Agathon, la un pas de stenograme

de George Lacatus     Cotidianul
Marţi, 6 septembrie 2005, 0:00


La Agentia de presa Romnet, care a distribuit stenogramele PSD, s-a angajat in septembrie 2004 Marius Gubernat, un colaborator al lui Dan Matei Agathon. Gubernat este vechi coleg si prieten cu Mircea Staicu, ajuns la Romnet direct din subordinea Dorinei Mihailescu. Castingul pentru rolul lui „Mihai Eminescu“, sursa stenogramelor, se largeste.

Articolul aparut ieri despre Mircea Staicu, fost angajat al Dorinei Mihailescu si actualmente angajat la Romnet, a avut efecte in rindul cititorilor ziarului „Cotidianul“.

La prinz, in redactie ne-a parvenit o informatie potrivit careia un fost angajat de la biroul de presa al ministerului Turismului, de pe vremea lui Agathon, detine functia de director la Romnet si a fost coleg de facultate si prieten cu Mircea Staicu.

Mergind pe firul evenimentelor, am aflat ca si sotia lui Marius, Monica Gubernat, a fost directoarea de cabinet a ministrului Dan Matei Aghaton, iar dupa ce acesta nu a mai fost ministru, ea a continuat sa lucreze pentru PSD.

Promovati de PSD, preluati de PNL

Toti trei - sotii Gubernat si Mircea Staicu - au fost colegi la SNSPA si au facut impreuna masterul in relatii publice. Pe perioada studiilor au stat in camin, Marius si Mircea fiind chiar colegi de camera. In 2000,

si-au oferit serviciile PSD-ului, in campania electorala. Dupa cistigarea alegerilor, sotii Gubernat au fost preluati de Dan Matei Agathon, care fusese numit ministru al Turismului. Monica devenise directoarea de cabinet a lui Aghaton, iar Marius a fost angajat la biroul de presa al ministerului Turismului.

Prietenul lor, Mircea Staicu, s-a angajat la DAIS de unde a plecat, in august 2004, la agentia Romnet. Dupa desfiintarea ministerului, in 2003, Marius Gubernat a fost numit de Agathon PR manager la „Dracula Park“, iar sotia sa a ramas in continuare sa lucreze la partid pentru fostul ministru al Turismului.

In august 2004, Mircea Staicu l-a cooptat pe Marius Gubernat la Romnet, firma in care e implicat deputatul liberal Cristian Boureanu.

„Am o legatura foarte strinsa cu Agathon“

Marius Gubernat ne-a confirmat ca atit el, cit si sotia sa au fost colegi de facultate si de camin cu Mircea Staicu, in perioada 1996 – 2000. „In 2000, dupa terminarea studiilor, toti trei fiind prieteni foarte buni,

ne-am dus la PSD, care avea nevoie de absolventi de stiinte politice si PR. Apoi, eu si sotia am lucrat pentru Agathon. Sotia mea este inca angajata la PSD. Am o legatura foarte strinsa cu Agathon, e un om deosebit, care a stiut sa se comporte cu angajatii“, ne-a declarat Marius Gubernat. El a tinut sa precizeze ca nu are „nici cea mai mica legatura cu stenogramele PSD“.

„E o pura intimplare, o coincidenta“

Fosta directoare de cabinet a lui Agathon a fost mult mai laconica in declaratii. „Am fost colegi de facultate cu Mircea, sintem prieteni cu el, dar nu vad legatura. N-am nici o treaba cu stenogramele“, a spus Maria Monica Gubernat.

Disciplinat membru PSD, Dan Matei Agathon a adoptat pozitia oficiala a partidului in ce priveste stenogramele. „Monica nu putea sa aiba acces la stenograme, pentru ca ea nu putea sa aiba acces la ceva care nu exista. La PSD, sedintele nu erau stenografiate.

Faptul ca sotul ei lucreaza la firma unui liberal, de unde s-au distribuit asa-zisele stenograme, e o pura intimplare, o coincidenta“, ne-a declarat fostul ministru. Dan Matei Agathon a fost deputat de Bacau intre 1992 si 2004. In vara lui 2004 a fost printre cei sacrificati de partid si trimis ca reprezentant al PSD in Biroul Electoral Central.


















342 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri