Daca scrii despre Traian Basescu, esti sigur injurat. Daca scrii de bine, te injura pesedistii, daca scrii de rau, te injura portocaliii, daca scrii neutru, te injura si unii, si altii, pentru ca faci pe echidistantul cand, de fapt, ai o agenda ascunsa.
Este incredibil cat de multa energie poate sa declanseze acest om doar la simpla pronuntare a numelui sau. Nu exista in Romania cineva care sa starneasca reactii atat de radicale si atat de opuse intre ele.
Traian Basescu este, deopotriva, demonizat si adorat, lui i se scriu pamflete si ode, lumea il uraste si il iubeste. In societatile utopice ale concordiei nationale, pe care ni le baga pe gat predecesorul sau, Ion Iliescu, Traian Basescu s-ar simti ca pestele pe uscat.
Doar lumea rupta-n doua ii ofera presedintelui-jucator conditii prielnice pentru a da maximum de randament politic. In acest univers schizoid, legea de aur este una: numarul adoratorilor trebuie sa fie intotdeauna mai mare decat cel al hulitorilor. Iar Traian Basescu are un secret prin care calculul iese mereu in favoarea lui.
Cum spunea? Presedintele este ”sinteza subconstientului colectiv al poporului”. Exista multa furie in Romania. O intalnesti peste tot, in tramvaie, unde ne rupem intre noi pentru un loc, pe strada, unde ridicam glasul indecent, acasa, unde ajungem obositi si frustrati dupa o zi intreaga de alergatura anapoda.
Iar despre ziare si politica, ce sa mai spui?! Ele arata din plin aceasta imensa energie negativa care macina subconstientul colectiv al poporului lui Basescu. Furia l-a adus pe Basescu la Cotroceni.
Furia fata de umilintele de zi cu zi, fata de viata proasta, fata de opulenta sfidatoare a arogantilor de la putere, fata de politicianismul galagios, fata de chipul lui Nastase revarsat pe toate ecranele televizoarelor.
Basescu a sintetizat furia multimii in alambicul proprietate personala si a transformat-o in combustibil electoral. A fost momentul de gratie, in care Traian Basescu a reusit sa capteze cel mai bine energiile organismului social, prezentandu-se drept singurul care poate sa scape tara de „sistemul ticalosit”. Vlad Tepes!
Zilele trecute, Traian Basescu a fost la Tebea. De mult n-am mai vazut asa o baie de multime. Doar Iliescu reusea sa isterizeze multimea in acest fel. „Imi place de Basescu pentru ca e de gasca”, spunea, la televizor, o taranca, reprezentanta, si ea, a subconstientului colectiv.
Adevarul este ca presedintele are atat de multe defecte, incat devine simpatic, pentru ca este apropiat muritorilor. Afemeiat, spritar, scandalagiu, cu un limbaj porcos. Cum ar veni, de-al nostru, din popor. Deci e un tip de gasca.
Si-acum, ascultati-l pe Adrian Nastase, profesor universitar scrobit, care, intr-o conferinta de presa a PSD, vorbeste din varful buzelor de „licuricii” lui Basescu. O ironie fina si un atac politic.
Basescu o fi el de gasca, dar Nastase este cu siguranta nefiresc cu licuricii lui, de parca ar fi venit dintr-un alt film. Sau dintr-o alta gasca. Pe asta se si bazeaza Traian Basescu.
El stie ca poporul gusta modele politice macho, ca nu e barbat care sa nu bea un paharel, sa nu iubeasca un pic si sa nu injure cu baietii.
Atacurile si ironiile opozitiei si ale presei, acelea cu Golden-sprit, cu Elena Udrea sau cu dansatoarele din buric, nu fac decat sa creasca popularitatea lui Traian Basescu. Stefan cel Mare! Un om voluntar si puternic, dictatorial pe alocuri, dar care-si exhiba slabiciunile omenesti.
Acesta este Traian Basescu, sinteza unui popor cu vocatie paternalista, a carui fericire suprema este sa manance un mic cu presedintele.
