Decizia de schimbare din functii a presedintelui Senatului si, respectiv, al Camerei Deputatilor, Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase, va ajunge, in cele din urma, pe masa Curtii Constitutionale. PSD si PRM intentioneaza sa conteste aceasta decizie in momentul in care ea va fi pusa in practica de actuala majoritate parlamentara.

Reprezentantii PSD si PRM in Comisia de modificare a regulamentului Camerei Deputatilor au sugerat, joi seara, ca formatiunile lor vor contesta la Curtea Constitionala prevederile referitoare la revocarea presedintelui si a membrilor Biroului Permanent. Deputatul PSD Ioan Bivolaru, presedinte al comisiei, a apreciat drept neconstitutionale articolele in cauza.

„Ceea ce s-a votat in legatura cu revocarea, continutul acelor articole, imi pare foarte rau, dar au o incarcatura de neconstitutionalitate deosebita si imi pare rau pentru munca depusa”, a spus Ioan Bivolaru.

Curtea Constitutionala s-a pronuntat in 1994 asupra revocarii presedintilor celor doua Camere ale parlamentului, iar decizia respectiva este valabila si astazi, a declarat senatorul PSD Antonie Iorgovan, secretar al Biroul Permanent al Senatului.

PRM, brat la brat cu PSD

Si deputatul PRM Olguta Vasilescu a declarat ca formatiunea sa va contesta constitutionalitatea regulamentului Camerei Deputatilor. Ea a apreciat noile reglementari privind demiterea presedintelui si a membrilor Biroului Permanent drept „exagerate”.

„Ceea ce mi se pare mai grav e faptul ca, in aceeasi zi in care este revocat presedintele Camerei Deputatilor, se alege un alt presedinte si, practic, se elimina posibilitatea deputatilor de a sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu legalitatea acestei situatii”, a declarat deputatul PRM.

Strategia coalitiei

In cazul in care Curtea Constitutionala va decreta ca inlocuirea din functii a presedintilor este neconstitutionala, coalitia va repeta experienta pachetului de legi pe justitie. Practic, din acel moment nu va mai exista nici o alta cale de atac a deciziei Curtii.

Ar exista totusi, spun reprezentantii PNL, o sansa prin reluarea intregii proceduri in parlament, insa aceasta actiune este de durata si cu slabe sanse de reusita.

In consecinta, aprobarea contestatiei PSD echivaleaza cu mentinerea in functii a lui Nastase si Vacaroiu pana la incheierea mandatului din 2008.

PNL este in curs de finalizare a unui proiect de lege care urmareste eliminarea conflictului de interese asupra judecatorilor de la Curtea Constitutionala.

Acest proiect nu are ca rezultat insa schimbarea din functie a judecatorilor de la Curte, ci limiteaza cazurile in care acestia se pot pronunta. „Rezolva o situatie de genul celei in care toti judecatorii s-au pronuntat asupra pachetului de legi pe justitie. Judecatorii Cochinescu si Gaspar sunt doar doua exemple.

Sotiile acestora detin si functia de judecator, iar ei nu ar fi trebuit sa se pronunte daca ar fi sa respectam principiul conflictelor de interese”, ne-a declarat Bogdan Olteanu, unul dintre initiatorii proiectului privind conflictul de interese la judecatorii Curtii Constitutionale.

Parvulescu: „E absurd ca Vacaroiu si Nastase sa nu poata fi schimbati”

„Este absurd ca presedintii Senatului si Camerei Deputatilor sa nu poata fi revocati din functie”, a reactionat, ieri, presedintele Pro Democratia, Cristian Parvulescu, fata de preconizata contestare la Curtea Constitutionala a regulamentului Camerei si Senatului.

El a mentionat ca, intr-adevar, la articolul 64 din Constitutie exista o ambiguitate intre calitatea de presedinte si cea de membru al Biroului Permanent. Cu toate acestea, presedintele APD considera ca este perfect constitutionala o posibila schimbare din functie, intrucat acest articol spune ca membrii Birourilor Permanente pot fi revocati inainte de expirarea mandatului.