Operatorul grec de telefonie mobila - CosmOTE va investi in urmatorii trei ani 450 de milioane de euro pentru dezvoltarea si extinderea retelei de telefonie mobila Cosmorom pe piata romaneasca, conform unei declaratii a directorului general al Cosmorom, Nikolaos Tsolas. CosmOTE detine, din iulie 2005, 70 la suta din actiunile Cosmorom, celalalt actionar fiind Romtelecom.

Directorul general al Grupului CosmOTE, Evangelos Martigopoulos, a afirmat ca obiectivul Cosmorom este de a oferi in scurt timp servicii de calitate, accesibile tuturor romanilor si la tarife competitive.

CosmoRom - infiintat in 1999, si-a inceput activitatea in anul 2000, dar la sfarsitul lunii septembrie 2004, numarul clientilor era de numai 87.261 de clienti, cota de piata detinuta fiind de sub doi la suta din piata de profil din Romania.

In Romania, telefonia mobila a ajuns la o penetrare de 50 la suta in mai putin de opt ani, situandu-se pe locul al treilea in Europa in ceea ce priveste rata de crestere anuala. Numarul utilizatorilor de telefonie mobila a depasit 10,2 milioane la sfarsitul anului 2004, din care atat Orange, cat si MobiFon aveau fiecare peste cinci milioane de utilizatori.

La mijlocul lunii august, Orange a anuntat 6 milioane de abonati, iar Connex 5.250.621 de clienti, la data de 30 iunie 2005.