De anul viitor, biletele de avion vor fi mai scumpe cu 2-10 euro

de Fulvia Meirosu     Capital
Joi, 8 septembrie 2005, 0:00


Dupa cele cinci accidente majore de avion din luna august a.c., soldate cu peste 300 de morti, opinia publica a devenit brusc constienta de lipsa de siguranta a zborurilor. Trei state europene, Franta, Belgia si Elvetia, au interzis accesul in spatiul aerian a nu mai putin de 25 companii aeriene. Deocamdata, pe listele publicate nu se afla nici o companie aeriana romaneasca.

Uniunea Europeana a propus introducerea unor acte legislative care sa ii forteze pe cei 25 membri ai sai sa publice anual o lista cu companiile aeriene carora nu li se va mai permite sa efectueze zboruri in interiorul Uniunii. Pana acum, reactiile membrilor UE au fost impartite. Italia si Germania au declarat ca au greutati in identificarea companiilor cu probleme.

Insa Franta si Belgia le-au facut deja publice, iar Marea Britanie va face in curand acelasi lucru. Elvetia, chiar daca nu este membru UE, a adoptat aceeasi pozitie si a interzis deja doua companii aeriene.

Putini stiu ca una din cele doua companii interzise de Elvetia este Flash Airlines, compania egipteana al carui avion s-a prabusit in mare, langa Sharm el Sheikh, in luna ianuarie 2004, cei 148 de pasageri murind pe loc. De fapt, de la acel accident a pornit proiectul de lege referitor la drepturile pasagerilor, dezbatut acum in Parlamentul European.

Proiectul initial prevedea ca liniilor aeriene mentionate pe “lista neagra” a statelor UE nu li se va interzice accesul in Uniune, ramanand la latitudinea fiecarui membru UE daca sa permita sau nu intrarea respectivelor companii.

Totusi, dupa teribilele accidente din august, Comisia Europeana a anuntat ca va sustine propunerea Parlamentului European de a interzice accesul companiilor de pe lista neagra. Asa ca, de la inceputul lui 2006, Uniunea va avea o lista comuna de companii aeriene considerate nesigure.

Proiectul de lege mai prevede ca pasagerii vor fi informati despre companiile considerate riscante, iar noile reguli se vor aplica atat companiilor charter, cat si celor care fac curse regulate. Paradoxul este ca jumatate din liniile aeriene interzise sunt din tari sarace din Africa, atat de sarace, incat cu greu isi permit avioane moderne si verificarile tehnice permanente necesare.

Mai mult, pe continentul negru, sunt foarte greu de gasit experti in siguranta zborurilor. si tocmai pe locuitorii acestui continent doreste Uniunea Europeana sa-i ajute, impunandu-le europenilor o taxa pe biletele de avion. Cu alte cuvinte, de cate ori veti cumpara un bilet de avion catre o destinatie din UE, veti plati cu cativa euro in plus, banuti care vor merge in Africa.

Noi taxe pe biletele de avion

Ideea unei taxe pe biletele de avion emise in UE a aparut prima data in luna mai, scopul fiind acela de a strange fonduri pentru ajutorarea statelor din Africa de Sud. In zilele ce vor urma, ministrii de finante ai UE se vor intalni pentru a discuta concret cum va fi introdusa taxa, daca va fi obligatorie sau nu si cat de mare va fi ea pentru diverse zboruri.

Astfel, conform informatiilor facute publice pana acum, taxa va fi intre 1 si 5 euro pentru zborurile in interiorul UE si intre 2 si 10 euro pentru zborurile internationale, iar veniturile adunate in acest fel vor varia de la 568 la 2.763 milioane euro. Trei sferturi din suma va proveni din Marea Britanie, Franta, Italia, Spania si Germania.

Totusi, cum o taxa obligatorie este greu de acceptat, mai ales pentru tari turistice ca Irlanda si Grecia, o contributie voluntara ramane cea mai probabila varianta. Nu este vorba de urne pentru donatii puse in aeroporturi, ci de optiunea fiecarui pasager de a finanta un proiect anume atunci cand cumpara un bilet de avion.
Lista companiilor interzise

• Franta – Air Koryo (Coreea de Nord), Air Saint Thomas (Statele Unite), International Air Service (Liberia), Air Mozambique si Transairways (Mozambic), Air Phuket (Tailanda)

• Belgia – Africa Lines (Republica
Centrala Africana), Air Memphis (Egipt), Air van Airlines (Armenia), Central Air Express (Republica Democrata Congo), ICTTPW (Libia), International Air Tours Limited (Nigeria), Johnsons Air Limited (Ghana), Silverback Cargo Freighters (Rwanda), South Airlines (Ucraina).

• Elvetia – Flash Airlines (Egipt), Air van Airlines (Armenia).
• UK – Star Air Ltd. (Sierra Leone), RAF–AVIA (Letonia), Enimex (Estonia), Air Bosna (Bosnia), Inter Trans Air (Bulgaria), Air Memphis (Egipt), Cameroon Airlines (toate companiile din Cameroon), Albanian Airlines (toate companiile din Albania), Kyrgyzstan Airlines (toate companiile din Kyrgyzstan), Central Air Express (Congo).

Companie Tara Locul accidentului Morti si raniti
Helios Airlines Cipru Langa Atena 121
Tans Peru Peru 41
West Carribean Airways Columbia Venezuela 160
Tunis Air Tunisia Sicilia 13
Air France Franta Canada -



















30 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri