Premierul britanic Tony Blair s-a aratat revoltat de "tonul antiamerican" de care au dat dovada jurnalistii de la BBC in relatarile lor despre uraganul Katrina, conform declaratiilor magnatului media Rupert Murdoch.

Murdoch, director executiv al televiziunii Sky News, principalul rival al BBC, sustine ca premierul britanic a facut aceste consideratii intr-o conversatie privata, avuta de cei doi cu ocazia unei reuniuni organizate de fostul presedinte american Bill Clinton.

Referindu-se la acea conversatie, Murdoch sustine ca Blair i-ar fi spus ca "informatiile BBC World Service, privind fenomenul Katrina, erau pline de ura impotriva Americii".

In replica, BBC a declarat ca, pana ieri, nu primise nici o plangere oficiala, motiv pentru care ar fi "absurd sa comenteze o conversatie privata" si ca nu au facut decat sa "relateze evenimentele integral, corect si impartial".