Gainile romanesti sunt obligate sa intre-n Europa inaintea oamenilor pentru ca, de la 1 septembrie, motatele cu fulgi si pene vor fi protejate de hotarirea de Guvern privind regimul de comercializare a oualor.

Astfel, producatorii vor fi obligati sa-i instiinteze pe amatorii de ochiuri la capac daca gainile au fost crescute in aer liber, la sol sau in baterii, apoi sa declare ce si cit au mincat inainte sa se oua, daca s-a respectat reteta furajului si, nu in ultimul rind, cam ce virste au domnisoarele sau doamnele cu pricina.

La toate astea s-ar mai adauga obligatia de a stampila oul, in functie de marime, cu XL, L, M si S, dar si in functie de calitate, cu litera A ouale proaspete si cu B ouale de calitatea a II-a sau declasate.

Cele din categoria A vor avea un cerc in jurul literei cu numarul de cod al producatorului, cu numarul de identificare al centrului de ambalare, cu luna, ziua si ora in care expira.

Daca prin bunavointa guvernului pe coaja alba s-ar scrijeli si timpul probabil din ziua respectiva, nici n-ar mai fi nevoie de ziare in Romania caci toata lumea ar citi oua, Adrian Nastase avind chiar disponibillitati pentru o adevarata agentie de stiri.

Ce-ar fi insa ca bunul cumparator sa o chestioneze si pe babuta cu 7 oua intr-o batista pe taraba, daca respecta tabietul de a inmuia dimineata croisantul in cafeluta cu lapte, daca a mai dat pe la coafor in ultimii cincizeci de ani, daca are curajul sa intre intr-o farmacie, daca gumarii din picioare sunt

de pe vremea epocii de aur sau sunt, de-a dreptul, gumari capitalisti, daca broboada din cap e XL, L, M sau S, pentru ca pensia de ceapista e oricum small.

Grija fata de gaini a iubitilor nostri conducatori imi aminteste de grija fata de vacile olandeze a lui nea Nicu.

Prin toamna lui ’78, impreuna cu Marin Preda, Eugen Simion, Lucian Raicu si Sorin Titel puseram la cale o intilnire cu cititorii prin judetul meu de bastina si, cu acea ocazie, secretarul cu propaganda ne-a invitat la CAP-ul model din Grindu, sa vada Moromete cum zburda taranii pe la sate.

Primul soc al descinderii noastre campestre l-am trait in clipa cind presedintele cooperativei pe pieptul caruia stralucea insigna de Erou al muncii socialiste, a inceput din mers sa depene amintiri din tinerete, de pe vremea cind lucra ca piccolo la restaurantul Trocadero de pe bulevard, unde-i cunoscuse pe Nicolae Labis si pe poetul Alexandru

Andritoiu, inzestrat si el cu un neasemuit dar al betiei.

Pina sa ne dumirim cum de-a ajuns chelnerul erou al muncii socialiste, ne-am trezit in fata unei cetati dalbe in care am fost invitati sa intram nu inainte insa de-a trage pe noi halate de doctori si cizme de cauciuc, si de a traversa un soi de piscina nu prea adinca plina cu un lichid dezinfectant.

Ferma vacilor olandeze, caci despre ea e vorba, arata pe dinauntru ca laboratoarele NASA, numai ca, in loc de savanti, la catedre mugeau niste splendide baltate din Tarile de Jos, carora ingrijitorii le faceau masaje de patru ori pe zi, le pieptanau freza si le serveau cu mentosane si cu fin proaspat de la

gospodaria de partid.

Totul arata ca-n povesti in afara grajdarilor care, desi imbracati precum cosmonautii, pareau cam costelivi de felul lor si cu meclele asemanatoare taranilor lui Bancila, din 1907, ceea ce, vorba aia, putea sa le cauzeze vacutelor la nervi.

Si, fiindca nea Nicu personal se interesa aproape zilnic de sanatatea balerinelor si de numarul viteilor nou-nascuti, eroul nostru era nelinistit nu cumva nevolnicii de vacari sa le tuseasca in fata si sa le dea vreun microb, asa ca ii cara saptaminal cu remorca la spitalul din

Urziceni si criminalul depistat la raze ca trage mahorca in plamini era trimis de graba in somaj tehnic. Sa speram ca ingrijitorii gainilor noastre de azi traiesc mai bine decit gainile.