Incendiu devastator intr-un bloc de imigranti la Paris

de     Adevarul
Sâmbătă, 27 august 2005, 0:00


Un incendiu izbucnit intr-un imobil vechi de locuinte din Paris, ocupat de imigranti africani, s-a soldat, in noaptea de joi spre vineri, cu 17 morti si 30 de raniti, dintre care doi sunt in stare grava, au anuntat pompierii. Printre victime se numara paisprezece copii, inclusiv un bebelus de numai cateva luni. Dintre cele 30 de persoane ranite, 23 au avut nevoie de spitalizare.

Cladirea, construita in anul 1920, era locuita de 130 de persoane, originare din Mali, Senegal, Coasta de Fildes sau Gambia. Zeci de femei si copii de origine africana, acoperiti cu paturi, au fost preluati de membri ai Crucii Rosii si ai Protectiei Civile, care le-au acordat ingrijiri intr-o cafenea din apropiere transformata in centru de primire. Incendiul a fost stins in jurul orei locale 3.

00 (4.00, ora Romaniei), dupa aproape trei ore de la declansarea alarmei. Cauzele incendiului nu au fost inca determinate, dar autoritatile au demarat o ancheta. Familiile africane din acest imobil fusesera trimise sa locuiasca aici de organizatii de caritate, iar cladirea era administrata de o societate privata, France Europe Habitat. Potrivit martorilor oculari, blocul era foarte vechi.

"Erau sobolani si soareci", a declarat un locatar, iar un altul a precizat ca scarile erau din lemn si ele au fost cuprinse, cu precadere, de flacari. Primarul sustine ca blocul era vechi, insa nu insalubru. Ministrul de Interne, Nicolas Sarkozy, si prefectul politiei, Pierre Mutz, au vizitat personal locul unde s-a petrecut tragedia.

Incendiul este unul dintre cele mai grave din istoria postbelica a Parisului. Un numar de 24 de persoane, tot imigranti, si-au pierdut viata la 15 aprilie 2005, intr-un alt incendiu izbucnit la hotelul Paris-Opera din apropiere de Galeriile Lafayette.


















34 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri