Noul redactor-sef al ziarului Cotidianul va fi, incepand de luni, 19 septembrie, Carol Sebastian, care il va inlocui pe Robert Turcescu, al carui mandat de un an la conducerea redactiei se incheie in aceste zile.

Azi, 14 septembrie, la ora 15.00, in redactia Cotidianul, va avea loc ceremonia de “predare a stafetei”.

Robert Turcescu: “Ma retrag de la conducerea editoriala a ziarului cu sentimentul misiunii indeplinite. Planurile mele de viitor sint legate, in acest moment, de un proiect major in sprijinul comunitatii jurnalistice din Romania, despre care voi vorbi in public in viitorul foarte apropiat.

Dar, indiferent de ceea ce se va intimpla mai departe, voi privi intotdeauna cu mare atentie spre Cotidianul. Viitorul sau viitorii redactori-sefi ai acestui ziar trebuie sa aiba grija sa pastreze, in primul rind, echilibrul liniei editoriale. In rest, depinde de abilitatile lor profesionale daca vor reusi sa creeze un produs jurnalistic mai performant. Le doresc succes.

Fost editor la BBC, redactor sef adjunct la Evenimentul Zilei si publicist comentator la Romania Libera, realizator-moderator la Realitatea Tv, jurnalist cu vocatie, vizionar, vertical si intransigent, Carol Sebastian va conduce echipa editoriala Cotidianul si va fi gazda unui talk-show la Radio Guerrilla, de luni pana vineri, de la ora 18.00 la 19.00.

Carol Sebastian: “Propunerea Grupului Catavencu ma onoreaza. Echipa de la Cotidianul imi place si am cele mai onorabile intentii cu ea. Ma stimuleaza creativitatea ziarului si linia lui editoriala si, de aceea, vreau sa le adaug energia si ritmul meu jurnalistic. Sunt la varsta la care sunt posibile planurile mari.”

Alaturi de Carol Sebastian, intra in echipa Cotidianul si Gelu Trandafir. Avand experienta BBC, Evenimentul Zilei, Romania Libera, Gelu Trandafir il va seconda pe Carol Sebastian din pozitia de redactor sef adjunct, alaturi de Liviu Avram si Vlad Macovei.

Gelu Trandafir: “La Cotidianul am multi colegi alaturi de care am lucrat in vremuri grele pentru presa romaneasca. Intarirea acestei echipe pe “timp de pace” va permite Cotidianului sa-si consolideze pozitia de ziar de calitate si e o provocare sa faci parte dintr-o echipa unita nu de presiunile externe, ci de dorinta de a fi cel mai bun.

In aceasta noua formula editoriala, Cotidianul va continua proiectele jurnalistice demarate si va veni cu noi provocari pe piata presei scrise, adresandu-se unui public aparte, exigent si preocupat de realitatea romaneasca si de evolutia politica si economica internationala, dar, mai ales, interesat doar de informatia relevanta.

Cotidianul. Intelegi mai mult.