Etapa a IV-a a campionatului intern

Rezultate aproape normale, declaratii aproape socante

de Victor Nita     Averea
Luni, 29 august 2005, 0:00


Rezultatele etapei a IV-a au coincis, in linii mari, cu calculele hartiei. Mai putin scontate au fost egalul (2-2) de la Cluj, unde CFR a inscris in prelungiri, sau victoria (0-2) Nationalului la Bistrita.

La Cluj, Dorinel Munteanu si-a acuzat elevii ca joaca precum niste domnisoare, dar se acuza si pe sine ca n-a sesizat la timp delasarea cu pricina. Adevarul, spun unii, ar fi ca CFR a obosit in Cupa Intertoto si acum plateste in campionat, unde a mai facut un egal pe teren propriu, cu Jiul Petrosani.

Noi zicem ca Sorin Cartu (care a lipsit de la meci, fiind internat in spital, la Craiova), cu acest al doilea egal (primul l-a reusit in Giulesti), i-a gasit Argesului o albie potrivita.

La Bistrita, Ioan Ovidiu Sabau acuza lipsa de talie a jucatorilor sai, in timp ce antrenorul Robert Landini, antrenorul bancarilor, se declara surpins, dar si supermultumit de traseul echipei sale in acest inceput de campionat.

Surprins, pentru ca, se stie, Nationalul a pornit la drum cam decimat de plecarile catorva din jucatorii sai, supermultumit ca echipa sa s-a refacut dupa usturatorul esec cu Steaua. Acestea ar fi, ca sa zicem asa, rezultatele oarecum neprevazute. Celelalte sunt confome cu valoarea si pozitia in clasament a combatantelor.

Jiul a pierdut cu 1-0 la Constanta, Sportul Studentesc a spulberat Vasluiul, scor 3-0, iar Bacaul s-a chinuit rau de tot cu Pandurii, scor 1-0, care au ratat in repriza a doua un penalti prin Veres.

Nu neaparat rezultatele sunt de comentat, cat opiniile antrenorilor, Basarab Panduru fiind de departe campionul celor mai nastrusnice declaratii.

A afirmat ca altul ar fi fost, probabil, rezultatul daca n-ar fi fost sanctionat sa stea doua etape in tribuna ca urmare a incidentelor provocate la Bistrita. Apoi a declarat ca va aduce jucatori din Divizia D si ca el insusi va intra pe teren, ca antrenor-jucator.

Speriat ca declaratia ar putea fi luata ca atare, a adoptat un ton serios si a acceptat ca jucatorii sai joaca exact cat stiu si cat pot. Ionut Chirila, antrenorul Jiului, a sugerat, diplomatic, ca echipa sa a pierdut pentru ca a intalnit cea mai in forma echipa a campionatului.

Si-atunci despre Sportul Studentesc, care a batut in Valea Jiului nu cu 1-0, ci cu 3-1, ce-ar mai putea spune I. Chirila? Rezonabila si de bun-simt a fost declaratia lui Emil Sandoi, care este convins ca Pandurii, in pofida celor patru esecuri de pana acum, isi va reveni.

Sa se fi bazat pe jocul din repriza a doua, care joc l-a facut pe Cristi Popovici, antrenorul bacauan, sa spuna ca un rezultat de egalitate ar fi fost unul mai echitabil?! Poate, dar, de fapt, Popovici acuza jocul incalcit al elevilor sai, nu prestatia Pandurilor.

Emil Sandoi pleaca, dar ramane

O stire de ultima ora anunta ca Emil Sandoi nu mai este antrenorul principal al Pandurilor si ca el a fost deja inlocuit cu Nicolae Ungureanu, fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima si, pana mai ieri, antrenor la FC Caracal. Motivele destituirii, necunoscute. Dar banuite, totusi, daca se are in vedere rezultatele catastrofale ale Pandurilor in primele patru etape.

Avand insa in vedere ca Emil Sandoi ramane, totusi, la gruparea din Tg. Jiu ca director sportiv, miscarea se vrea doar un simplu soc psihologic pentru jucatori.


















33 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi