Bukovski dezgroapa arhiva lui Gorbaciov

de     Ziua
Sâmbătă, 3 septembrie 2005, 0:00


La Varsovia, a avut loc, vreme de trei zile, intre 20 si 22 iulie 2005, o conferinta internationala, organizata de Centrul de Studii Est-Europene al Universitatii din capitala poloneza, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la grevele de la santierele Navale din Gdansk si crearea Solidaritatii.

La conferinta au participat 20 de cunoscuti opozanti ai regimului comunist, din spatiul ex-sovietic si fostele state ale blocului comunist. Am avut bucuria sa particip la doua mese rotunde alaturi de mari opozanti ai comunismului, pe cei mai multi dintre acestia sa-i cunosc pentru prima oara, pe altii sa-i revad cu bucurie.

Dintre cei din urma, cum era si de asteptat (nu numai pentru mine, dar si pentru organizatori), Vladimir Bukovski a produs noi revelatii, in urma faptului ca in posesia sa a ajuns o copie pe suport magnetic a tuturor documentelor din arhiva fostului secretar general al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov. De aici inainte, se poate spune, istoria ultimilor ani ai comunismului poate fi scrisa.

Va fi, insa, greu de acceptat pentru multi. Nu intamplator, cuvantul de incheiere al conferintei i-a apartinut lui Vladimir Bukovski, fiind prezentata sub titlul "Oare am castigat razboiul rece?".

Am stat apoi mai multa vreme cu Vladimir de vorba pe acest subiect, adancind unele din afirmatii, solicitand lamuriri - pornind de la ceea ce el afirmase in prelegerea sa, din care, cerandu-i incuviintarea, am si reluat cateva pasaje.

A rezultat un lung interviu, dar deloc plictisitor, care arunca in aer multe din ceea ce stiam, sau ne inchipuiam ca stim, despre relatiile Est-Vest, privatizarea comunismului, nevoia unui nou Nurnberg, care ar putea incheia razboiul rece. (Marius OPREA)


Marius Oprea: Vladimir, as reveni acum, pentru cateva momente, la discutiile noastre mai vechi, privind transformarile din Romania.

Ultimele documente pe care le-ai descoperit, ma refer in special la stenograma discutiei dintre Ion Iliescu si Mihail Gorbaciov de la Moscova, cu ocazia semnarii tratatului bilateral dintre Romania si URSS, a starnit din nou furia fostului sef al statului roman, dar care de asta data nu a mai amenintat cu procese.

A declarat doar ca este vorba de un fals si ca el nu s-a intalnit intre patru ochi cu Gorbaciov.

Vladimir Bukovski: Ei, ce sa zica si el! Neaga evidentele, dupa stilul vechii scoli comuniste.

Cine isi imagineaza ca eu stau sa inventez stenograme, pentru a-mi pune mintea cu Ion Iliescu ?! Am multe alte lucruri de facut, pentru a-mi ocupa timpul cu asemenea fleacuri si, de altfel, oricine a avut curiozitatea sa citeasca documentul, poate observa ca discutiile sunt extrem de bine contextualizate, stilul "politic" apartine epocii si protagonistilor, incat o simpla analiza pe text ofera

o sumedenie de argumente pentru a proba autenticitatea documentului. Ca sa nu mai vorbim de provenienta - arhiva personala a lui Gorbaciov. Daca Ion Iliescu neaga ca ar fi existat o asemenea discutie, n-are decat sa-l roage pe Mihail Sergheevici Gorbaciov sa-i improspateze memoria, sau sa-i ceara lui socoteala pentru presupusul fals.

Si am o veste proasta pentru Iliescu - am mai gasit cateva referinte in ceea ce-l priveste - si fara indoiala voi mai gasi, pe masura ce parcurg cantitatea imensa de documente din arhiva prietenului sau Gorbaciov.

Marius Oprea: Despre ce e vorba?

Vladimir Bukovski: De asta data, nu sunt discutii directe, ci referiri la Iliescu. Ele au aparut in cursul unor discutii "tovarasesti" pe care Mihail Sergheevici le-a avut cu Alexander Lilov, primul presedinte al Partidului Socialist Bulgar, succesorul Partidului Comunist, in 1990 si 1991.

In discutia lor din mai 1991, de pilda, Gorbaciov se arata satisfacut de "tratatul bun" pe care il semnase cu Ion Iliescu in urma cu o luna.

Intr-o alta discutie anterioara intre liderul sovietic si liderul socialist (mai bine zis comunist) din Bulgaria, care a avut loc la cateva zile dupa alegerea lui Ion Iliescu ca presedinte in 1990, este laudat scorul electoral obtinut de acesta, iar Lilov isi ia angajamentul ca si in Bulgaria lucrurile sa decurga ca in Romania.

