Ce treaba avem cu batranii Liiceanu si Plesu?

de     Permanente
Sâmbătă, 24 septembrie 2005, 0:00


Cat sunt de plans adultii care nu au crescut in umbra unor batrani... Bunici, prieteni ai tatalui, oameni pe atunci doar maturi, cautati de atatia dintre noi pentru domolirea spaimei de viitor, pentru indrumare, pentru invatatura. Le-a lipsit caldura prieteniei cumpatate, le-a lipsit nadejdea ca cineva le poate deschide ochii, le-a lipsit rusinea.

Si nu si-au dat seama ce comori sufletesti sunt acestea. Ba mai rau: nu-si dau nici acum seama cat sunt de infirmi. Multi dintre tinerii obisnuiti se revolta, la un moment dat, impotriva tutelei adultilor, chiar daca ei insisi au optat pentru aceasta tutela atunci cand au descoperit ca se gasesc intr-o lume straina, unde e necesar un Nestor, oricat de Telemac te-ai afla.

Insa este o revolta trecatoare. Numai tolomacii (iertati trecerea prea ieftina in alt registru) se simt bine contemplandu-si buricul si uitand ceea ce se numeste experienta generatiilor precedente si cat de acut se resimte absenta ei. Este experienta ce ne lipseste tuturora in momentele (rare) cand maturitatea striga apelul si in curtea noastra.

Fara convorbirile cu cei mai in varsta nu stim nici macar cum sa ne ingrijim copiii, cum sa ne gospodarim, cum sa oblojim ranile, cum sa ne mangaiem sufletul la nevoie, cum sa ne impacam cu lumea si cu noi insine.

Cazul meu poate ca este iesit din comun. In adolescenta, precum intregului leat de zurbagii neispraviti, nu ma multumea scoala pe care o faceam. Eram convins ca patrunsese in invatamantul nostru duhul perversiunii si ca nu ne mai predau profesorii decat minciunile propagandei comuniste. Va sa zica, si pe ei ii cam socoteam atinsi de morbul putreziciunii. Greseam.

Cati nu au luat calea epurarilor, a infometarii, a santierelor, a puscariilor, a retragerii in munti cu arma in mana, calea codrului, ca-n romanul Bucurei Dumbrava!... In consecinta – conform putinei istorii contemporane cata intuiam – aveam certitudinea ca daca se mai putea invata ceva, aceasta era numai prin inchisori. Aici se adapostea elita romaneasca, imi ziceam.

Daca nu gaseam alta cale sa fiu si eu condamnat, eram hotarat sa dau o pereche de palme primului militian ce mi-ar fi iesit in cale, obligandu-l sa ma conduca unde ma chema visul de crestere spirituala (altfel imposibila, printre analfabetii ce pusesera mana pe putere si cizma pe grumajii culturii romane).

Silabiseam nume de filosofi, de poeti, de oameni de stiinta, de critici literari – ce mai, numele adevaratilor romani noncolaborationisti si oftam dupa luminile cu care m-ar fi putut inconjura si pazi de jalea in care ne inecam cu totii.

Pana atunci rasfoiam cartea de telefon, intrebam in dreapta si stanga, repetam numele autorilor preferati, ale virtuozilor, ale pictorilor si sculptorilor ce nu mai aveau acces la marele public si ma indreptam catre ei, sa ucenicesc pe langa dansii cum sa cresc.

Curiosii imi pot rasfoi dosarul de la tribunal si vor afla din gura martorului apararii, astazi istoricul filosofiei si poetul Vasile Zvancescu, despre faptul ca ultimele doua saptamani inainte de arestare le-am petrecut in casa pictorului Ion Tuculescu (numai intre peretii acesteia i se ingaduise sa deschida prima expozitie personala in acele timpuri.

Iar eu nu lipseam de acolo...) Pentru ca Tuculescu, dupa mintea mea, era o mare victima a tinerilor ce-si impuneau naravurile antiartistice pretutindeni.

Ei erau aceia care pusesera mana pe Uniunea Artistilor Plastici, ei pe banii luati cu imprumut niciodata inapoiat, din cotizatiile colegilor, ei lamureau pe toata lumea ce insemna realismul socialist, ei nu ingaduiau iesirea la peisaj – sub banuiala ca faceai spionaj, ei interziceau sa expuna cine nu era tanar ca ei sau nu era batran facand pe tanarul rosu! Iar eu nu puteam absenta de langa victime!

Ca veni vorba (imi este cam brutala legatura de idei!) cum sa etichetez prostia contemporanilor care nu inteleg ca principalele victime ale Romaniei neocomuniste sunt batranii?! Acesti trubaduri ai zadarniciei nu se lupta cu comunistii, ci pactizeaza cu ideologia lor, combatand taranii, ramasi cam tot fara pensie, ca sub tirania marxism-leninismului, si pe toti cei activi ieri care nu au nimic alt de pret decat sudoarea varsata pentru painea intregii natii.

Cat ii deplang acestui soi umano-asinesc de pamfletar, ce s-a facut purtatorul lor de cuvant acum vreo jumatate de an, sufletul sterp care se oglindeste in sine insusi si nu a resimtit nevoia unui schimb imbogatitor de idei, simtaminte, informatii, cuvinte calde, cu membrii generatiilor varstnice, acelea care au suferit pentru nasterea viitorului, acelea ce au fost schingiuite, mintite, jefuite, oprimate, mereu inselate.

Ca si cum (pentru a vorbi pe limba lui) s-ar intreba prostul despre maestrii sai intr-ale cugetarii: ‘Liiceanu? Plesu? Ce treaba avem cu babalacii astia?’ Departe de mine ambitia de a afirma ca respectivii ‘babalaci’ ar fi alfa si omega, dar – cum-necum – au facut si ei cate ceva pentru cultura romana si daca emulul lor nu-i arunca la groapa cu gunoi in graba nejudecata, te pomenesti ca dansii ar

mai putea stoarce nitica lumina din mintiuca lor zaharisita care a leganat puiul de sarpe despre care discutam, nu? Nu vrea ucenicul lor sa le dea si lor aceasta sansa (pe care si-o opreste numai pentru sine, urmarind sa ramana ultimul tanar care nu are nevoie de medicamente, de hrana, de recunoastere a umanitatii si demnitatii sale, nici de crutare)?

Banuiesc ce s-a intamplat in creierii lui insuficient exersati cu observarea naturii. L-a speriat un batran medic chirurg care a taiat unealta placerii unui pacient de pe masa de operatii mai deunazi.

Or, dupa parerea mea, domnia sa, care se afla in preajma varstei marilor primejdii ale andropauzei, ce-si sopteste in taina? Daca starpesc batranii din timp, nu ajunge nici unul sa ma emasculeze si raman tanar si felice in perpetuitate! Moarte lor! Moarte muribunzilor! O repeta stupid si lipsit de inventivitate, dupa Hitler, care avea si el idiosincrazii la cei asemenea lui, adica la bolnavii

mintali pe care i-a scopit intr-o frumoasa zi a eliberarii poporului german de umbrele dereglarilor psihice.

Ce sa inteleg de aici? Ca dumnealui, apologetul rasei celor tineri, e mai batran decat este constient ca ar fi. Si cum cu batranii nu am treaba, il invit sa-i imite pe grecii antici (i-ar cunoaste daca nu ar avea oroare de batrani...) Acestia, cand un cetatean gresea fata de cetate, il exilau pur si simplu.

Iar daca respectivul mai avea bun simt, le-o lua inainte si se autoexila, daca nu apuca sa bea cucuta la ceasul potrivit.

Nu-mi ramane decat sa-i recomand drept teritoriu preferential Siberia, tara batranetilor netraite ale unor insi cu mult mai multa intelepciune si curaj decat poate visa acest ucenic scarbavnic al celuilalt monstru apocaliptic, numitul Stalin, prietenul Hitlerului cel abia pomenit...

Acestea le-a scris un ins mandru ca, trecand prin puscariile Patriei, a izbutit sa cunoasca destui eroi batrani pentru a nadajdui sa fie si el util cuiva cat timp mai are puteri si se gaseste in drum spre lumea de dincolo.

Ce treaba avem...?
Deoarece suntem trasi inapoi spre varsta copilariei de catre tema absurda dar nu mai putin periculoasa ce framanta unele minti necoapte, anume ca batranetea nu-i buna de nimic, doresc sa comunic cititorilor continutul unei scrisori expediata mie de catre fostul meu coleg de facultate Mihai Stere Derdena.

Nu am avut cinstea sa-l cunosc decat din scris, nici la cursuri, nici prin temnite neintalnindu-l. Pentru edificarea dumneavoastra, profesorul Derdena, cand era student, internat intr-un sanatoriu al celor slabi de plamani, a fost anchetat si condamnat dimpreuna cu excelentul profesor de literatura italiana, Mitica Panaitescu.

E vorba despre fiul savantului Perpessicius, restituitorul colosului de la Ipotesti.

(Ca veni vorba, la randul lui, Mihai Eminescu este un batran ce displace noii generatii, al carei cocos cu toba de tinichea ravneste sa ne "debarasam" de valori de genul autorului "Scrisorilor", pentru a deveni o prada si mai ieftina strainatatii – l-am numit, pentru cine nu-i cunoaste ultimile scorneli ale naravului aiurarii, pe demolatorul de cultura si ruinatorul neamului nostru Horia Roman Patapievici).

Ca si subsemnatul, Mihai Stere Derdena a cazut prada, in lagar, febrei tifoide. Dusmanul batranilor si cu H.R.P., care au trait in puful erei comuniste, n-au aflat pe pielea lor ce inseamna sa ai saizeci de scaune pe zi sub paterna obladuire a securitatii care-ti refuza ajutorul medical.

Nestiind de sine, nici de ce boala suferea, Mihai Derdena, unul dintre anonimii robotind in colonia Grindu, se pregatea de moarte, in loc sa se gateasca pentru eliberarea ce urma sa-i soseasca cinci luni mai tarziu. Facandu-si nevoile pe sine, intr-o febrila inconstienta nevinovata, ajunse a-si rataci pulsul in alta lume si a uita sa mai respire.

Asadar, in pace si onor, fu declarat repausat si carat intr-un fel de morga, in vederea incinerarii intr-o groapa comuna ziua urmatoare. Numai ca dragii de carausi securisti constatara, stupefiati, ca pana sa-l incarce ei pe brancarda, fostul student incepuse a trage aer in piept iarasi. Asa ca cei doi caralii il carara in schimb (fie amintirea lor binecuvantata!) la infirmerie.

Se oferi a-l lua in brate si a-l intinde in patul metalic de langa al sau un svab, pe nume: Prack C. Alfred, cel care va deveni: neuita-tul Fredi.

Tot in brate avea sa-l coboare din patul de la al doilea nivel si sa-l aseze pe tineta pentru nevoile fiziologice, cam la fiecare ceas, dupa inghiontirile maladiei, adica, precum bine remarca Mihai Stere Derdena in volumul "Marturisirea unui neinvins", de douazeci si patru de ori in 24 de ceasuri. Acelasi ii procura apa fiarta si il obliga tot timpul sa bea, pentru evitarea deshidratarii.

El se ingrijea sa ia ritmic pacientul cloramfenicolul necesar vindecarii, pus la dispozitie de medicul detinut. Mai mult, il si hranea cu lingura.
In temeiul credintei impartasite de parinti, anume ca fiecare dintre noi are in ceruri un inger pazitor, Mihai Stere Derdena, potopit de dragostea frateasca aratata de svab, il socoti intruparea propriului sau inger pazitor coborat alaturi de sine pentru a-l sustine prin acea incercare fara precedent.

‘Ingerul pazitor’ fusese condamnt la 18 ani inchisoare, pentru ca fusese socotit membru al unei organizatii ce tinea legatura cu luptatorii din muntii Banatului.

Adesea, cand aflu de un amanunt inexplicabil din viata cuiva, ma intreb: ce se ascunde in spatele acestei incercari? Ce vrea Dumnezeu de la omul acesta (chiar daca ‘omul’ sunt eu). In cazul de fata, raspunsul imi este foarte limpede. Fredi fusese condamnat pentru a intrupa un inger.

Acestea, dragul meu pamfletar, sunt fapta si sufletul celor abhorati de tine, draga musculita nimerita din greseala intr-o baliga calda si aburinda, chematoare pentru cei cu cas la gura, precum te afli.
Cu dragoste pentru toata faptura omeneasca, al vostru al tuturora,

prof. Mihai Radulescu















203 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version