Cresterea cotatiilor a umplut de bani companiile din Europa Centrala si de Est. Profiturile au crescut cu peste 60%, iar cea mai buna evolutie din zona a avut-o Rompetrol. Cresterile de pret ale combustibililor au fost mult mai mari decit cresterile cotatiilor titeiului.

Rezultatele financiare ale companiilor petroliere din Europa Centrala si de Est arata mult mai bine in prima jumatate a anului 2005 fata de perioada similara a lui 2004, motivul fiind cresterea cotatiilor petroliere, potrivit unei analize a Budapest Business Journal.

„Pretul titeiului a ajuns la niveluri-record in 2005, ajutind companiile care au capacitati de extractie, iar profiturile marginale ale rafinariilor au fost excelente“, a declarat pentru publicatia ungara un analist de la Bank Austria.

Astfel, in timp ce pretul petrolului a crescut, in primele sase luni din 2005, cu 20%, pretul la pompa al motorinelor a crescut cu 50%. Analistii au explicat ca si capacitatea de rafinare a fiecarei companii din zona este unul dintre factorii determinanti ai profitabilitatii.

OMV, cea mai mare companie din zona (cu o capacitate de rafinare de 18,4 milioane de tone, la care se adauga si cele opt milioane ale rafinariilor Petrom), estimeaza un profit operational de 530 de milioane de euro pentru al doilea trimestru al anului.

In perioada similara a anului trecut, profitul operational a fost de doar 320 de milioane, deci am asista la o crestere de 65% a acestui indicator.

Polonezii de la PKN, care au achizitionat recent Unipetrol, din Cehia, ajung pe locul doi in zona in ceea ce priveste capacitatea de rafinare - 21,7 milioane de tone, raportind un profit operational de 195 de milioane de euro, in crestere cu 61%. Profitul net a crescut cu aproape 27%.

Grupul ungar Mol, cea de-a treia mare companie petroliera din zona, a anuntat pentru al doilea trimestru un profit operational de 312 milioane de euro, in crestere cu 60% fata de intervalul similar din 2004.

Petrom isi va anunta azi rezultatele financiare pentru prima jumatate a anului.

Rompetrol - povestea de succes a zonei

Publicatia ungara considera insa ca povestea de succes a zonei este Rompetrol.

Compania, care nu are activitati de extractie, si-a crescut vinzarile cu 56%, iar profitul net s-a ridicat la 71 de milioane de dolari in primele sase luni ale anului in curs, dupa ce, la finalul primului semestru din 2004 consemnase pierderi de 20 de milioane de dolari.

Analistii considera ca grupul lui Patriciu a inregistrat rezultate financiare bune din doua cauze: proceseaza titei greu Ural, care este mai ieftin cu peste trei dolari barilul decit petrolul Brent, dar si-a modernizat rafinaria astfel incit vinde produse euro si, pe de alta parte, a putut in sfirsit sa creasca preturile la pompa, dupa ce, odata cu privatizarea Petrom, statul a lasat liber

pretul carburantilor.

Pretul sta la 65 de dolari

Pretul petrolului se mentine peste nivelul de 65 de dolari pe baril pe piata americana si putin sub acest prag pe piata londoneza, dupa ce cotatiile au crescut cu circa doi dolari la sfirsitul saptaminii trecute.

Vinerea trecuta, petrolul s-a scumpit dupa ce preturile incepusera sa scada usor, in urma unui atac cu rachete asupra unor vase americane in portul iordanian Aqaba. Atacul a realimentat temerile privind siguranta transporturilor din zona, unde sint mari exportatori de titei.

Petrolul nu se va ieftini nici la anul

Tensiunile politice in tarile producatoare de petrol, combinate cu cererea tot mai mare si cu constringerile capacitatii globale de rafinare au facut ca pretul mediu din 2005 al titeiului sa ajunga, pe piata americana, la 53,8 dolari barilul, pina acum.

In 2004, pretul mediu a fost de aproape 41,5 dolari. „Ne asteptam ca titeiul sa se tranzactioneze si in 2006, la un pret mediu de peste 50 de dolari barilul“, se arata intr-un raport al Centrului pentru Studii Energetice Globale.

Cererea globala de titei este de 84,38 milioane de barili pe zi, iar productia este mai mica: 84,12 milioane de barili pe zi. La aceste niveluri, orice eveniment, chiar daca pare nesemnificativ, poate perturba piata si poate duce la cresterea preturilor.

Preturi care oricum vor creste, existind unele voci care dau ca sigur un baril de 70 sau chiar 80 de dolari pentru sfirsitul anului. Cotatiile mai mari au antrenat deja scumpiri la combustibilii auto, in mai toate tarile din lume.

Cotatiile petroliere mari vor lovi si tarifele la utilitati. Cei din SUA se asteapta la o „iarna piperata“, anticipind o crestere a cotatiilor la gazul destinat incalzirii. Nici noi nu sintem pe dinafara.

Autoritatea de Reglementare si-a anulat previziunile care dadeau ca sigura o ieftinire a gazului spre sfirsitul anului, care ar fi fost generata de o ieftinire a importurilor.