"A fost un act politic stupid (...) Eram ministrul Apararii si aplicam o decizie politica (...) E foarte dureros pentru mine (...) Astazi si, fireste, mai demult mi-am dat seama ca decizia fusese incorecta, rea si rusinoasa (...) imi cer astazi cele mai sincere scuze".
Am citat dintr-un interviu acordat recent unui canal ceh de televiziune de fostul premier si presedinte comunist polonez Wojciech Jaruzelski. Acesta fusese ministrul Apararii in august 1968 cand, cu exceptia Romaniei, trupele Pactului de la Varsovia invadasera Cehoslovacia pentru a stopa miscarile de liberalizare initiate de grupul condus de Alexander Dubcek.
Dupa ce avea sa avanseze pana la functia suprema in stat si sa-si intunece biografia si cu alte gesturi de o duritate extrema, Jaruzelski s-a incumetat si la alte radiografieri ale trecutului sau comunist.
E posibil ca reverenta lui Jaruzelski sa fi insemnat o replica la decorarea acestuia de catre presedintele Vladimir Putin in cadrul comemorarilor legate de implinirea a 60 de ani de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Cel mai vehement contestatar al lui Jaruzelski avea sa fie, in acel cadru organizat cu mare fast la Moscova, presedintele ceh Vaclav Klaus: "Nu pot sa accept, a spus Klaus, ca Jaruzelski a fost decorat. In 1968, in calitate de ministru al Apararii, el a dat ordinul invadarii Cehoslovaciei. Si apoi este inutil sa ne reamintim ca el a contribuit la reprimarea miscarii Solidaritatii...".
Ma indoiesc, totusi, ca urechile batranului general au fost prea sensibile la acuzatiile lui Klaus si asta pentru ca nu a fost pentru prima oara cand, dupa caderea Cortinei de Fier, Jaruzelski a aratat o stranie predispozitie pentru confesiuni, unele foarte autocritice, privind comunismul si masurile drastice pe care le-a luat mai ales dupa 1981 cand, pe fondul revirimentului extraordinar al
"Solidaritatii", l-a inlocuit pe Edward Gierek de la sefia Partidului Comunist, preluand pentru aproape un deceniu puterea absoluta in Polonia.
In decembrie '81 Jaruzelski a decretat legea martiala, convins ca in absenta unei "rezolvari" pe plan intern a breselor democratice create de "Solidaritatea" Polonia ar fi riscat o interventie militara externa la fel ca acelea din Ungaria in 1956 si din Cehoslovacia in 1968.
Radicalismul aplicat sau doar afisat conjunctural de Jaruzelski avea sa fie mereu urmarit de paradoxul unui autoritarism esentialmente confuz.
Legea martiala, declararea "Solidaritatii" ca organizatie ilegala si arestarea sau incarcerarea liderilor acesteia aveau sa fie urmate de o amnistie generala a detinutilor politici, de negocieri cu sindicatul condus de Walesa si, finalmente, de recunoasterea legalitatii acesteia.
Jaruzelski a guvernat, desigur, aceasta alternanta de masuri severe si de cedari derutante mai ales la presiuni internationale. Cele mai eficace dintre acestea aveau sa vina insa nu atat dinspre Occident, cat dinspre noua lumina de la Rasarit, reflectata de Mihail Gorbaciov.
Acuzat, de pilda, in octombrie '87 de comunistii conservatori polonezi ca a "vandut socialismul si a revizuit marxism-leninismul", Jaruzelski se bizuia pe sprijinul total al lui Gorbaciov. Acesta i-ar fi spus, dupa cum noteaza Jaruzelski in "Memoriile" sale: "Eu si tu ne aflam in cea mai dificila situatie... aceea a oamenilor aflati la mijloc. Ne lovesc din toate partile".
Scuzele adresate de Jaruzelski cehilor si slovacilor pentru invazia din '68 se inscriu intr-o serie de introspectii si revizuiri personale despre care facuse unele discrete marturisiri chiar si in perioada comunista.
Si se confesa atunci, uneori pe canale incredibil de directe, chiar principalilor sai inamici politici. Voi reveni asupra acestui subiect in editorialul urmator pentru ca procesul comunismului, rezumat pana acum in Romania doar la cateva simpozioane si rafturi de carti, nu se poate scrie decat astfel: cu detasare, sinceritate si pocainta.
