Marea majoritate a europenilor nu aproba politica externa a presedintelui american George W. Bush. Studiul “Transatlantic Trends 2005”, dat publicitatii miercuri de catre German Marshall Fund, arata ca 72% dintre europeni sunt in dezacord cu politica lui Bush. In SUA, acordul populatiei fata de politica externa a administratiei Bush este in scadere.

48% aproba, 49% dezaproba, in timp ce anul trecut, 51% erau pentru si 47% erau impotriva acestei politici. De asemenea, 59% dintre americani cred ca suprematia americana in lume nu este de dorit. Eforturile presedintelui Bush de a imbunatati relatiile cu Europa nu sint resimtite de locuitorii batrinului continent.

52% dintre europeni cred ca relatiile au ramas la fel, iar 50% dintre americani au imparasit aceeasi opinie.

In ce priveste aderarea Turciei la Uniunea Europeana, 29% dintre europeni s-au declarat impotriva, 22% pentru, iar 42% au ramas indecisi. In Franta, adeptii aderarii Turciei reprezinta abia 11% din populatie. In replica, si in Turcia euroentuziasmul a scazut cu 10 procente fata de anul trecut, de la 73% la 63%.