O-zone nu se reuneste! Dan Balan si-a facut o noua trupa

de Dana Neagu     Gardianul
Marţi, 13 septembrie 2005, 0:00


Trupa O-zone nu se va reuni. Dupa ce tot s-a vehiculat o posibila impacare intre membrii formatiei de dragul succesului avut in trecut, Dan Balan infirma aceste speculatii. Solistul a hotarat sa se reprofileze pe un alt stil muzical, rock mai exact.

Fanii trupei O-zone au primit vestea ca pe o bomba, mai ales ca, in urma cu cateva saptamani, Dan Balan impreuna cu fostul sau coleg de trupa s-au deplasat la Tokyo pentru promovarea ultimului album O-zone. Formatia a ajuns in scurt timp in topurile nipone, cu 600.000 de albume vandute in mai putin de doua luni. La acea vreme se vorbea de reintregirea formatiei ca o certitudine.

Dar iata ca lucrurile s-au schimbat.


Un vis din copilarie

Dan Balan si-a anuntat revenirea pe piata muzicala intr-o noua formula. Si genul difera de cel abordat de cantaret in O-zone. Dan si-a facut o trupa rock - "Balan". Potrivit revistei "Story", Dan Balan a semnat un contract cu casa de productie Cat Music. Solistul marturiseste ca ideea de a infiinta o formatie rock este un vis din copilarile.

Un lucru mai putin stiut este faptul ca Dan Balan a activat inainte de O-Zone intr-o trupa rock, din Moldova, la care a renuntat o data cu intrarea sa in trupa, alaturi de Radu si Arsenie. Acum, el semneaza muzica si versurile pentru trupa "Balan".

Ceilalti membri ai formatiei sunt nume sonore din muzica romaneasca: Igor Buzurnic – chitara, Chena Barbu – tobe, Sandu Gorgos - clape si Alex Calancea – chitara bass. Dan a hotarat sa duca peste hotare si numele trupei "Balan", asa cum a facut si cu "O-zone". Asa ca toate piesele sunt in engleza, dar deja Cat Music pregateste o lansare si in Romania.

Noua formatie a inregistrat deja sase piese pe un rock melodic cu influente pop. Piesele noului album, ce va fi lansat in curand, sunt asemanatoare ca stil cu cele ale trupei "Maroon 5" si au deja titluri:" Love is a simple thing", "17", On my side", ‘Tango", "Cry, cry" si "Your mountain".

Pentru a inregistra melodiile, componentii trupei "Balan" fac naveta intre orasele Chisinau, New York si Los Angeles.


















160 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri