Productia de tractoare si utilaje agricole se realizeaza, in Romania, in 35 de fabrici specializate.

Acestea vor fi obligate sa se conformeze cerintelor UE privind protectia mediului, ceea ce "va implica o crestere a costurilor", avertizeaza autorii unui proiect privind Politica Industriala pe urmatorii doi ani.

Si, ca in toate celelalte domenii de activitate, cresterea costurilor de mediu va conduce inevitabil la o majorare substantiala a preturilor produselor finite - in cazul de fata este vorba despre tractoare, combine, celelalte utilaje si piesele de schimb necesare intretinerii acestora.

O alta constrangere cu care se vor confrunta producatorii de masini agricole are drept cauza "decalajul tehnologic semnificativ fata de competitorii externi", avertizeaza autorii studiului.

Fermierii au acum posibilitatea de a cumpara utilaje romanesti mai ieftine (beneficiind de subventiile acordate de la Guvern), dar acestea sunt "prafuite" din punct de vedere calitativ.

Insa concurenta externa, care deja a adus vestitele tractoare si semanatori dotate cu aer conditionat, isi va spune cuvantul. Fata de o asemenea perspectiva, autorii viitoarelor politici industriale considera ca proprietarii de terenuri agricole vor trebui sa se asocieze, astfel incat pe suprafetele cultivate sa poata aduce si utilaje de mare capacitate.

"Intarzierea reformei in sectorul industrial si competitivitatea sub media europeana" sunt, in opinia expertilor, principalele probleme pe care vor trebui sa le rezolve producatorii de masini si utilaje agricole. Pentru ca acestea se repercuteaza direct asupra performantelor pe care vor sa le atinga agricultorii.