In document se mai vorbeste de pozitia comuna pe care Iliescu si Lilov o au in legatura cu problemele sovieticilor la negocierile privind viitorul Germaniei de Est si asupra situatiei trupelor sovietice stationate acolo, la care Gorbaciov precizeaza ca aceasta nu este bine sa fie cunoscuta in public.

In esenta, politica externa de tip "bloc" a satelitilor Moscovei nu se schimbase odata cu prabusirea regimurilor comuniste din Europa de Est - si Iliescu, oricat ar nega acum acest fapt istoric, nu-l poate anula pur si simplu.

Din fericire, nu mai suntem in anii in care pana si adevarul avea "caracter de clasa" si, daca puneai la indoiala o afirmatie a unui lider comunist, chiar daca ea contrazicea flagrant realitatea, in cel mai bun caz iti pierdeai doar serviciul si ii multumeai lui Dumnezeu ca n-ai ajuns in lagar.

Marius Oprea: Banuiesc ca, dupa afirmatiile acestea, iar ameninta ca da ziarul Ziua sau pe mine in judecata - caci in legatura cu tine, nu a spus decat ca te-ai lasat "manipulat" de intrebarile mele rauvoitoare...

Vladimir Bukovski: Vezi, asta este din nou dovada unei mentalitati, a unui mod de gandire tipic comunist. Rastalmacirea evidentelor intr-un asemenea mod, incat aparentele si "procedurile" iau locul faptelor propriu-zise, tocmai din neputinta de a-si asuma in mod real si sincer greseli sau esecuri. La comunisti, autocritica era o pura formalitate.

Iar o viata intreaga traita intr-un asemenea mediu, inconjurat tot timpul de lozinci, provoaca un fel de comportament schizoid. Dar sa-l lasam pe Iliescu - inteleg ca a fost debarcat chiar de ai lui, din conducerea partidului. Asta cred ca a fost o lovitura la fel de grea precum cea incasata de Gorbaciov de la Eltin, respectand proportiile.

Ca sa nu mai vorbim de pierderea alegerilor de catre partidul sau si de faptul ca a trebuit sa paraseasca definitiv functia de presedinte. Stiu ca a trecut de 70 de ani, dar vezi, ei nu gandesc ca noi. Ierarhia sistemului comunist era atat de greu de urcat, incat nu puteai atinge functii inalte decat la varsta la care oamenii obisnuiti au iesit deja la pensie.

Iuri Andropov a ajuns secretar general al PCUS la 68 de ani, dar n-a mai trait decat doi ani sa se bucure de functie. I-a urmat Konstantin Cernenko, in februarie 1984, dar n-a rezistat decat un an - a iesit foarte rar in public, ultima oara in iarna aceluiasi an, dupa care, la cateva luni, in martie '85, a murit.

Gorbaciov, care era socotit un lider "tanar", a preluat puterea cand se apropia de 54 de ani. Cum poti fi socotit tanar la o asemenea varsta? Numai la comunisti se putea intampla asa ceva. In zilele noastre, cred ca, dupa Castro, Ion Iliescu este cel mai longeviv lider comunist care este inca activ politic.

Marius Oprea: Nu stiu daca esti la curent cu schimbarile politice produse, dupa alegeri, in Romania.

Vladimir Bukovski: Stiu cate ceva, cand am fost ultima oara la Bucuresti, in toamna trecuta, se pregatea campania electorala si m-am pus la curent. Lumea cu care am vorbit, inclusiv tu, va puneati mari sperante in iminenta unor schimbari radicale, odata cu inlaturarea fostilor comunisti de la putere.

Inteleg insa, si lucrul era oarecum de asteptat, ca aceste schimbari intarzie sa se produca.

Marius Oprea: De ce spui ca "era oarecum de asteptat"?

Vladimir Bukovski: Am urmarit ce s-a intamplat in celelalte foste tari comuniste, fata de care Romania are un decalaj. El se datoreaza perioadei lungi de stagnare "brejnevista", din timpul in care la putere s-a aflat Ion Iliescu, care a intarziat cat a putut de mult reformele de tip liberal.

Si in aceste tari lucrurile s-au urnit greu, pentru ca, dupa ce s-au aflat atata vreme la conducere, dupa ce au gestionat atata timp resursele, comunistii si-au constituit o puternica baza economica, si-au "educat" un electorat nostalgic.

Dealtfel, ei au o puternica capacitate de adaptare, de supravietuire, datorita mediului tensionat si plin de suspiciune din aparatul comunist, in care fiecare dintre ei si-a construit propria cariera politica. In ceea ce-l priveste pe noul vostru presedinte, Traian Basescu, nu stiu prea multe despre el.

Sunt foarte ingrijorat insa de faptul ca nu a schimbat inca nimic in ceea ce priveste Securitatea. Stiu ca si in Romania Securitatea este o prioritate, o autoritate importanta care administreaza totul, inclusiv economia, apararea si politica. Asa ca ar trebui sa o puna sub control si sa faca cat mai repede acest lucru.

Marius Oprea: Daca stau sa ma gandesc, ceea ce mi s-a intamplat mie, care am avut parte doar de amenintari - este drept, cu rapirea copilului meu de doar sapte luni - este un fleac, pe langa ceea ce s-ar petrece intr-o situatie similara in Federatia Rusa.

Vladimir Bukovski: Ei, acolo ai fi fost, foarte probabil, lichidat pana acum, sau inchis. Cum am mai spus, rusii merg inapoi. Se intorc la vremuri de demult, la obsesiile nationaliste, la nostalgiile comuniste. FSB-ul, serviciul de securitate rus a cazut din nou in mania spionajului, fostii KGB-isti vad spioni peste tot.

Au trecut chiar la reinstaurarea unui control al populatiei, prin mijloace de persecutie politica. Acum avem mai multi prizonieri politici decat in 1985! Iti vine sa crezi? Este o chestiune foarte serioasa.

Cred ca urmatorul pas impotriva guvernarii lui Putin va fi provocarea unui raspuns oficial cu privire la detinutii politici din Federatia Rusa, la motivele invocate pentru arestarea si condamnarea lor, la posibilitatea de sesizare a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Putem determina reactii pe plan international, in multe moduri.

O vom face! In ceea ce priveste prizonierii politici din Rusia de azi, am intocmit deja cu prietenii mei o documentatie exhaustiva. Avem oameni, de pilda, pasibili de 15 ani de inchisoare pentru colaborarea in diverse proiecte cu centre de cercetare din vest, in domenii in care nu este vorba de nici un secret de stat.

De altfel, in putine cazuri exista acuzatii directe de divulgare a secretelor de stat. Si totusi, simpla colaborare la un proiect de cercetare alaturi de occidentali a fost suficienta pentru o punere sub acuzare. Mai avem un caz al unui cercetator care a trimis un articol si materiale documentare spre a fi publicate intr-o revista stiintifica din Occident.

A fost de ajuns pentru FSB si Justitia rusa pentru a-l pune sub acuzare. Un altul a fost inchis 4 ani pentru corespondenta cu strainii si detinere de documente de serviciu la domiciliu, desi acestea nu erau secrete. Pur si simplu, nu le place ideea ca rusii sa divulge vreun fel de informatii organizatiilor, institutiilor, colegilor lor din vest.

Voi merge tot mai departe in a condamna aceasta practica abuziva a autoritatilor Federatiei Ruse, care spune multe despre calea pe care au apucat-o.

Marius Oprea: Pana acum ai reusit sa ai castig de cauza intr-un astfel de caz?

Vladimir Bukovski: Uite, in anii '70 si '80, erau sute de prizonieri politici rusi in inchisori. Pe ei i-am considerat ca intrand in responsabilitatea mea. Cu doua exceptii triste, am reusit, prin presiuni dinspre vest spre est, sa-i eliberez pe toti cei in legatura cu care am fost sesizat si m-am convins de faptul ca sunt intr-adevar detinuti politici. Toti au fost elberati.

Daca am acceptat sa ma ocup de un asemenea caz, nu renunt niciodata la el, decat atunci cand persoana este eliberata. Aceasta este problema mea personala, angajamentul meu personal. Cand acuz Rusia de inchiderea unei persoane in mod ilegal, nu renunt si nu incetez sa acuz decat odata cu eliberarea acelei persoane.

Marius Oprea: Totusi, acest tip de politica interna in stilul imprimat de Putin, pare ca place rusilor, Putin apare drept un exemplu al autoritatii, al exercitarii puterii, este considerat chiar ca fiind un tip carismatic.

Vladimir Bukovski: Nu are nici un fel de carisma. Este un colonel pitic al KGB-ului. Are sub un metru saizeci. Nu consider ca ar avea carisma. Daca ma intrebi pe mine, pentru mine Putin nu inseamna nimic. Eu, in ceea ce ma priveste, voi obtine exact ceea ce am spus. Vreau ca oamenii sa fie eliberati si voi face ca acest lucru sa se intample.

Nu am cedat in fata fortei imperialiste sovietice.

Iti amintesti de sovietici? iti dai seama ca, in ciuda tuturor lucrurilor ce pareau a fi imposibile, dupa cum pretindeau ei, mi-am eliberat prietenii din inchisori si pe majoritatea i-am adus, pana in 1985, dincoace de "cortina de fier"? Am muncit 10 ani pentru asta, mi-a luat 10 ani. Acum e chiar mai simplu decat atunci.

Iti poti imagina, cei cu care ma aflu in dispute sunt fosti smecherasi marunti din KGB... Pentru Dumnezeu, m-am luptat cu Andropov, cu elita KGB-ului si am castigat. Am luptat impotriva lor. Pe atunci lucrurile nu erau clare, puteam sa pierd, sa fiu ucis. Asta a fost. Si crezi ca tipii de acum ma vor invinge? Eu nu.

