In urma cu cativa ani, „Centrul pentru Studiul Activitatilor de Informatii“ din cadrul CIA publica o carte intitulata „Informatiile americane si criza poloneza, 1980-1981“.

In noiembrie 1981, secretarul de stat de la vremea respectiva, Alexander Haig, scria intr-un material destinat presedintelui Reagan ca „miscarea pasnica“, asa cum caracteriza el Solidaritatea condusa de Lech Walesa, ar putea deveni - odata consolidata - o amenintare reala la adresa hegemoniei Moscovei in Estul Europei.

La numai o luna dupa acea analiza vizionara - in seara de 12 decembrie 1981, regimul de la Varsovia a declarat Legea martiala, trimitand armata si fortele de securitate sa inabuse acea oaza de speranta.

Cea mai moderata reactie la declararea Legii martiale a venit tocmai de la Alexander Haig, care a spus ca, in ciuda faptului ca administratia americana a dispus de oarecare informatii, in legatura cu intentiile Varsoviei, Washingtonul a fost surprins de disponibilitatea armatei poloneze de a executa o astfel de actiune.

Alte oficialitati au aratat pur si simplu ca Statele Unite au fost luate pe nepregatite. Un oficial de la Ministerul American al Apararii deplangea chiar esecul colectiv al colectarii si interpretarii informatiilor, in legatura cu situatia respectiva.

Privitor la cauzele acestor reactii retinute, autorul cartii amintite, Douglas MacEachin, aminteste ca, la finalul Administratiei Carter, Statele Unite pareau extrem de ingrijorate de eventualitatea unei interventii sovietice, in Polonia, pentru a pune capat miscarii Solidaritatea.

In decembrie 1980, presedintele Carter a dat publicitatii doua declaratii, incercand sa creeze un curent de opinie, pe plan international, impotriva eventualitatii, pe care administratia o considera iminenta, ca Moscova sa intervina militar. Dupa preluarea Casei Albe, si Administratia Reagan a repetat aceleasi avertismente, ce e drept cu ceva mai mica intensitate.

Versiunea unora este ca Statele Unite priveau amenintarea sovietica ca pe o primejdie mai mare decat cea venita din interiorul Poloniei.

Printre acestia se numara si liderul regimului polonez de la vremea respectiva, generalul Wojciech Jaruzelski, care a spus ca a interpretat reactia retinuta a Washingtonului drept o optiune intre doua rele: cea mai mare, invazia sovietica, si cea mai mica, o actiune interna de contracarare a Solidaritatii.

Douglas MacEachin sustine ca Statele Unite dispuneau de informatii cu privire la intentiile regimului de la Varsovia. O parte a acestor informatii provenea de la colonelul Ryszard Kuklinski, asa cum avea sa reiasa dupa ce acesta s-a refugiat in Occident si a facut publica o parte a actiunilor sale clandestine din acei ani.

De ce nu exista indicii din care sa rezulte ca Washingtonul ar fi avertizat Solidaritatea sau sa fi incercat sa impiedice actiunile guvernului polonez? Asupra acestor aspecte se opreste cartea lui Douglas MacEachin, el insusi fost analist in cadrul CIA, in acei ani.

El sustine ca teoriile bazate pe conspiratii nu reflecta corect cele intamplate: nici teama de o interventie a Moscovei si nici incercari ale CIA-ului de a-si proteja prea bine sursele, chiar de ochii celor care ar fi avut nevoie de anumite informatii, nu par a se afla - conform analistului - la originea misterului.

Autorul cartii arata ca factorii de decizie de la Washington au dispus de suficiente informatii, dar ca viciul ar fi fost de interpretare si de evaluare a consecintelor.

Problema - crede Douglas MacEachin - era cea despre care secretarul de stat Haig a vorbit, de fapt, imediat dupa impunerea Legii martiale: analistii de informatii si liderii Administratiei nu au crezut ca - in absenta unei interventii sovietice - Guvernul Poloniei va recurge la fortele armate impotriva propriei populatii, pentru a inabusi o miscare de rezistenta civica.

Aceasta premisa de judecata, care si-a avut originile la mijlocului anului 1980, odata cu aparitia Solidaritatii s-a solidificat si, in ciuda argumentelor care indicau altceva, a devenit filtrul prin care Administratia americana a trecut toate informatiile si interpretarile care aveau sa urmeze.

Valeriu Sela, corespondentul Europei Libere la Washington