Operatiunea "inlocuirea presedintilor parlamentului" a inceput

Comisia pentru regulament, convocata sa-l schimbe pe Nastase

de Mircea Marian     Adevarul
Miercuri, 24 august 2005, 0:00


Coalitia majoritara a mai facut un pas in vederea schimbarii lui Adrian Nastase de la conducerea Camerei Deputatilor, reusind sa convoace, pentru astazi, Comisia pentru regulament. Initial, Camera stabilise ca aceasta comisie trebuia sa-si inceapa lucrarile abia la 28 august.

Prin convocarea cu cinci zile mai devreme a Comisiei pentru regulament, coalitia majoritara spera ca, pana la 1 septembrie, sa fie indeplinite conditiile procedurale pentru numirea unui nou presedinte al Camerei Deputatilor. Coalitia a stabilit data de 15 septembrie ca termen final pentru schimbarea efectiva a lui Nastase cu un reprezentant al PNL.

Ieri, deputatii PD, PNL, PC si UDMR au reusit, intr-o prima etapa, sa convoace Biroul Permanent al Camerei Deputatilor in sedinta extraordinara. Ulterior, in sedinta Biroului ei au reusit si sa impuna convocarea Comisiei pentru regulament.

Desi reprezentantul UDMR in Biroul Permanent a lipsit, coalitia majoritara a avut castig de cauza urmare a sprijinului venit din partea deputatului Cornel Ciontu, recent exclus din PRM. Presedintele Camerei, Adrian Nastase, a protestat fata de decizia Biroului, spunand ca este fara precedent ca acest organism sa impuna programul unei comisii.

In plus, potrivit lui Nastase, functionarii parlamentari sunt in vacanta, iar comisia nu va putea lucra din aceasta cauza. Secretarul Camerei, liberalul Titu Gheorghiof, i-a raspuns lui Nastase spunand ca vor fi chemati functionarii grupurilor parlamentare pentru a asigura desfasurarea reuniunii Comisiei pentru regulament.

Potrivit lui Gheorghiof, din cei sapte parlamentari ai comisiei, cinci fac parte din coalitia majoritara, asa ca va fi asigurat si cvorumul de lucru.















33 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri