Sub titlul pamfletar „Baroane !", Mircea Cartarescu a publicat la Humanitas o parte dintre articolele sale aparute in „Jurnalul National". Pe un ton adeseori virulent, Cartarescu dovedeste ca poti scrie memorabil si fara sa-ti ridici poalele in cap.
Mircea Cartarescu stie sa faca analiza politica, dar n-are tifna si afectarea analistului roman care isi inchipuie ca le stie pe toate. Se pricepe la ideologii, insa nu vrea sa faca pe ideologul. Crede in morala si in bun-simt, ceea ce nu inseamna ca se lasa pacalit de cei care se pretind proprietarii moralei publice sau de opinionarzii care isi confunda parerile preconcepute cu bunul-simt.
E un om a carui indeletnicire de scriitor nu-l face sa se simta altfel decit insul de pe strada. Nu da lectii, nu formuleaza „invataminte". Idealul sau e sa fie „credibil". Din acest motiv, articolele sale de opinie n-au aerul oracular al editorialelor suparate din presa noastra si nu incep cu fraze care te baga in sperieti.
Ghici cine e Baronul
Mai totdeauna, Cartarescu incepe cu o propozitie sau fraza blajina, scrisa la persoana intii sau asumata sentimental de autor. Editorialistul nu se instantializeaza si nici nu-i trece prin cap sa faca pe atotstiutorul care te face partas la omniscienta lui, doar, doar ti-o intra si tie in cap cite ceva.
Chiar si in articolul care da titlul cartii, inceputul e derutant: „Tot cu bunicuta de mina, Baroane ?" Intrebarea e suava, ca sa zic asa. Pentru cititorul care are habar de faimosul pamflet, cu acelasi titlu, al lui Arghezi impotriva baronului Killinger, ambasadorul Germaniei naziste la Bucuresti, e clar inca din titlu ca autorul pregateste ceva.
Dar chiar si cititorul care nu stie de pamfletele lui Arghezi e intrigat, din cauza faimoasei baroniade pesediste: „Tot cu fratiorul mai mare, scolit la Moscova, intri in ring? Inca nu esti in stare sa-ti sufli nasul de unul singur? Cind ai sa fii presedinte, tot tunsul din Piata Unirii o sa-ti sopteasca la ureche ce-ai de facut? Baroane, baron rosu de Colentina! Umbla vorba ca nu esti barbat,
Baroane! Esti iepurasul care striga cel mai tare Prindeti iepurasul! Ti-e frica pina si de umbra ta". Textul continua tot mai intetit. Dar ca si Arghezi, Cartarescu nu scrie numele baronului. Il lasa pe cititor sa-l identifice.
Simpatizant pe fata al „corsarului"
Editorialistul nu-si ascunde simpatia pentru Traian Basescu. Nu pentru persoana ca atare, ci pentru rolul pe care si l-a luat „corsarul" in viata politica de la noi. Mai corect ar fi fost sa spun, poate, ca spera in Basescu si in promisiunile sale ca presedinte, fiindca altfel nu-si ascunde rezervele pe care le are fata de stilul impetuos al noului locatar de la Cotroceni.
El nadajduieste ca Basescu va fi in stare sa impinga Romania inainte, ceea ce nu-l impiedica totusi sa-l banuiasca de inclinatii populiste.
Ce cauta acesti oameni in parlament ?
Cu toate ca isi declara admiratia fata de „corsar", Cartarescu nu e si un admirator al PD-ului, care i se pare un partid adunat in jurul lui Basescu.
Politic, el crede in liberalism, ca doctrina, fara a vedea in PNL un partid care sa o exprime limpede, Cit despre PUR-ul lui Dan Voiculescu, autorul scrie negru pe alb, in „Jurnalul National": „As vrea sa ma lamureasca si pe mine o data cineva ce e cu acesti oameni in Parlament si-n guvern".
Si asta nu e singura data cind Cartarescu nu se sfieste sa dea in partidul lui Voiculescu, in ziarul amintit.
In scurtul cuvint inainte al cartii, Mircea Cartarescu face urmatoarea precizare: „Marius Tuca nu mi-a impus nici un subiect si nu mi-a cenzurat nici o virgula din textele scrise, nici macar cind ele, probabil, erau departe, politic, de linia ziarului.
De fapt, in perioada cea mai tensionata, de dinainte de alegeri, m-am asteptat din clipa in clipa sa fiu extras, ca un corp strain (poate chiar ca un glonte) din «Jurnal», ceea ce, uneori spre usurarea, alteori spre frustrarea mea, nu s-a intimplat. Ii multumesc lui Marius Tuca pentru asta".
Cei care vor sa citeasca rindurile anterioare ca pe un soi de plecaciune a lui Cartarescu fata de Marius Tuca se insala urit. Aici e vorba de recunoasterea unui fapt, ca Marius Tuca, in calitatea lui de director de ziar care nu-i al lui, si-a permis ca, mai degraba, sa-si riste functia, decit sa-l cenzureze pe Cartarescu.
