Intr-o lume dominata de marketing, livrata ca produs al relatiilor publice si obsedata de imagine, machiajul politic este surogatul cel mai des folosit ca substitut al PROIECTULUI. De cincisprezece ani, Romania este sufocata de politicieni fara viziune, imitatori mediocri sau executanti docili ai unor partituri stranii si neintelese.
Inapti pentru compozitie, dar autosuficienti, improvizatorii dupa ureche din politica dimboviteana cauta sa satisfaca setea de schimbare prin expediente. In timp ce societatea romaneasca s-a transformat, politica a ramas la acelasi nivel. Speranta ca intre cele doua se va stabili o relatie armonioasa este mereu inselata.
Iluziile electorale sint repede contrazise de logica sistemului partitocratic. Astfel, nici ultima remaniere nu iese din acest scenariu.
Alternativa convenabila si negociata la alegerile anticipate, propusa de consultantii actualului prim-ministru inca din iunie, dar aminata din cauza crizei create de decizia Curtii Constitutionale privind reforma justitiei, remanierea este doar un exercitiu de admiratie al premierului.
Cele citeva luni de aminare astfel obtinute de Calin Popescu-Tariceanu au contat pentru asigurarea unui spatiu de manevra in raport cu presedintele. Dupa aceasta experienta, prim-ministrul si-a cistigat o independenta relativa, dar cu ce pret?
Caracterul de fatada al acestei remanieri nu poate fi disimulat. Ministrii schimbati erau dintre cei expusi mediatic, deci inlocuirea lor era previzibila. A fost o remaniere a carei principala caracteristica, in continuitatea practicii de dupa 2001, o reprezinta intarirea sefului guvernului in raport cu seful statului. Si in partid, Calin Popescu-Tariceanu cistiga pentru moment.
Debarcarea ultimului apropiat al lui Theodor Stolojan, incomodul si foarte mult atacatul de medii sindicale si de afaceri Ionut Popescu, a desavirsit preluarea controlului simbolic asupra partidului.
Interesul grupului sefilor de filiale, care s-a alaturat, conditionat, presedintelui partidului in scurtul episod acut al crizei interne de la sfirsitul lunii iulie, numirea lui Eugen Nicolaescu la Sanatate, vehiculata inca din iunie, este relativ satisfacut. Dar, contra tuturor presiunilor, grupul „lupilor tineri“ nu a fost dislocat, influenta sa raminind constanta.
P D a acceptat jocul din lipsa de alternativa. Partidul a scapat de un ministru ineficient si improvizat in viteza in decembrie, Ene Dinga, si a renuntat la unul controversat si, mai nou, in conflict cu premierul. De fapt, prin cele doua numiri, grupul ministerial PD va fi mai coeziv si mult mai agresiv. Dar principalele cistigatoare ale remanierii sint formatiunile cu potential de santaj.
Nici conservatorii, nici udemeristii nu au fost expusi schimbarilor. Prim-ministrul a devenit dependent de cele doua partide care ii asigura supravietuirea. Din iunie 2004, PUR (PC) si UDMR au cistigat tot mai multa influenta, devenind arbitrii conflictului dintre PSD si Alianta.
Remanierea a fost o ocazie ratata. Nici restructurarea promisa a guvernului nu s-a infaptuit, nici raporturile politice nu au fost clarificate. Urmatoarea etapa in evolutia institutiei Prim-Ministrului in Romania sta sub semnul continuitatii. Un guvern mai suplu si mai puternic nu este convenabil in circumstantele date.
Cu cit portofoliile sint mai numeroase, cu atit intelegerile de coalitie sint mai usoare. Ciudata structura a guvernului agreata odinioara de Adrian Nastase sugera o coalitie a gruparilor din PSD, in care prim-ministrul isi putea exercita plenar autoritatea. Guvernul colegial a disparut in 2001, iar Alianta nu l-a resuscitat.
Motivul pentru care inca din decembrie 2004 Calin Popescu-Tariceanu a preferat sa continue aceasta formula devine ceva mai clar: avantajeaza premierul in negocierile de coalitie. Dar astfel eficienta guvernamentala a fost sacrificata obiectivelor politice meschine.
Mimind schimbarea, politicienii cred, poate, in posibilitatea acesteia. Oricum, pentru ei realitatea este, in cel mai bun caz, un slogan publicitar. In societatea informatica, manipularea ramine insa doar un mit. Oricum, romanii, rezistenti in fata propagandei comuniste, folosesc pe pilot automat sistemul de protectie. Si, daca pot fi pacaliti pentru un timp, nu pot fi inselati continuu.
In cazul in care politicienii nu se vor adapta noilor exigente democratice, prapastia dintre cele doua parti va fi atit de adinca, incit nici o mie de remanieri nu o vor mai putea umple.
