Observatorul" de la Antena 1 ne-a anuntat cu pompa ca filmul lui Cristi Puiu, „Moartea domnului Lazarescu", este nominalizat la Oscar, la sectiunea film strain. Gresit. Filmul „Moartea domnului Lazarescu" mai are de asteptat pina sa fie nominalizat (sau nu) la Oscar. Pentru Oscar, fiecare tara isi face propunerile ei. Pe aceasta lista de propuneri apare, de fapt, filmul lui Puiu.
Cum ar veni, deocamdata e, ca sa zic asa, doar „nominalizat la nominalizari". S-a-nteles, Anteno?
O trupa de mite (care habar n-am cum se cheama) ne-a explicat in emisiunea mondena „Verissimo" de la postul B1 TV, ca a performat in spectacolele estivale de pe litoral, dar nu pentru bani, ci pentru altceva: „Noi nu ne-am dus pentru ca sa fim platite bine, ne-am dus pentru rodaj".
Ceea ce mi-a dat dat o idee: cum ar fi ca toate trupele care apar pe piata sa presteze citeva luni, dupa care sa fie duse la RAR pentru un control tehnic dur? Nu s-ar mai rarefia in felul asta aerul de playback si impostura din showbizz-ul romanesc care este?
Tot la „Verissimo", Julia de la „Sexxy" ne-a vorbit despre schimbarile ei de imagine care, sincer, ne interesau deosebit de tare: „Mi-am cumparat din America niste suvite care nu-ti ardea parul". Haide, ma, Julia, ne lasi? Nu stiam ca exista suvite care nu arde parul, dar ne bucuram ca ne-ai spus.
Aproape ca nu ne-am mira daca ne-ai surprinde intr-o zi cu anuntul ca exista si abecedare care face vocea de pe CD mai frumoasa fara sa deranjeze in vreun fel neuronii care doarme un somnic vesnic si curat.
Dar sa revenim la postul TV (pe) care n-as putea trai eu fara el: la una dintre ultimele editii ale emisiunii „Dan Diaconescu in direct", sub genericul „Doua generatii de succes", invitatii din studio erau Fuego si Irina Loghin. Care, daca nu stiati, cinta, mai nou, si impreuna.
N-am urmarit toata emisiunea, de teama ca iar n-o sa ma pot abtine si iar o sa v-o povestesc pe toata. Am urmarit, asadar, doar sfertul de ora dedicat mesajelor de adinca si aleasa pretuire ale telespectatorilor. Dan Diaconescu citea mesaje, iar cei doi invitati dadeau sau nu autorilor cite-un CD in functie de cit de bine suna pupatura in fund.
Ca sa va faceti o idee, lucrurile decurgeau cam asa: „Fuego, te iubesc!" zicea telespectatorul, „Dati-i un CD, domnule Diaconescu!", zicea Fuego. „Ii dam, notez aici CD-ul nr. 9!" mormaia Diaconescu, insarcinat, se pare, cu numaratul obiectelor de inventar din emisiune. Apoi: „Pe voi care nu v-am sarutat, pe voi care nu v-am imbratisat, pe voi va iubesc!", „Dati-i un CD!".
„CD-ul numarul 10", facea Diaconescu inca o biluta pe inventar. Am vrut sa le trimit si eu un SMS („Sinteti extrem de penibili!"), dar mi-a fost teama ca se incurca Diaconescu de nervi la numaratoarea CD-urilor si ramin niste oameni in paguba.
