Baronii, pinditi de votul uninominal

de Laura Ciobanu     Cotidianul
Vineri, 26 august 2005, 0:00


Dupa ce s-au fript la Curtea Constitutionala, liberalii se gindesc sa nu mai treaca pachetul de legi privind reforma in administratie prin asumarea raspunderii, ci prin dezbatere in Parlament.

Dan Motreanu, secretarul general al PNL, a prezentat ieri la Scoala de vara de la Mamaia citeva dintre propunerile care vor completa pachetul de legi privind reforma in administratia publica locala. Desi initial, la nivelul guvernului, s-a propus ca pachetul sa treaca prin asumarea raspunderii, mai nou a aparut si ideea sa nu se evite dezbaterea in Parlament.

Dan Motreanu este deocamdata primul care s-a pronuntat pentru varianta dezbaterii parlamentare.

Lege in doi timpi

Cea mai importanta dintre propuneri este cea referitoare la presedintii de consilii judetene. Din 2008, acestia ar trebui sa fie alesi prin vot uninominal direct, si nu pe lista, precum ceilalti membri ai consiliului. Drept urmare, la fel ca si in cazul primarilor, vor putea fi inlocuiti numai prin contestarea in justitie a deciziilor acestora.

Dan Motreanu considera ca presedintii de consiliu alesi prin vot direct vor avea mai multa putere decit acum, cind sint alesi in urma negocierilor pe plan local intre partide. „Nu se vor mai comite acele acte de mizerie politica la nivelul consiliilor judetene“. Motreanu a anuntat ca deja s-a convenit asupra acestei variante cu PD, urmind sa se discute si cu partenerii din PC si UDMR.

Liberalii si democratii nu renunta insa la actualul plan de a schimba conditiile de revocare a presedintilor de consilii judetene. Propunerea lor de a fi schimbati cu majoritate simpla, daca va fi aprobata in Parlament, va fi insa valabila doar pina in 2008.

Viceprimarul, ales in tandem cu primarul

O alta idee cuprinsa in pachetul de legi privind reforma in administratie este aceea ca viceprimarii sa fie alesi prin vot direct, in tandem cu primarii, si nu ca acum, din rindul consilierilor.

O alta varianta prezentata de Motreanu ar fi aceea ca primarul insusi sa isi aleaga adjunctul, pentru ca el sa fie secundat de o persoana pe care o agreeaza si nu de cineva impus de majoritatea din consiliu. Totodata, pentru o mai buna motivare a consilierilor, noua lege va prevedea ca acestia vor fi inlocuiti daca nu se vor prezenta la sedinte.

Prin pachetul legislativ se va modifica si legea prefectului, desfiintindu-se functia de secretar general al prefecturii. Motreanu a mai declarat ca in prezent se lucreaza inca la formularea acestor prevederi.


















35 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri