Europa ne da ragaz pana in primavara viitoare

de     Adevarul
Vineri, 9 septembrie 2005, 0:00


"Sa speram ca pana in martie aprilie 2006 vor aparea reforme vizibile in Justitie. Daca nu, Romania si noi vom avea probleme", a avertizat seful Delegatiei Comisei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, in cadrul unei mese rotunde organizate de Fundatia Konrad Adenauer.

Chiar daca Romania a rezolvat problemele din domeniul IT si din cel al proprietatii intelectuale, guvernul mai are de solutionat potrivit lui Scheele alte cinci chestiuni inainte de aderarea tarii la UE. Romania are, in continuare, cea mai mare problema la capitolul coruptie.

"Procesul de reforma a Justitiei, inceput in 2004, nu va putea fi finalizat cu siguranta inainte de sfarsitul lui 2008", a declarat oficialul european.

"Problema liberei concurente nu este, de fapt, o problema a actualei guvernari, ci un efect al privatizarilor din trecut", a sustinut Scheele, exemplificand prin cazul Sidex Galati, care, in ciuda pierderilor de miliarde de lei, a primit subventii de la stat chiar inainte de privatizare.

Oficialul a precizat ca in domeniul legislativ au fost multe probleme rezolvate, "insa legile nu au fost puse in aplicare in totalitate". Printre problemele Romaniei inainte de aderare, potrivit lui Scheele, se mai afla agricultura si economia.

Comisia Europeana urmea-za sa prezinte un raport intermediar de monitorizare a situatiei din Romania in primavara anului viitor, iar acesta ar putea include referiri la clauza de salvgardare impusa Bucurestiului de autoritatile europene.

"Pentru Romania este insa important sa fie pregatita in momentul in care va deveni membru UE si sa faca fata realitatilor europene dupa aderare", a subliniat Scheele.

Mentionand ca Romania primeste in perioada de preaderare circa un miliard de euro anual de la bugetul UE, oficialul european a avertizat asupra capacitatii de absorbtie si administrare a fondurilor comunitare, in prezent insuficienta. Scheele a atras atentia si asupra neajunsurilor in comunicarea dintre autoritati si cetateni asupra procesului de integrare europeana.

"Multi romani nici nu stiu la ce sa se astepte de la UE", a afirmat reprezentantul Comisiei Europene la Bucuresti.















31 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi