Adevar si CNSAS (de Cristian Patrasconiu)

de     Cotidianul
Joi, 25 august 2005, 0:00


Daca realitatea ma contrazice, cu atit mai rau pentru ea. Asa suna un principiu filosofic de acum citeva secole. Insa aceasta este, in esenta, si filosofia celor care administreaza acum CNSAS.

Mirela Corlatan este primul ziarist caruia i s-a interzis sa mai cerceteze dosarele fostei Securitati. Decizia a fost luata de membrii Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si ea marcheaza o trista premiera. S-a argumentat ca ratiunea pentru care decizia a fost pusa in practica are la baza un paragraf din regulamentul de functionare a CNSAS.

In treacat fie spus, un regulament destul de straniu, si, cind spun asta, uzez de unul dintre cele mai blinde cuvinte cu putinta. Ei bine, in pasajul cu pricina se stipuleaza ca CNSAS poate retrage acreditarea unui cercetator daca informatiile pe care acesta le-a obtinut de la CNSAS nu au fost utilizate in interes stiintific.

Mirela Corlatan a avut legitimatie de cercetator, numai ca, in momentul in care a obtinut acest permis, ea a specificat, la Avocatul Poporului, ca informatiile pe care le va obtine din dosare vor fi valorificate in presa.

Mai e, cel putin, un motiv care intareste ideea ca nu (i)legalitatea a stat cu adevarat la baza deciziei de suspendare a permisului colegei noastre, ci, in cel mai fericit caz, bunul-plac al celor care au luat hotarirea in chestiune.

Si anume ca mai sint si alti jurnalisti care, avind legitimatie de cercetator, publica in presa informatiile pe care le iau din dosarele pazite (fiindca „administrate“ ar fi prea frumos spus) de CNSAS.

Acum citeva luni, Mirela Corlatan calcula ca e nevoie de doisprezece ani pentru ca CNSAS sa inventarieze toate dosarele care au venit de la SRI si consemna faptul ca receptia acestor dosare s-a facut in absenta cartotecii insotitoare. A fost un articol, cu siguranta, greu digerat de cei de la CNSAS.

La fel cum greu a cazut in spatiul public si articolul despre relatiile cu Securitatea pe care le-ar fi avut Augustin Buzura. In esenta: Mirela Corlatan scrie consistent despre CNSAS, despre dosare de Securitate, despre absurdul unei epoci si despre oamenii care au facut posibil asa ceva. Data fiind recenta decizie a institutiei conduse de Gheorghe Onisoru, de-acum inainte va scrie mai greu.

Acest fapt nu e insa un motiv suficient de puternic pentru ca mass-media sa spuna ca a fost invinsa de paznicii dosarelor Securitatii. Desi batalia se anunta, in continuare, dura.

Inca ceva: cei care i-au barat colegei noastre Mirela Corlatan accesul la dosarele fostei Securitati se feresc sa vorbeasca in public. Cind sint nevoiti sa o faca, sint sfiosi, monosilabici si vor sa scape cit mai repede de corvoada de a-si explica munca. E de inteles: nu e usor sa te straduiesti sa ascunzi adevarul.

In plus, daca se straduiesc atit de mult – si se straduiesc –, atunci adevarul pe care il protejeaza acestia e greu de suportat.


















30 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri