Iesirile rasiste consemnate luna trecuta, la meciul Steaua-Shelbourne, in mansa secunda a turului II preliminar din Liga Campionilor, au tulburat apele la UEFA, care a inceput sa ia in serios problema.

Cotidianul englez „The Daily Telegraph” a publicat ieri, sub titlul „Johansson, ingrijorat de rasismul grotesc din Romania”, un material in care insusi presedintele UEFA da declaratii oficiale pe aceasta tema.

Lennart Johansson afirma ca „suntem ingrijorati de rasismul manifestat mai ales in Bulgaria si Romania”. E o veste proasta, mai ales ca, in ultimii ani, FRF a tinut capul de afis la UEFA numai cu scandaluri.

„Nu vom tolera asa ceva!”

Mihir Bose, autorul articolului din „The Daily Telegraph” (publicatie importanta in Marea Britanie), afirma ca forul continental e preocupat mai ales de tara noastra, unde „situatia e atat de alarmanta, incat autoritatile au cerut ca UEFA sa puna piciorul in prag.

Sunt afisate bannere de 40 de metri care clameaza „Evreii si ciorile afara din Romania>„ si tablouri imense cu Hitler, Corneliu Zelea Codreanu si generalul Ion Antonescu”.

William Gaillard, directorul de comunicare de la UEFA, l-a completat pe Johansson: „E o problema foarte serioasa. Le-am raspuns autoritatilor ca nu putem face nimic in meciurile din campionatul intern, dar nu vom tolera asa ceva in competitiile organizate de UEFA”.

Tratate superficial de sefii fotbalului romanesc, violenta si rasismul s-au extins repede. Steaua a devenit deja un cuib de intoleranta recunoscut pe plan international, amendat deja de UEFA. Nici dinamovistii nu se lasa mai prejos, fiind stiute lozincile lor impotriva tiganilor. De curand, spectatorii timisoreni l-au insultat pe Banel Nicolita, de la Steaua, pe motiv ca e tigan.

Cazul a fost clasat de FRF din lipsa de probe. In Divizia B, suporterii craioveni au bagat in spital un suporter al unei echipe adverse pe motiv ca purta insemne steliste. Presedintele oltenilor n-a condamnat gestul, afirmand ca, in respectiva localitate, oamenii simpatizeaza cu anumite grupari bucurestene.

Cu doar cateva luni in urma, insusi primarul Craiovei, Antonie Solomon, spusese despre Mariko Daouda ca e „o maimuta vorbitoare”.

Extremismul de la Steaua, confirmat de justitie

Dat in judecata de Steaua pentru amenda aplicata asta-primavara, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a obtinut in instanta confirmarea faptului ca in Ghencea exista manifestari rasiste. Curtea de Apel Bucuresti a decis miercuri sa respinga contestatia depusa de Steaua, mentinand hotararea de sanctionare a „ros-albastrilor” luata, pe 19 aprilie, de Colegiul Director al CNCD.

Pe 13 aprilie, la meciul Steaua-Rapid, galeria formatiei-gazda, instigata de la statia de amplificare a stadionului de un oficial al „militarilor”, a avut un comportament rasist. La finalul partidei, crainicul stadionului a fost la un pas de a se incaiera cu Razvan Lucescu, antrenorul Rapidului, caruia i-a strigat ca e „un tigan”.

„Evenimentul zilei” a atras atentia, la momentul respectiv, asupra tendintelor extremiste ale conducatorilor stelisti, propagate periculos catre tribuna. O saptamana mai tarziu, CNCD a amendat clubul „ros-albastru” cu 40 de milioane de lei.

„Aveau englezii doua ciori in echipa”

Ingrijorarea lui Lennart Johansson nu e impartasita la FRF, unde problema e tratata cu detasare. Cristian Bivolaru, secretar general adjunct al FRF si seful departamentului „International”, ne-a declarat ieri ca situatia nu e grava, sugerand ca presedintele UEFA e dezinformat.

Declaratia lui Bivolaru e elocventa: „Ei, asta-i problema acum! La Johansson ajunge ce-ajunge... S-au plans unii si altii, a trimis scrisoare Consiliul pentru Combaterea Discriminarii si e normal ca Johansson sa-si faca o parere gresita. Altele sunt problemele fotbalului romanesc, nu rasismul.

Ce, ati vazut sa se bata albii din galeria lui Dinamo cu tiganii din galeria Rapidului? Sunt probleme artificiale astea. Rapidistilor li se spune „tigani” inca de cand eram eu copil! Asta e traditia la noi”.

Inaltul oficial FRF nu se sfieste sa-i numeasca, de asemenea, „ciori” pe fotbalistii de culoare: „Cat despre bulgari, am fost si eu la un meci, la Sofia, juca TSKA impotriva unor englezi, mi se pare ca Newcastle. Aveau englezii doua ciori in echipa, iar niste spectatori din tribuna au facut car-car. Le-au carait pe ciori. Asta a fost tot. UEFA i-a si amendat pe bulgari pentru asta.

Dar de aici si pana la probleme majore, care sa-l alerteze pe Johansson, e drum lung!”.