Audieri la Helsinki privind adoptiile internationale din Romania

de     Ziua
Luni, 12 septembrie 2005, 0:00


Comisia Helsinki a cerut audierea reprezentantilor Romaniei cu privire la politica adoptiilor internationale, aceasta solicitare fiind legata de cazurile de adoptie internationala nerezolvate la intrarea in vigoare a noii legislatii privind protectia copilului si adoptiile, relateaza Mediafax.

Surse guvernamentale au declarat ca autoritatile romane au pregatit o documentatie care ar urma sa fie prezentata comisiei, la audierile programate pentru 14 septembrie.

Aceasta documentatie vizeaza principiile care stau la baza politicii Romaniei privind adoptiile internationale, in conformitate cu legislatia in domeniu, cu conventiile la care Romania este parte si respectand interesul superior al copilului.

Totusi, nu vor fi date detalii despre solicitarile de adoptie internationala primite in perioada moratoriului asupra acestor proceduri si ramase nerezolvate, au precizat sursele citate.

Solicitarile de adoptie internationala ramase nesolutionate dupa 1 ianuarie 2005 - de ordinul sutelor - au fost depuse in perioada moratoriului si sunt in prezent analizate de un grup de lucru ministerial. Potrivit programului acestei reuniuni, publicat pe site-ul Internet al Comisiei Helsinki, la audieri ar urma sa participe ambasadorul Romaniei in Statele Unite, Sorin Ducaru.

4000 de dosare blocate

Dupa suspendarea adoptiilor, date estimative publicate de postul spaniol de televiziune ABC in iulie 2004 aratau ca, urmare a introducerii noii legislatii romane privind adoptiile internationale, dosarele de adoptie a circa 4000 de cupluri din mai multe tari, printre care 750 de familii de spanioli si 3.300 din Statele Unite, Franta, Italia, Elvetia si Irlanda au fost blocate.

Legea 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei - mult mai restrictiva decat precedenta - aduce reglementarile necesare pentru reluarea adoptiilor internationale dupa o suspendare de peste trei ani. Noua lege accepta insa ca adoptatori din strainatate doar rude de gradul doi ale copiilor.

In plus, apar restrictii referitoare si la varsta copiilor adoptabili si la factorii care se pot implica in acest proces. Conform Legii 273/2004, adoptia nationala are prioritate absoluta, infierea in strainatate fiind ultima varianta, la care se recurge atunci cand nici o alta forma de protectie nu poate asigura minorului "ingrijire corespunzatoare".

Cu toate ca legea raspunde cerintelor Uniunii Europene si a fost elaborata in colaborare cu experti europeni, restrictiile impuse prin actul normativ au fost aspru criticate de agentiile care reprezentau persoane ce ar fi vrut sa adopte copii din Romania, subiectul fiind adesea adus in discutie in timpul vizitelor in strainatate ale oficialilor romani, inclusiv in Statele Unite. (D.E.)















93 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi