Invitat in emisiunea "100%" de pe Realitatea TV, realizata de Robert Turcescu, analistul economic Ilie Serbanescu, a facut aprecieri referitoare la mandatul de ministru de finante a lui Ionut Popescu precum si fata de oportunitatea sau inoportunitatea cotei unice de impozitare.

Ilie Serbanescu crede ca integrarea Romaniei este mai mult o decizie a a principalului capital economic vestic de la noi, cel care detine axa strategica de banci, petrol si gaze.

Razpunzand intrebarilor lui Robert Turcescu, Ilie Serbanescu a spus ca masura introducerii cotei unice de impozitare este o masura demna de luat in seama si pe viitor dar ca ea prezinta si nenumarate dezavantaje. Analistul crede ca masura a fost introdusa putin cam prea repede si nu si-a produs efectele dorite datorita interventiei politicului.

Serbanescu accepta insa ca in masura in care Alianta a castigat alegerile cu un program in care piesa de rezistenta a fost tocmai introducerea cotei unice, era greu de presupus ca aplicarea ei s-ar fi putut amana.

Totodata insa, Ionut Popescu a trebuit sa adune bani din diferite "parti" pentru a acoperi golurile din buget lasate de introducerea cotei unice, fapt ce i-a deranjat pe multi si i-a atras numerosi dusmani.

In viziunea lui Serbanescu, singura solutie viabila pentru scoaterea la suprafata a economie subterane o reprezinta reducerea contributiilor sociale, cuantumul ridicat al acestora constituind principala cauza de evaziune fiscala. Insa si aceasta reducere trebuie sa se faca treptat, de-a lungul anilor, altfel se risca srioase dezechilibre bugetare.

Transformarea miraculoasa dupa privatizare, a unor societati care pana mai ieri erau gauri negre ale bugetului de stat, iar acum sunt pe profit (ex. Sidex Galati, Petrom) se datoreaza in principal inlaturarii firmelor capuse si a relatiilor economice cu acestea, apreciaza analistul.

Integrarea in Uniunea Europeana este vazuta de Serbanescu mai mult ca o decizie economica a marelui capital vestic care domina piata romaneasca. Coloana econnomiei romanesti, petrolul, gazele si bancile sunt in mana unor companii vestice si statul e doar un observator al jocului economic facut de acestea.

Daca acest capital va hotara integrarea Romaniei in UE, atunci el va avea interesul ca si cealalta parte a economiei romanesti sa functioneze bine pentru a-si maximaliza profitul.

In final, raspunzand testului de sinceritate, Ilie Serbanescu a spus ca a acceptat odata sa faca parte din guvern fiindca nu era firesc sa stea deoparte tot timpul si sa critice dar apreciaza ca nici un om care este independent politic nu va putea lucra cu succes in cadrul unui guvern preponderent politic. Serbanescu ar respinge insa pe viitor orice propunere similara.