Adunati sub maslin, Ion Iliescu si Petre Roman incearca sa-si reediteze perioada de glorie. Putin imbatraniti, cei doi traiesc aceeasi fericire a fratilor regasiti prin emisiunea Surprize-Surprize, mai ales ca viata i-a facut sa aiba destine politice asemanatoare.

Acum se completeaza reciproc, isi arunca priviri aprobatoare unul altuia si aproape se iau de mana intr-o spirala a timpului, dupa ce s-au despartit brutal secolul trecut. Din tablou mai lipsea doar pulovarul rosu, de revolutionar. Prin aparitia publica, cei doi au vrut sa dea un semnal pentru cei care cred ca stanga nu poate fi completa fara Iliescu si Roman in prim-plan.

Ideea Polului Social lansata de Iliescu si Roman nu este nici originala, nici noua. Ea este imprumutata de la italieni, iar Ion Iliescu a gandit-o imediat ce s-a trezit din socul Congresului PSD. Acum o luna, Adevarul relata despre intalnirea dintre cei doi si despre intentia lor de a strange, intr-un pol al nemultumirilor, toate vocile de pe stanga esichierului, fara a le disloca din partide.

Constructia, gandita ca o Federatie de stanga, este inca departe de a-si fi definit o identitate. Nu se stie daca va activa doar in spatiul societatii civile sau se va metamorfoza intr-o formatiune politica de sine statatoare pe scena partidelor. Momentan, Polul Social pare a fi doar o tribuna a unor lideri care nu reusesc sa se mai regaseasca in alte partide.

Atat Petre Roman, cat si Ion Iliescu s-au trezit, la un moment dat, ca sunt depasiti de realitatea partidelor pe care le reprezentau. Nici unul, nici celalalt nu a sesizat la timp ca trebuie sa se retraga din fruntea structurilor pe care le conduceau, ceea ce i-a pus intr-o situatie de conflict cu colegii.

La Roman, ea a culminat cu parasirea partidului, in timp ce la Iliescu lucrurile sunt inca in desfasurare. Sansele de izbanda ale unui asemenea Pol sunt destul de reduse, cata vreme exponentii principali vor fi doar Roman si Iliescu. Chiar si pentru generatia nostalgica, imaginea celor doi nu mai este atat de limpede ca in anii '90.

Numele lui Roman este legat de o guvernare sfarsita dezastruos si de celebra remarca a carei aroganta a strabatut timpurile: "Senatul suntem noi". Culmea este ca ea a fost aruncata opozitiei dupa ce aceasta, in frunte cu Ion Iliescu, iesea din sala la un proiect de lege al CDR. Ion Iliescu nu mai e nici el atat de curat si cinstit.

De el s-au legat mineriadele si imaginea unor guvernari corupte in care s-au strans averi fabuloase pe seama afacerilor cu statul, cu banii publici. Pentru generatia noua, Iliescu si Roman inseamna doua legende povestite de parinti, in versiuni diferite, ceea ce inseamna ca, pentru tineret, tandemul anilor '90 nu are decat o rezonanta istorica.

Din punct de vedere politic, Polul Social nu pare a fi deocamdata altceva decat un bebelus batran. Asemenea lui s-a mai infiintat, pe vremuri, Forumul Democrat, o tribuna construita pentru intelectualitatea de stanga, ramasa cu scaunele pe jumatate goale, numai bune pentru un refugiu al vremurilor de opozitie.

Pentru PSD, Polul Social al lui Ion Iliescu nu pare a fi un pericol, cel putin la nivel declarativ. Pe fond, pesedistilor le e teama ca Ion Iliescu ar putea intr-o buna zi sa-si mute firma in alta parte si sa le disloce o parte a nucleului dur, estimat la 10%. Cata vreme PSD nu reuseste sa-si renoveze bazinul electoral, pierderea unei treimi din alegatori poate fi dezastruoasa.

De aceea, Ion Iliescu e tinut la foc caldut si hranit cu iluzia ca, intr-o buna zi, ar mai putea reprezenta ceva in conducerea partidului sau de suflet. Deocamdata electoratul, in general, sta intr-o situatie de expectativa, tinand partidele cu sufletul la gura in privinta directiei ulterioare. Probabil ca, obositi sa vada aceleasi figuri de ani de zile, oamenii asteapta altceva.

O asemenea stare a mai fost si in 1997, cand a aparut ideea unei "a treia cai", materializate in ApR, partid rupt din trunchiul PDSR. Traseul sau a fost cel al unei stele cazatoare, disparand la fel de brusc, dupa cum a aparut. Istoria pare ca se repeta din nou, ca si cand stanga nu ar fi capabila sa-si gaseasca drumul spre inima electoratului sau.