HVB Bank poate plati automat facturile de telefon ale clientilor sai

de     HotNews.ro
Miercuri, 7 septembrie 2005, 0:00


HVB Bank Romania ofera acum clientilor sai posibilitatea de a-si plati, prin Direct Debit, si facturile la Romtelecom. Prin acest serviciu, banca poate efectua automat, gratuit si fara nici un efort din partea clientului, plata lunara a facturilor acestuia. Decontarea se va face din contul indicat de client, in limita soldului disponibil.

HVB Bank Romania asigura clientilor sai serviciul de Direct Debit pentru toti marii operatori de pe piata telecomunicatiilor – pentru Orange, pentru Mobifon (serviciul Connex), pentru Telemobil (Zapp), precum si pentru Romtelecom.

„Alegand acest serviciu, clientul HVB se poate elibera de grija permanenta privind plata facturilor. Prin mandatarea bancii, aceasta ii efectueaza platile automat, electronic, degrevandu-l pe client de orice efort si garantand securitatea absoluta a informatiilor”, declara Camelia Gavrila, Team Leader in cadrul Departmentului de Cash Management, HVB Bank Romania.

Pentru un plus de control asupra intregului proces, clientul poate impune un prag maxim astfel incat facturile care il depasesc sa nu poata fi platite decat de el personal sau de catre banca, dar numai cu acordul sau expres.

Pentru a beneficia de acest serviciu oferit gratuit de HVB, clientul trebuie sa completeze un ordin de mandatare a bancii, specificand codul sau de abonat, numarul de telefon si contul din care se vor face platile.

Serviciul devine functional in maximum doua zile de la data depunerii mandatului, semnat in original, la sediul uneia dintre sucursalele HVB Bank.



















31 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi