Singurele farmacii in care se vor gasi medicamente vor fi cele din cadrul spitalelor. Chiar daca se stinge criza datoriilor catre distribuitorii de medicamente, incepe o noua criza, a preturilor.

Criza medicamentelor este inca departe de a se termina. Ordinul ministrului prin care este scazut cu sapte pina la 11% adaosul comerciantilor la medicamente, constituie din punctul de vedere al distribuitorilor si farmacistilor o masura care ii impinge incet spre faliment. Distribuitorii sustin ca nu pot vinde la un pret mai mic medicamente pe care le-au luat cu sume mult mai mari.

Astazi, conflictul trebuie solutionat, fiind ultima zi in care se vor mai livra medicamente catre farmacii. Astfel, singurele farmacii in care se vor mai gasi remedii vitale pentru bolnavii de cancer sau diabet sa fie farmaciile spitalelor cuprinse in programele nationale ale Ministerului Sanatatii.

CNAS va garanta imprumuturile distribuitorilor

Pentru bolnavi, vestea buna consta in faptul ca aceasta este singura divergenta care mai exista intre distribuitori si minister, deoarece in problema datoriilor s-a ajuns la un acord.

Dupa intilnirea de miercuri seara, dintre distribuitori si reprezentantii ministerului, Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii, a confirmat ca mai este necesara doar o consultare cu reprezentanti ai bancilor comerciale in vederea stabilirii procedurilor tehnice prin care datoria Casei Nationale de Asigurari de Sanatate catre farmacii si furnizorii de servicii urmeaza a fi transferata catre bancile comerciale, ca si garantia pentru creditele distribuitorilor.