Kremlinul isi reorienteaza politica externa pe axa Washington-Bruxelles

Rusia contraataca in spatiul ex-sovietic

de George D. Ripa     Averea
Miercuri, 24 august 2005, 0:00


Ministrii de Externe ai tarilor Comunitatii Statelor Independente s-au intalnit, ieri, la Moscova pentru a discuta necesitatea reformarii spatiului ex-sovietic, in fapt, dorinta acestora fiind de a "ingheta" valul portocaliu reformator care a maturat vechile relicve comuniste in state ca Georgia sau Ucraina.

Sefii diplomatiilor, prezenti la reuniune, au semnat o rezolutie care aproba o reforma ampla a organizatiei, a declarat imediat dupa reuniune Sergei Lavrov, reprezentanul Moscovei, citat de Ria Novosti.

Lavrov a declarat inaintea dezbaterilor ministeriale ca CSI doreste intarirea cooperarii in domenii ca drepturile omului, asistenta umanitara si probleme sociale, informeaza Itar-Tass.

Ministrii prezenti la dezbateri au ridicat si problema infiintarii unui birou comun permanent care sa lupte impotriva traficului de oameni, de arme, de droguri sau de organe in statele CSI.

Intalnirea a fost marcata si de un moment festiv, Roza Otunbayeva, ministrul de Externe al Kirgizstanului, serbandu-si ieri ziua de nastere.

Inaintea reuniunii, Lavrov a declarat pentru Ria Novosti ca organizatia pregateste rezolutii care sa marcheze implinirea a 60 de ani de la infiintarea ONU si a 20 de ani de la dezastrul de la Cernobil.

Miza conclavului nu a fost insa cu siguranta una comemorativa sau festiva, factorul politic fiind primordial, noile directii strategice ale Moscovei fiind indreptate in sensul recuceririi influentei in spatiul ex-sovietic. Rusia incearca sa-si restabileasca influenta in zona, din motive de securitate.

De altfel, in intreaga lor istorie dominata de "teama si neincredere" fata de vecini, dupa cum ii prezenta pe rusi George Kennan, Moscova a dorit sa creeze in jurul granitelor sale un "brau de securitate", sau un "cordon sanitar", dupa cum preferau sa-l numeasca analistii sovietici.

Acum insa, probabil ca analistii geopolitici rusi au constientizat ca drumul spre "recucerirea" spatiului ex-sovietic nu trece pe la Taskent, ci pe la Washington si Bruxelles.

Criticile la care este supus regimul Putin pentru nerespectarea democratiei, coroborate cu situatia economica precara prin care trece Rusia, face din Moscova un actor global direct interesat sa nu strice relatiile cu "mai marii" lumii.

Un inalt oficial de la Kremlin a declarat ieri pentru Ria Novosti ca incercarile de a recuceri spatiul ex-sovietic au insemnat doar "o pierdere de bani si de gaz natural. Scopul nostru acum este de a restabili relatii civilizate cu SUA si UE, in ceea ce priveste spatiul fostei URSS".

Oficialul de la Kremlin a recunoscut ca Moscova a facut erori uriase in politica externa dupa 1990, sustinand financiar fostele state ex-sovietice, care, imune la reformele economice, nu au facut decat sa creeze premiza pentru revolutiile portocalii.

Prin decizia de a oferi resurse naturale la pret de dumping acestor tari, Moscova si-a creat uriase deservicii economice, dar si de imagine, asociindu-se cu state ca Belarusul, "bastion al dictaturii", dupa cum numea Condoleeza Rice puterea de la Minsk.

Mai mult, admite oficialul citat, politica Moscovei nu a facut decat sa creeze un val de antipatie, un exemplu in acest sens fiind crearea GUUAM, o organizatie aparuta cu scopul precis de a constitui o alternativa la influenta Moscovei in regiune.

Pe fondul reconsiderarii noilor directii din politica externa, Kremlinul continua sa fie supus unor critici acerbe din partea liberalilor rusi. Fostul premier rus, Mikhail Kasyanov a remis luni seara un manifest indreptat impotriva tendintelor autoritare ale Kremlinului, principalul vizat fiind presedintele Putin.

"Aproape toate caracteristicele esentiale ale unui stat democratic modern au disparut in Rusia intr-o perioada de timp foarte scurta", crede Kasyanov.

Fostul premier rus crede ca "principiul separarii puterilor a fost efectiv demolat, fiind inlocuit de asa-numitul principiu al "puterii verticale", avandu-l in varf pe Putin.

Kasyanov a condus guvernul rus timp de patru ani, pana in 2004, cand a fost inlaturat de Vladimir Putin. Fostul ministru liberal considera ca principala problema a oamenilor obisnuiti este coruptia, care actioneaza cu precadere in companiile de stat.

Kasyanov a fost luna trecuta tinta unor atacuri concertate din partea oficialilor rusi, acuzatia principala fiind ca si-a insusit ilegal o vila la Moscova, vila care de altfel ii fusese oferita "cadou" de Putin, pentru a-i cumpara tacerea.

Actuala directie a politicii externe ruse a fost de asemenea vizata de criticile lui Kasyanov, o "icoana a liberalismului rus", asa cum este el numit de sustinatorii sai.

"In politica externa Rusia trebuie sa-si admita recentele esecuri vizibile pentru oricine si sa restabileasca relatii normale cu principalii sai parteneri la nivel global, SUA si UE", crede Kasyanov.

Moscova trebuie sa-si reevalueze rapid politica externa si sa raspunda totodata criticilor interne si externe care o acuza ca danseaza balalaika pe valorile democratice.


















60 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version