Primaria Capitalei va depune suma de 491 de milioane de euro, obtinuta din emisiunea de euroobligatiuni lansata in luna iunie, in depozite in lei si euro la BRD-Groupe Societe Generale si Banc Post, care au castigat licitatia organizata de municipalitate. Potrivit unui comunicat al primariei, la selectie au participat sase banci.

Oferta castigatoare a fost a BRD, iar Banc Post a fost singura institutie care a acceptat sa isi insuseasca conditiile tehnico-financiare ale ofertei castigatoare. Municipalitatea va constitui depozite in lei, cu termen de un an si o dobanda anuala de 7,5% si depozite in euro, cu scadenta la patru ani si o dobanda de 4,4% pe an.

In luna iunie, municipalitatea Bucuresti a lansat prima sa emisiune de euroobligatiuni, in valoare de 500 de milioane de euro, prin intermediul bancilor JP Morgan si ABN Amro. Dupa deducerea cheltuielilor de tranzactionare, primaria a obtinut 491 milioane de euro.

Dobanda titlurilor este de 4,125% pe an, iar randamentul de 4,277%, intrucat titlurile au fost vandute cu un discount de 1,216% fata de valoarea nominala de 50.000 de euro.

Primaria a decis sa depuna sumele in conturi de depozit, de unde vor fi retrase in functie de viitorul grafic de lucrari pentru proiectele finantate.

Dobanda va fi platita anual, iar principalul la sfarsitul perioadei de maturitate de 10 ani. Strategia prevazuta pentru achitarea imprumutului are in vedere refinantarea printr-o noua emisiune inaintea scadentei din 2015. Obligatiunile au fost cotate la bursele din Londra si Luxemburg.