Oricum am privi lucrurile, ieri a fost o zi trista pentru libertatea de exprimare in Romania. Pentru prima data de la Revolutia din decembrie 1989, delictul de opinie este sanctionat in mod oficial, cu parafa si semnaturi. Si de catre cine? De statul reactionar lipsit de transparenta? De vreun baron local imbatranit in rele sau de vreun magistrat obtuz? Nu.
In ziua de 30 august 2005, libertatea de exprimare a fost sanctionata chiar de organismul care se pretinde reprezentantul presei din Romania. Si care, chiar in primul articol al codului sau deontologic, sustine ca „ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa”.
In ce ma priveste, ca autor al editorialului care i-a inflamat pe membrii Consiliului de Onoare, n-am contenit sa ma mir de viteza cu care unii dintre cei mai ocupati oameni din Romania si-au facut timp pentru a raspunde, in 24 de ore, convocarii lui Cristian Tudor Popescu. Nu au facut acest lucru atunci cand noi am scris despre publicitatea mascata.
Nici atunci cand unele dintre cele mai importante companii multinationale care activeaza in Romania au reclamat santajul pentru publicitate.
Au facut-o acum, cand le-am spus ca nu vor putea lamuri gravele suspiciuni care planeaza asupra unora dintre onorabilii membri ai organizatiei, atata vreme cat ei cu o mana incheie contracte de publicitate, iar cu cealalta agita formidabila arma a condeiului.
In ce ne priveste, ca redactie care intelege sa lucreze potrivit principiilor libertatii de expresie si separarii activitatilor manageriale si editoriale, nu avem nici de ce sa ne cerem scuze, nici de cine sa ne delimitam, asa cum pretinde CRP. Libertatea de exprimare este capitalul nostru cel mai de pret. Putem gresi in numele ei , dar niciodata cenzura nu poate fi solutia mai buna.
De fapt, ieri, onorabilii membri ai Consiliului nu au parafat numai un abuz la adresa libertatii de exprimare. Ei au trasat, fara sa-si dea seama, linia de demarcatie intre doua lumi: una care intelege sa faca presa dupa principiile occidentale, alta care se agata inca de un model clientelar, care-si gaseste corespondent mai degraba in spatiul ex-sovietic.
Cititorii nostri n-au de ce sa fie nelinistiti. Clubul Roman de Presa nu e decat o organizatie privata. Ei nici macar nu regrupeaza intreaga presa. Nu ne-au dat afara nici din breasla, nici din tara. In ce ne priveste, vom ramane aceiasi.
Doar ca, de ieri, nu mai facem parte dintr-o lume in care nici nu aveam ce cauta. Sanctionarea de catre ei a libertatii de exprimare este dovada suprema.
