Ceausescu n-a prevazut ca „bunastarea materiala” a oamenilor muncii din Capitala va creste in asa hal, incat unii sa-si traga cate doua masini de familie. Iar in saispe ani de capitalism, soselele orasului s-au lungit cu 0,05 la suta – adica un kilometru inaugurat mai pe vara.

Asa se face ca Bucurestiul porneste in fiecare dimineata o juma’ de milion de motoare ca sa-si taraie masinile fix pe infrastructura lui Nicolae, dar cu mai multe semafoare.

Merge ca pe butuci

Capitala pleaca la munca boiereste, la 9 jumate. E ora la care grosul masinilor iese din boscheti, descaleca trotuare, se extrag din meleu’ parcarilor. Un puhoi care ar ineca de 20 de ori orasul Giurgiu. Si e vorba doar de 60 la suta din masinile Bucurestilor, cele care circula zilnic.

Studiile arata ca una din cinci se duce ata la serviciu si iese din joc cel putin opt ceasuri. Restul formeaza nucleul dur – masini care circula toata ziua de la banca la client, de la coafor la mall, de la incarcare la descarcare.

Asa ca diagrama traficului intre 9 jumate si sase seara e o linie dreapta trasa pe la 400.000 de bucati, cu doua tresariri mici la capete.

Nu conteaza ce masina ai, nu conteaza cat ai dat pe ea: tot ce misca in Bucuresti nu scoate mai mult de 25 de kilometri la ora, viteza medie. Pe tronsonul de lux al Capitalei, intre Intercontinental si Piata Romana, s-au folosit mai toate retetele de fluidizare.

Au gonit masinile parcate la bordura, au corelat semafoare, au ingustat benzile de circulatie de la trei metri jumate la 2,75 – minimul prevazut de standarde. Pana la urma, au reusit sa traga trei benzi pe sensul spre sud si patru spre nord. Rezultatul e ca zona permite acum o intesitate a traficului de 3.

500 de masini pe ora, pe fiecare sens. Asta inseamna cam una pe secunda, lucru care usureza socoteala: pui o secunda pentru fiecare masina pe care o ai in fata si afli cat iti ia sa treci bulevardele, cap la cap, Magheru si Balcescu.

Si sunt cu sutele, bara in bara, pe mai multe randuri de aproape un kilometru.

Valurile radiale

Miezul orasului, cu strazi-spite si strazi-inele, nu e conceput rau.

Problema e ca sunt prea multe masini silite sa mearga pe spite, pentru ca inelele nu functioneaza: cel exterior – centura – e spart si ingust, cel median asteapta un pod la Basarab ca sa se inchida, iar inelul central se gatuie pe stradute.

Multa vreme, orasul a trait prin cele doua axe principale, magistrala nord-sud si est-vest. Ce se incearca acum este marirea capacitatii de preluare a traficului pe strazile de ranguri inferioare, paralele cu acestea. Si iar apare o problema: sunt mai multe artere pe verticala orasului decat pe orizontala.

Dar urgia vine din cartierele-dormitor. Cand se trezesc, fiecare trimite un val radial, pentru ca principalele zone de interes sunt in centru. Atunci se vede marea contradictie dintre traficul capitalist si infrastructura comunista. Cartierele-dormitor au fost construite cu un bulevard–coloana vertebrala si puzderie de stradute care se varsa in el.

Dimineata, pe Drumul Taberei, artera principala a unui cartier cu 300.000 de locuitori, sirul de masini care merg spre centru depaseste trei kilometri. Dar drumul spre nord e si mai prost. Coloanele se intind pe 4 kilometri jumate si in timpul zilei.

Intre stadionul Steaua (vest) si iesirea pe DN1 (nord), tramvaiele fac acum 17 minute iar masinile un ceas. Si nu mai e nimic de fluidizat: arterele sunt la limita maxima de incarcare. Ba mai mult, Podul Grant, singura sosea care „sare” liniile Garii de Nord, se va inchide pentru sase luni.

Inca un val urias de masini va ricosa spre centru.

„Circulatia este un fenomen social determinat de relatia dintre functiuni”, spune inginerul Eugen Ionescu, specialist din Comisia Tehnica de Circulatie a Primariei Capitalei. Oamenii circula intre zone cu diferite functiuni: locuire, loc de munca, administratie, invatamant, politica, agrement, shopping, banking.

„Or, principala functiune a cartierelor noi a fost cea de locuire, pentru ca nu au fost impanate cu locuri de munca. Si atunci, fluxurile tintesc zonele centrale, unde se concentreaza totul”. Sau, cel putin, le traverseaza pe arterele radiale.

La asta se adauga o miscare flux-reflux, intre nord si sud, pentru ca in partea de sud a orasului e un deficit de locuri de munca estimat la 200.000.

Cu jeep-ul dupa lapte

Nu numai ca numarul de masini a crescut de la 100 la mia de locuitori, in ‘89, la 450 astazi. Dar a crescut si mobilitatea. Prin asta se intelege distanta medie parcursa zilnic de o masina. Pe vremuri erau 18 kilometri, acum sunt segmente importante care urca pana la suta, adica cel putin patru ceasuri, zilnic, la volan.

Singura veste buna ar fi ca media de varsta a parcului auto e in scadere; au inceput sa dispara masinile „import cimitir”, de pe la inceputul anilor ’90. Chiar si Daciile „clasice” s-au rarit in trafic – fie pentru ca proprietarii le-au inlocuit, fie pentru ca n-au bani nici de altele, da’ nici de benzina.

Oricum, specialistii masoara valorile de trafic in autovehicule etalon, iar etalonul e „masina mica”. Autobuzul face trei etaloane, troleibuzul patru jumate. Tractorul cu remorca, cel mai mare daunator al circulatiei, e pus, modest, trei etaloane jumate.

Se lucreaza manual, pe numaratelea bob cu bob, sau cu senzori infipti in asfalt, care citesc masinile dupa umbra pe care le-o fac. Apoi se fac sondaje. Opresti una din zece masini si intrebi soferul de unde vine si unde se duce.

Sau incon-jori zona cu oameni cu creioane in mana si compari, dupa numere, pe unde au intrat si pe unde au iesit. Pe baza acestor studii se fac planurile de fluidizare. Asa s-a amenajat, la Unirea, mama intersectiilor din Romania – un nod rutier de sapte intersectii, care suporta 13.000 de etaloane pe ora.

Cine vine dinspre cheiul Dambovitei, prinde lejer de zece ori semaforul de la intrare. Si inca mama intersectiilor e ajutata de vechiul pasaj subteran al magistralei Nord-Sud. Pur si simplu, zona nu poate duce mai mult.

Dupa atatia ani de abstinenta, Bucurestiul capitalist vrea sa mearga cu masina. Dar nici obiceiurile si nici posibilitatile nu sunt occidentale. Cine se face „robul bancii” ca sa-si ia masina, da banii pe una mare cu care sa mearga si la munca si la Mamaia.

Iar cine are de cheltuiala, isi plimba blazonul de Jeep si cand iese dupa lapte, ca sa nu-si strice imaginea cu un mic litraj. La masuratoarea traficului e socotit tot vehicul etalon. De fapt, Jeep-ul e singurul care ar putea profita de intrega retea de drumuri a Capitalei.

Bucurestiul e asfaltat numai pe jumatate; in rest e din pamant, pietricele si bolovani.