„Romania nu e chiar gata“ pentru aderarea in 2007

de     Gandul
Marţi, 30 august 2005, 0:00


“De la incheierea negocierilor de aderare, Romania a continuat sa faca progrese, dar nu este chiar gata pentru a adera in 2007“, a avertizat comisarul pentru Extindere Olli Rehn, in mesajul adresat diplomatilor romani.

Scrisoarea oficialului european, citita de Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la UE, aminteste ca, in iunie, Romaniei i-au fost precizate domeniile in care mai are de facut reforme si ca “pauza de gandire”, ceruta de liderii europeni asupra ratificarii Tratatului constitutional, “a marit presiunea” asupra

tarii noastre si a Bulgariei. Cu mai putin de doua luni inaintea prezentarii raportului de evaluare, definitivarea reformelor din domenii precum justitia, afacerile interne, concurenta, mediul si drepturile de autor este inca asteptata la Bruxelles, a reiesit din mesajul prezentat de Scheele.

In plus, considera comisarul Rehn, “e important nu numai ca toate conditiile de aderare sa fie indeplinite intocmai, ci ca Romania sa se dovedeasca un partener serios pentru UE”.

In ceea ce priveste clauza de salvgardare, Rehn a transmis ca scopul ei “nu este acela de a intarzia tara noastra, ci sa se asigure ca aderarea nu va avea efecte negative asupra Romaniei sau a Uniunii”.

Cu toate acestea, mesajul oficialului european s-a incheiat pe un ton optimist: ”La Comisia Europeana, credem ca Romania isi va indeplini conditiile de aderare la timp”.


















23 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version