Marius Oprea: Inainte de prabusirea comunismului, cum mi-ai spus, foloseai influenta ta pe langa lideri politici occidentali, pentru a face presiuni la Moscova, in vederea clarificarii situatiei si a obtinerii eliberarii unor detinuti politici. Mai este valabila acum aceasta metoda?

Vladimir Bukovski: Bineinteles, am in continuare la indemana asemenea parghii. Trebuie insa spus ca nu toti politicienii occidentali au fost si sunt dispusi sa ajute in acest sens. Pe unii ii consider de-a dreptul tradatori si ii voi demasca oricum, mai devreme sau mai tarziu. Ii voi "arunca in aer" pe toti colaborationistii Moscovei cat de curand.

Ma bazez pe faptul ca am la indemana arhiva secreta a lui Gorbaciov. Acesti politicieni pareau a fi prieteni, dar in realitate mi-au fost mie dusmani. Uite, trebuie sa intelegi un lucru foarte simplu: am supravietuit in Uniunea Sovietica printr-un miracol. Iar acesti tipi ne vindeau pe parcurs. Ne tradau, desi erau lideri politici din vest. Te-ai astepta ca mie sa-mi fie mila de ei? Nu, nu-mi e.

Prieteni de-ai mei au murit in lagarele si inchisorile sovietice din cauza tradarii lor, din cauza ezitarii si a jocului lor dublu.

Marius Oprea: Bun, asta era situatia cand inca baricadele Razboiului Rece erau vizibile. Dar cum iti explici lipsa de reactie a Vestului in prezent, fata de renasterea comportamentelor de tip sovietic ale Federatiei Ruse? Insusi faptul ca, asa cum spuneai, acum armata rusa redevine Armata Rosie, marsaluind sub steagul comunist!

Vladimir Bukovski: Despre ce explicatii sa fie vorba?! Acum trei luni am asistat la un show gigantic de propaganda, organizarea in Rusia a comemorarii a 60 de ani de la sfarsitul razboiului.

Toti liderii din Vest, invitati cu politete, au venit incantati, desi cu totii stiau ca departamentul responsabil cu sarbatorirea va inaugura inclusiv un monument ridicat in cinstea lui Stalin, pentru prima data in 15 ani de la asa-zisa cadere a comunismului, pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Cu totii au acceptat acest lucru.

Ce pot sa mai spun, dupa ce am urmarit totul la televizor, alaturi de lumea intreaga, cum pot sa distorsioneze adevarul? Problema este ca pot! La 60 de ani de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si la 15 ani de la sfarsitul Uniunii Sovietice, orice tentativa de a echivala cei doi monstri totalitari, nazismul si comunismul, este respinsa cu indignare.

In timp ce simbolurile naziste sunt, pe buna dreptate, in afara legii in Uniunea Europeana, am cerut ca acelasi lucru sa se faca si cu simbolurile comuniste: acestea sa fie respinse in mod categoric. Dar raspunsul - de cele mai multe ori implicit si nu pe canale oficiale - este ca "nu putem echivala aceste lucruri; nu ne este permis sa facem asa ceva".

Deci, ce se intampla in Vest? Ce se intampla cu fostii colaboratori ai Uniunii Sovietice, cu simpatizantii pe care ii avea in Occident? Ei sunt cei de la care vin asemenea semnale, deloc incurajatoare pentru un sfarsit real al Razboiului Rece. Au fost indepartati acesti prieteni occidentali ai URSS din pozitii politice? Nu, dimpotriva.

In multe tari apusene, ei au ajuns la putere imediat dupa prabusirea Uniunii Sovietice, de exemplu in Italia, unde comunistii au castigat pozitii politice, pe masura ce Uniunea Sovietica disparea. Foarte multi dintre cei care au acum putere in Europa de Vest au fost implicati in mod secret, sau mai putin secret, in relatii cu Uniunea Sovietica.

Si desigur ca acesti politicieni fosti simpatizanti si colaboratori ai Sovietelor sunt cei care doresc sa scrie istoria. Propria lor interpretare a istoriei. Nu le place mai deloc sa vorbeasca despre parti intregi din trecut, deoarece le-ar putea reaminti anumite aspecte privind biografiile lor, care sunt mai putin glorioase fata de ce vor ei sa se stie.

Dar au in schimb pornirea sa proclame peste tot ca Razboiul Rece s-a sfarsit. Din pacate, trebuie sa o spun, aceasta lume in care si eu traiesc este de acord sa creada asa ceva, Occidentul crede ceea ce acesti politicieni ai lor le spun, ca nu s-a intamplat mai nimic, ca si cum nu ar fi existat istorie, ca si cum istoria incepe odata cu ei. Cu anul zero.

Marius Oprea: Afirmatiile sunt grave, sper ca ai si exemple, ai pe ce te baza atunci cand sustii ca politicieni occidentali au facut jocul URSS.

Vladimir Bukovski: Fii fara teama, am destule dovezi - si sunt acte oficiale. Ele provin din arhiva lui Gorbaciov, care, dupa cum spuneam, a intrat in posesia mea. Am inceput deja demersuri pentru publicarea de documente in tarile in care ei se afla la putere.

De pilda, in Germania cancelarul Schröder a avut relatii "prietenesti" cu sovieticii, ca sa nu mai vorbesc de cel putin jumatate din Cabinetul britanic. Gasesc din ce in ce mai mult material referitor la fiecare dintre ei, zi de zi.

Unul dintre personajele cabinetului, care este acum ministru de Interne in Marea Britanie, Charles Clark, a fost atat de sarguincios, incat a fost urmarit in vederea recrutarii de catre KGB. Iar acum este ministru al Afacerilor Interne in Marea Britanie! Am gasit recent un document despre Clark.

In anii '80 avea o pozitie importanta in Partidul Laburist, era chiar asistentul liderului partidului si era atat de pro-sovietic, incat rusii au decis sa-l recruteze. A fost propus pentru recrutare, atat era de pro sovietic.

Cand am publicat aceste lucruri, editorul unui ziar moscovit, individ care pe vremuri era responsabil in departamentul de relatii internationale al Comitetului Central, mi-a marturisit: "A, da! Era un tip foarte simpatic. Nu a avut niciodata reactii antisovietice! Era foarte bun, ocupa o pozitie influenta si noi am hotarat ca era util unei prietenii".

Prietenie cu cine? Vorbim aici de organizatii criminale, precum KGB-ul! Clark credea pe atunci in "valorile republicane ale statului", aratandu-se pe fata a fi impotriva Coroanei britanice, dar nimeni nu a reactionat, nimanui nu i-a pasat, dimpotriva - a promovat din punct de vedere politic.

Acum, dupa dezvaluirea acestor aspecte mai putin curate din trecutul sau, sunt curios daca el va aproba azilul politic tanarului meu prieten Pavel, cel care a reusit sa copieze pe CD-uri, cu mari riscuri, arhiva lui Gorbaciov si sa mi-o aduca in Marea Britanie.

Marius Oprea: Care este, in genere, reactia fata de noile dezvaluiri pe care le faci, pornind de la documentele din arhiva personala a lui Gorbaciov?

Vladimir Bukovski: Ei bine, cel mai des gasesc dificultati in a le publica. Dovezile tintesc uneori atat de sus, incat unora li se face frica sa-si asume asemenea responsabilitati. Aceasta, in special pentru ca unii politicienii occidentali care au avut "legaturi primejdioase" cu sovieticii au acum mai multa putere decat in trecut si sunt parca si cei mai galagiosi.

Ei clameaza peste tot ca Razboiul Rece s-a sfarsit si ca trecutul trebuie uitat, sa ne gandim de-acum la viitor. Dar tot ei stiu foarte bine ca aceia care controleaza trecutul controleaza viitorul. Exact acest lucru se vede astazi in Vest.

Orice acuzatii li s-ar aduce, oricat de documentate ar fi acestea, ele reprezinta un minim interes pentru public, pentru jurnalisti si practic pentru nimeni din clasa politica. Imi aduc aminte ca am gasit un document despre un politician finlandez, care a candidat la inceputul anilor '90 la Presedintie in Finlanda, cineva pe nume Sorensen.

Si am descoperit in acel document ca el era de fapt agent sovietic. Jumatate de an am incercat sa public acel document in Finlanda si nu am putut. Nici un ziar nu s-a atins de el! In cele din urma, l-am publicat intr-un influent cotidian din Suedia, iar ziarele finlandeze l-au preluat din presa suedeza, unde deja se iscase un scandal pe acest subiect, si l-au tiparit.

Sorensen a renuntat la cursa electorala si a demisionat. Dar, initial, in ziarele finlandeze acest lucru a fost imposibil de realizat.

Marius Oprea: Nu pot fi acestea simple accidente? De ce crezi ca este o politica generala de "menajare" a trecutului URSS si a prezentului Federatiei Ruse in dezbaterea politica si in presa occidentala?

Vladimir Bukovski: Am motivele mele sa cred ca nu este vorba de simple intamplari. Orice tentativa de dupa caderea Uniunii Sovietice de a mentiona politia secreta, KGB-ul, de a vorbi pe larg de crimele si torturile aplicate, sau pomenirea numelor agentilor, a complicilor lor din Vest, a fost respinsa cu indignare.

In acelasi timp, in Africa de Sud, in America Latina, se exersa si populariza pe larg "reconcilierea" intre victime si fostii lor calai. Crimele au fost, astfel, fie uitate, fie iertate. Ca si criminalii.

Marius Oprea: Exista insa prevederi clare pentru pedepsirea crimelor impotriva umanitatii, exista Tribunalul international de la Haga...

Vladimir Bukovski: Oricat ar parea de remarcabil, puterea de a pedepsi crimele impotriva umanitatii a fost mai degraba latenta, din 1946 incoace.

A fost reactivata pentru prima data pentru a-i pune sub acuzare pe liderii nationalisti ai republicii autonome de la Pale si pentru a-l pedepsi pe Milosevici si alti criminali de razboi din Serbia si Bosnia, care au savarsit atrocitati in timpul conflictelor interetnice din fosta Iugoslavie.

Dar nici crimele comise de Stalin in Europa de Est, nici cele comise de armata sovietica in Afganistan, nici macar atrocitatile din Cambogia lui Pol Pot, "purificarea sociala" intreprinsa de khmerii rosii nu au parut suficient de crude pentru o judecata internationala.

De ce nu l-au acuzat pe Pol Pot, care a patronat uciderea a doua treimi din populatia tarii sale? A murit prin 1996, de moarte buna. Ar fi putut fi trimis in fata tribunalului. Nimeni nu a facut-o, desi Uniunea Sovietica disparuse, el nu mai avea nici o sustinere si nu ar fi fost o problema sa fie capturat si adus in fata justitiei.

Probele le cunoaste o lume intreaga: ucisese doua treimi din populatia propriei tari! Ce sa mai vorbim atunci de genocidul facut de chinezi in Tibet, sau de genocidul facut de rusi in Cecenia, care provoaca "regrete", in cel mai bun caz, in ochii liderilor din Vest, dar nimic mai mult! In unele situatii, nu a existat nici macar nevoia de a invoca un nou tribunal.

In cazul crimelor de razboi din timpul celui de-al doilea razboi mondial, de pilda, s-a socotit ca aceasta "cauza" s-a judecat la Nurnberg. Uciderea a peste 14.000 de prizonieri polonezi la Katyn a fost condamnata ca o crima impotriva umanitatii.

Dar unul dintre autorii crimei, responsabil de executii, generalul Saprunenko, un KGB-ist cunoscut, traia viu si nevatamat, la cativa ani dupa ce Uniunea Sovietica s-a prabusit. Toata lumea din Moscova stia unde locuieste si era fericita sa arate oricarui curios ferestrele apartamentului sau ultracentral, de pe strada Arbat.

Acelasi lucru se poate spune despre Daniel Kotireavski, ofiterul care l-a interogat pe Raul Wallemberg si probabil si cel care l-a ucis. Acelasi lucru se poate spune despre generalul KGB Pavel Sudoplatov, cel care a organizat asasinarea lui Trotki. Nu a fost luat la intrebari de nimeni, dimpotriva.

Si-a publicat memoriile in Statele Unite, a avut cronici elogioase in Wall Street Journal si Sunday Telegraph, l-a laudat chiar Robert Conquest. Nimeni nu si-a pus problema ca acest om a executat sau a planificat asasinate pentru KGB. Toti acestia si multi altii erau in viata la cativa ani dupa prabusirea Uniunii Sovietice.

Dar nici Polonia, nici Suedia, nimeni nu a cerut extradarea acestor oameni, pentru uciderea unor compatrioti sau pentru crime savarsite pe teritoriul lor. Nu mai parea a fi important.

Marius Oprea: De ce se petrece asa ceva? Cum iti explici ingaduinta cu care sunt privite crimele comunismului?

Vladimir Bukovski: Marturisesc ca pentru mine ramane surprinzator acest lucru. Ma intreb, deseori, cand si cum am capatat cu totii aceasta schizofrenie morala, care face ca o crima sa fie privita drept o crima intr-un anume caz si sa fie pedepsita ca atare, in timp ce alte crime sunt socotite cel mult "regretabile".

Ocazional, continuam sa-i vanam pe unii batrani de 80 de ani prin junglele din America Latina, pentru crime comise acum 60 de ani - ma refer la nazistii resposabili de Holocaust. Si, desigur, ii judecam - pe buna dreptate - si ne spunem, oripilati, dar totodata mandri pentru ceea ce am reusit sa facem, ca niciodata nu se va mai permite repetarea unor asemenea fapte precum cele comise de ei.

Dar cand vine vorba de cineva ca Erich Honecker, din al carui ordin oamenii erau ucisi doar acum 15 ani, cand incercau sa sara Zidul Berlinului sau sa treaca la vest de granitele RDG-ului, lucrurile se schimba! Nu ne putem atinge de astfel de oameni, se spune ca ar fi inuman, ca sunt prea batrani, foarte bolnavi si trebuie sa ii lasam liberi.

Cum s-a intamplat cu Honecker - ii dam drumul sa plece tocmai in junglele Americii Latine, altfel scrupulos scotocite dupa nazisti.

Imi pare de asemenea ridicol ca acum noua ani, cand am publicat in cartea mea "Judecata la Moscova" un capitol intitulat "Dedesubturile crizei poloneze", bazat pe documente din arhivele Biroului politic al CC al PCUS, eram sigur ca Wojciech Jaruzelski va fi trimis in inchisoare.

Cativa ani mai tarziu, am venit si l-am gasit viu si nevatamat, vorbind la radio si la televiziune si explicand ca a fost un erou, un mare patriot, lucruri care fusesera dovedite drept false cu sapte ani in urma, cand am adus probe ca a fost un tradator si a facut jocul Moscovei. Am fost uimit si am crezut ca a putut fi eliberat din inchisoare dupa o vreme, dar nici vorba.

Nu i-a cerut nimeni socoteala, desi ar fi trebuit sa treaca macar un pic, totusi, printr-un arest. Dar nu! Acesti oameni sunt indestructibili! Imi amintesc ca acum cativa ani BBC m-a invitat pentru un interviu televizat si, pentru ca veneam din Cambridge, au fost draguti sa trimita o masina dupa mine la gara.

Soferul masinii de la BBC mi-a spus: "Ghiciti pentru cine am condus chiar inaintea dumneavoastra?". I-am spus ca nu stiu. "Marcus Wolf. A venit sa-si promoveze cartea si a dat un interviu pentru televiziune".

Deci nimeni altul decat fostul sef al spionajului est-german! Pentru mine, a fost la fel de socant ca si cum cineva mi-ar fi spus ca Himmler a fost in masina aceea, inaintea mea! Si totusi, tipul acesta, fost cap al STASI, se plimba peste tot, castiga bani de pe urma cartilor sale si nimeni nu se atinge de el. Cum am spus ceva mai devreme, impresia mea este ca acesti oameni sunt indestructibili.

Cineva mi-a spus recent ca liderul comunist polonez Jerzy Urban si-a petrecut recent concediul in Indonezia. Si a reusit sa supravietuiasca acelui tsunami teribil care a devastat Asia! Nu ma mira, oamenii acestia pot supravietui oriunde...

Marius Oprea: Nu este vorba doar de supravietuire. Cum spuneai, seful spionajului est-german este astazi un cetatean prosper si, de ce nu, onorabil. Si-a pastrat vechiul apartament din centrul Berlinului, intr-o veche si frumoasa cladire baroca.

Precum in cazul generalului KGB de care ai vorbit, si eu am fost dus de un prieten berlinez sa-mi arate, ca o curiozitate, "casa lui Marcus Wolf". Nu ma mira.

In Romania, toti fostii ofiteri superiori din Securitate au aceeasi "soarta". Mai grav este insa cand ei revendica puterea si cand pretentiile lor sunt satisfacute de un electorat blazat si nostalgic, ba chiar se bucura si de onoarea de a conduce un stat...

Vladimir Bukovski: Asa este; si, cu riscul de a ma repeta, raman pur si simplu stupefiat de orbirea care parca a lovit lumea occidentala in fata "pericolului de la Rasarit", despre care vorbea pana la satietate in urma cu jumatate de secol.

Acum, in timp ce vorbesc cu tine astazi, conducatorii din Vest se viziteaza, participa la parada Armatei Rosii renascute si il felicita pe un anume fost colonel KGB Putin. Pentru ce? Pentru trimiterea in inchisoare a unor oameni ca mine? Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a spus chiar ca l-ar fi privit pana in adancul sufletului.

Ma intreb cum a reusit sa faca asta! In numeroasele mele intalniri cu ofiterii KGB, sufletul a fost singurul lucru pe care nu l-am putut depista. Pe masura ce se fac eforturi pentru formarea unei coalitii antiteroriste, premierul britanic Tony Blair, fara indoiala consultandu-se cu Washington-ul, a mers la Moscova si a primit la "bord" un nou aliat - Rusia lui Putin.

Marius Oprea: Da, dar se invoca un scop legitim - si anume de combaterea terorismului, crearea unei coalitii antiteroriste internationale...

Vladimir Bukovski: Ei, ce sa zic! Blair a spus ca este bucuros ca Rusia este, in sfarsit, alaturi de Vest, deoarece "Rusia are deja o vasta experienta in lupta impotriva terorismului". Nu credeam sa traiesc atat de mult incat sa aud o asemenea fraza venita din partea unui politician din Apus.

Este aproape la fel de prostesc, ca a spune ca Germania are asa o vasta experienta in uciderea evreilor...

Aproape ca Rusia, in vechea sa forma de Uniune Sovietica, a inventat de fapt terorismul politic al vremurilor noastre, antrenand sute si mii de oameni in fiecare parte a globului - si am documentele care sa ateste acest lucru. In fiecare parte a globului, in afara de Antarctica, pentru ca, intr-un fel, s-au hotarat sa nu-i faca teroristi si pe pinguini.

Dar in orice alta parte a lumii ii veti gasi: Armate de Eliberare, Fronturi Nationale, Fronturi de Eliberare si alte asemenea, beneficiind de antrenament special, echipament special, ghidarea si coordonarea aferente - toate acestea au fost facute de Uniunea Sovietica.

Si, vorbind despre acest militarism, sa ne amintim ca, de fapt, Uniunea Sovietica l-a adus la putere pe Saddam Hussein, l-a inarmat si protejat. Ei au fost decenii intregi prezenti acolo. Ben Laden in Afganistan este un alt exemplu a ceea ce faceau sovieticii si cat de mult au extins terorismul in plan international.

Majoritatea atacurilor teroriste, cum ar fi si cele mai recente, din metrourile din Londra, sau cele petrecute in Statele Unite, au fost realizate de oameni antrenati in tabere intemeiate odinioara de Uniunea Sovietica si majoritatea sunt inca inarmati si dotati cu echipamente de aceeasi provenienta.

In trecut, teroristii arabi au primit in urma actiunilor lor recompense financiare, pentru ca ei nu erau determinati sa serveasca neaparat unor scopuri ideologice. Multe din aceste relatii au ramas. Ofiterii KGB care se ocupau de toti acesti oameni sunt inca in viata si isi rotunjesc veniturile vanzand arme vechilor lor clienti.

Marius Oprea: Aceasta este situatia si in Romania, unde ani de-a randul sisteme ale Mafiei arabe au construit, inclusiv cu concursul unor ofiteri din serviciile secrete provenind din fosta Securitate, o intreaga retea interlopa, care a alimentat cu fonduri importante terorismul.

Securistii au racolat inca in timpul regimului comunist studenti arabi - aveau de unde, pentru ca prin Romania s-au perindat, ca "bursieri", peste o jumatate de milion de studenti din lumea araba.

Vladimir Bukovski: Da, vechile prietenii nu se uita, mai ales ca acum sunt la mijloc si o groaza de bani, care nu mai trebuie "predati" la stat. Multi dintre acesti ofiteri isi folosesc vechile "relatii" in scopuri personale. Toate aceste lucuri se petrec sub ochii nostri, o stim cu totii. Stim nume, cine, cand si cum fac aceste lucruri. Dar, nimanui nu-i pasa. Inca un exemplu.

In fiecare tara din lume, politia il cauta pe un anumit Mihail But, care pare a fi principalul furnizor al gruparilor teroriste ca Al-Queda. Acum va voi divulga un mare "secret": el traieste la Moscova. Foarte des da interviuri la radio, in ziare. Nu se ascunde deloc. Dar, daca ar veni vreodata la Londra, Paris sau New York, ar fi arestat imediat.

Este dat in urmarire in orice tara, dar continua sa vanda arme clientilor sai. Cine este acest Mihail But? Este un fost ofiter al serviciilor de informatii militare sovietice, GRU. Daca e numai fost sau e si actual, putem doar presupune. Acest ansamblu pe care l-am descris pana acum ofera o imagine cam deprimanta.

Asa ca o intrebare imi revine obsedant, dupa parcurgerea tuturor acestor puncte din discutia noastra: s-a schimbat ceva, intr-adevar? Da. In primul rand, dupa cum am descoperit eu din documente si marturii, obtinute inclusiv de la diversi, chiar de la fosti membri ai Biroului Politic din fosta Uniune Sovietica, noi, cei care ne-am opus sistemului, am realizat cateva lucruri importante.

Primul: am negat legitimitatea regimului comunist intr-o masura atat de mare, incat nici macar liderilor lui nu le-a mai placut ideologia si nu au mai dorit sa o urmeze. Intr-adevar, l-am compromis intr-o asemenea masura, incat comunistilor le-a fost rusine sa se mai numeasca ei insisi astfel si sa mai foloseasca termenul de comunism.

Am influentat de asemenea opinia publica din tarile noastre, incat atunci cand a venit prabusirea regimului, nu a existat violenta. Este probabil singurul exemplu din istorie, cand un imens imperiu s-a prabusit fara violenta - cu exceptia Romaniei, unde lipsa totala a oricaror reforme, nebunia lui Ceausescu si prostia criminala a celor instalati la putere dupa fuga lui au dus la varsare de sange.

Dar, in ansamblul intregului imperiu sovietic, aceasta poate fi socotita o exceptie care confirma regula unei prabusiri pasnice.

Marius Oprea: Intr-adevar, sintagma cel mai des folosita si in Romania, in zilele caderii lui Ceausescu, a fost "Fara violenta".

Vladimir Bukovski: Ei, vezi? Deci, cum asa, de unde si pana unde, cum s-a ajuns la asta? Cred ca lipsa violentei in cazul prabusirii imperiului comunist ni se datoreaza.

Majoritatea dintre noi, cei care ne-am opus regimului, toata viata noastra am facut propaganda pentru un regim politic non-violent, printr-o rezistenta lipsita de violenta - si aceasta a devenit o norma pentru tarile noastre.

Sa luam exemplul Poloniei. "Solidaritatea" poloneza a supravietuit catorva ani de lege martiala. In mod ascuns, a existat o imensa organizatie, care avea in jur de 10 milioane de membri - si cand regimul s-a prabusit, nu a aparut nici o reactie violenta din partea acestor oameni.


















162 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri