Liberalii se vor reuni la Hotel International din Sinaia pentru a discuta si despre sustinerea lui Rusanu pentru presedintia Camerei Deputatilor

Parlamentarii si ministrii PNL se vor reuni timp de doua zile la Sinaia pentru a pune la cale strategia de toamna a partidului. In afara de scopul oficial, astfel de adunari au menirea de a facilita conducerii un altfel de comunicare cu membrii de partid. Iar daca intalnirea are loc si intr-un hotel al unui prieten, castigul este si mai mare.

Reuniunea va fi la Hotel International din Sinaia, loc de care se leaga numele lui Dan Radu Rusanu, pretendent la sefia Camerei Deputatilor.

Inainte de inceperea sesiunii de toamna a parlamentului, deputatii si senatorii PNL merg la consfatuirea cu liderii partidului pentru a afla de planurile legislative. Insusi presedintele partidului, Calin Popescu-Tariceanu, va veni la Sinaia, iar gestul sau va fi urmat si de ceilalti noua ministri liberali ai cabinetului.

Potrivit ministrului pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, discutiile se vor axa pe proiectele guvernului care vor ajunge in parlament si nu vor atinge subiectul schimbarii din functie a presedintilor de Camere. „Nu mai avem ce sa aprofundam in privinta regulamentelor Camerelor.

Avem termene, avem argumente si se cunoaste procedura care trebuie urmata pentru a se atinge acest scop”, a mentionat Bogdan Olteanu.

Anca Rusanu, director general al SC International SA

Chiar daca in plan procedural nu ar mai fi nimic de adaugat, la Sinaia va fi cel mai potrivit loc ca deputatii sa fie instiintati ca trebuie sa-l sustina pe Dan Radu Rusanu pentru conducerea Camerei Deputatilor. De altfel, toti liberalii vor sti ca sunt cazati la „hotelul lui Rusanu de la Sinaia”.

Intr-o hotarare AGA din 2004, Rusanu Anca Daniela, sotia vicepresedintelui PNL, figureaza ca pesedinte al CA si director general al SC International SA. Pozitie pe care deputatul liberal a omis sa o treaca in declaratia de interese.

Contactat telefonic, vicepresedintele Puiu Hasotti a spus ca nu cunoaste ratiunea pentru care a fost ales Hotelul International si ca aceasta problema intra in atributiile secretariatului general al partidului. El a mai spus ca nu stie ca de numele hotelului se leaga si numele colegului sau Dan Radu Rusanu.

Nici acesta din urma si nici secretarul general al PNL, Dan Motreanu, nu au fost de gasit la telefon pentru a ne spune care au fost modalitatile de selectie.

Pe de alta parte, ministrul pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, a precizat ca nu toti cei aproximativ 100 de parlamentari vor sta doua zile, unii dintre ei participand doar la sedinta de sambata intre 10.00 si 17.00.

De altfel, Hotel International este foarte frecventat de conducerea liberala, in acest loc reunindu-se anul trecut, imediat dupa alegeri, toti membrii cabinetului Tariceanu.