In acest loc, va fi vorba despre „prezenta“ autoritatilor noastre, dar si a presei bastinase la Conferinta Solidaritatea 25, desfasurata la sfirsitul lui august la Varsovia si la Gdansk. A fost unul dintre evenimentele internationale ale anului.
Bun titlu de pagina a gasit „Academia Catavencu“ pentru modul national de a fi in lume si, daca tot a renuntat la el, il imprumut pentru acest articol. Intre 29 si 31 august, la Varsovia si la Gdansk, s-a desfasurat Conferinta dedicata implinirii a 25 de ani de la aparitia Solidaritatii, eveniment care a marcat inceputul sfirsitului pentru sistemul comunist.
Au fost invitati toti presedintii si/sau prim-ministrii tarilor foste comuniste si o buna parte a celor din tarile occidentale. Care au si onorat invitatia, mai putin Romania, care l-a trimis pe dl Markó Béla, in calitatea Domniei Sale de vicepremier.
Nu am nimic impotriva Domniei Sale, in afara faptului ca postul sau guvernamental e de pura conjunctura si, chiar in zilele Conferintei, presa din tara relata despre problemele dosarului de la CNSAS. Poate ca presedintele era ocupat cu dansurile si vizitele la podurile darimate, premierul incerca o motocicleta noua, iar dl Markó era mai liber.
Problema este ca de la un asemenea eveniment nu se lipseste, daca ai rupt-o, intr-adevar, cu „vechiul sistem“ si cu „structurile“. Si nu se lipseste daca nu vrei sa jignesti gazdele – mai ales ca, in principiu, cu Polonia ar trebui sa realizam, mai ales in perspectiva integrarii in UE, o relatie speciala.
Presedintele Bush n-a putut veni, dar n-a trimis a cincea roata de la caruta administratiei, ci pe James Backer III, in calitate de trimis personal, care a stat alaturi de Barroso, Kwaszniewski, Iuscenko, Saakasvili si ceilalti presedinti si premieri si la tribuna de la Gdansk, in momentul semnarii acordului cu UE pentru crearea Centrului European „Solidaritatea“, si in fotografia oficiala.
Dl Markó nu se vede – e in spate, linga celalalt vicepremier, cel al Maltei!
Iar daca autoritatile au fost prezente, fie si sub forma de surogat, presa noastra s-a remarcat printr-o desavirsita absenta. Toate ziarele, radiourile si televiziunile internationale erau acolo, toate posturile publice din tarile foste comuniste erau acolo, de la noi, nimeni! Probabil, presa noastra alerga dupa pasii de dans prezidentiali si motocicletele premierului.
In afara acestui ziar, nimeni n-a reflectat, in timp util, primul eveniment de glorie autentica de la Revolutie incoace – aplaudarea minute in sir, de catre aproape o mie de oameni, cu Barroso, Walesa, Kwaszniewski, Geremek, Albright in frunte, a lui Iulius Filip, muncitorul clujean care, pentru solidarizarea publica, in 1981!, cu sindicatul polonez, a iesit din puscarie, dupa cinci ani, cu 39 de
kilograme. Aceasta scena a aparut in toate prime-time-urile tv din Polonia si din lume. Nu si la noi! Avem, fara indoiala, conducatorii pe care ii meritam. Dar si o presa pe masura!
