Nastase, speriat ca-l schimba PSD

de Lucian Gheorghiu     Cotidianul
Joi, 8 septembrie 2005, 0:00


Grupul parlamentar al PSD din Camera a remis ieri un comunicat prin care anunta ca la unul dintre amendamentele depuse la noul regulament al Camerei s-a strecurat o eroare de redactare. Explicatiile ulterioare arunca insa multe semne de intrebare.

Amendamentul adus la „celebrul“ articol 25 (cel care face referire la posibilitatea revocarii presedintelui Camerei) si care este semnat de deputatii Viorel Hrebenciuc, Viorel Mitrea, Valeriu Zgonea si Florin Iordache suna astfel: „Presedintele Camerei Deputatilor (...) poate fi revocat (...) la cererea motivata a grupului parlamentar care l-a propus sau a minimum jumatate din parlamentari....“.

Comunicatul PSD atentioneaza ca a doua modalitate de revocare a fost introdusa dintr-o greseala de redactare a staffului tehnic al grupului parlamentar, mentionindu-se expres ca eroarea vizeaza doar articolul 25.

Eroare repetata

Toate bune si frumoase, numai ca eroarea „continua“ si la alt articol. Este vorba de articolul 25 indice 1, aliniatul 2, punctele „a“ si „b“ care mentioneaza modalitatile practice de revocare in cazurile de incalcare a Constitutiei sau a Regulamentului Camerei.

In ambele situatii se enunta cum trebuie procedat in cazul in care acuzatiile provin din partea „grupului parlamentar care l-a propus“ sau a „majoritatii deputatilor“. In ultimele doua situatii chiar se mentioneaza la rubrica „observatii“ ca este vorba de o corelare cu articolul 25. Mai mentionam ca urmatoarele „erori“ nu se afla pe aceeasi pagina cu eroarea „recunoscuta oficial“.

„Nu este vorba de un complot“

Dupa ce „opera“ celor patru PSD-isti a fost descoperita de cine trebuie, s-a iscat un scandal si s-a ajuns la comunicatul cu pricina. Ieri, Viorel Hrebenciuc ne-a declarat: „Nu este vorba de nici un complot impotriva lui Adrian Nastase. Cind am vazut ca UDMR ne salveaza si depune noi amendamente, l-am sunat pe Zgonea si i-am zis sa faca si el vreo 200. In graba aceea s-a strecurat greseala.

Eu am observat-o azi-noapte la ora 3.00 pe Internet. Oricum, in comisie s-a retras partea respectiva“. Surse din PSD ne-au informat ca tot ieri, Valeriu Zgonea, autorul amendamentelor, si-a luat o sapuneala strasnica din partea lui Adrian Nastase.















57 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version