Interviu

Pictorul Horea Cucerzan: "Kitsch-ul apare din incultura"

de Adrian Lepadatu     ArtLine.ro
Luni, 26 septembrie 2005, 0:00


Reporter Artline: Aveti nevoie de tumultul unui oras pentru a picta sau de linistea unui sat ?
Horea Cucerzan: Pictez in ambele situatii fara probleme.

Reporter Artline: Cum ati rezistat artistic in perioada comunista ?
H.C.: Destul de problematic uneori cand era vorba de plecari si foarte organizat din punct de vedere al Uniunii Artistilor Plastici. Organizat in sensul bun al cuvantului, adica viata parca era ceva mai buna acolo in interiorul Uniunii, in sensul ca erau contracte pentru artisti, erau ajutoare de creatie.

Deci Uniunea era o comunitate ca sa zic asa, era o chestie viabila si potenta, adica putea sa creeze pentru artist momente bune, si sub raport financiar, si uneori chiar contracte si asa mai departe.

Adica n-a fost artist, chiar daca nu era el foarte important, chiar daca era tanar, sa nu primeasca un contract, sa nu i se achizitioneze o lucrare, sa nu existe o relatie financiara intre el si forul tutelar care era cu aprobarile de atunci. In alte sensuri, bineinteles ca traiam prost cu totii, ca eram dezinformati, ca era ceea ce era.

Era o teroare din punct de vedere, ca sa zic eu asa, informational, ca sa nu mai vorbim de foame, ca sa nu mai vorbim de faptul ca si daca ai fi avut bani n-aveai ce sa mananci, n-aveai ce sa cumperi si asa mai departe. Cam asta e.

Reporter Artline: Cum era spatiul copilariei pentru d-voastra ?
H.C.: Pentru mine a fost mirific, adica a fost un spatiu absolut special pe care il recuperez de fiecare data ca o renastere. Retraiesc momentele de atunci si in arta si in poezie. Mirific in sensul ca m-am nascut in Transilvania, m-am nascut in Blaj, intr-un oras care a fost pentru tara, nu numai pentru Transilvania o cetate a culturii si a spiritului.

Ramane in continuare o cetate pentru ca eu imi doresc din suflet ca acest oras sa renasca si in sensul asta acolo eu fac o tabara de creatie de mai bine de opt ani, asta a fost a noua editie a unei tabere internationale de arta care se cheama "Inocentiu Micu Klein", unde am adus artisti importanti din tara si din strainatate.

Si bineinteles ca finalitatea acestei tabere va fi un muzeu de arta contemporana cu o sectiune de arta sacra. Nu intamplator arta sacra la Blaj, pentru ca Blajul a fost considerat "mica Roma". In oras exista un institut teologic, si spiritualitatea Blajului e o spiritualitate nu numai grefata pe cultura ci si pe o cultura sacra, pe o cultura religioasa.

Reporter Artline: Exista un pictor care prin lucrarile sale v-a dat o data in plus dorinta aceasta de a picta ?
H.C.: Categoric. In primul rand , nu neaparat ca sa fiu nationalist sau, stiu eu, aproape de pulsul romanilor, dar cred eu ca primii care mi-au dat impulsul si semnele bune pentru o relatie profunda au fost pictorii nostri clasici : Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza, Pallady, si asa mai departe.

Reporter Artline: Cum au fost anii de studentie la Cluj ?
H.C.: Teribili, foarte frumosi. Foarte frumosi, pentru ca mie mi-a placut Clujul extraordinar de mult, m-am integrat perfect in miscarea universitara, m-am inteles perfect cu colegii de grupa sau cu studentii mai mari. Aveam ateliere de creatie in Parcul Mare din Cluj, niste ateliere superbe, cu lumina, o lumina foarte buna pentru pictura.

Pe urma mediul universitar clujean era altceva decat cel bucurestean. In Bucuresti e un tumult, e o nebunie, nu te regasesti. Acolo noi ne regaseam, eram in fiecare seara impreuna pe Corso, aveam relatiile noastre foarte clare cu arta, cu opera, cu, stiu eu, cu lumea buna. Se vorbea chiar de o lume buna.

Si atunci eu am regasit Bucurestiul altcumva decat Clujul, adica un oras eterogen, un oras fara o unitate, fara o prezenta culturala speciala. Eterogen in sensul ca regasesti foarte greu valorile, ele sunt dispersate si pe urma un tanar aici se regaseste foarte greu, patrunde foarte greu in mediile culturale de sus.

Chiar eu am facut in sensul asta, am facut un parcurs destul de dificil pana am ajuns sa fac ceea ce mi-am propus.

Reporter Artline: Poate fi natura ignorata in pictura ?
H.C.: Poate fi ignorata daca iti propui sa faci treaba asta. Sunt artisti care pot sa vina sa zica domne, eu vreau sa fac, stiu eu, patratele sau vreau sa fac triunghiuri sau cercuri. Si atunci patratul, triunghiul sau cercul devin un modul dar devin si o formula pentru individul respectiv.

Artistul ala, din punctul meu de vedere, e un tip care face o pictura de tip formula si pe care daca o promoveaza pana la sfarsitul vietii inseamna ca se inchide intr-o formula si n-are aer. Din punctul meu de vedere sta cu masca pe figura si n-are aer si are si un zid in fata. Adica e aproape obsedant sa te trezesti cu formula, sa te culci cu formula si sa stai cu ea in brate o viata intreaga.

Pe cand natura-mama eu cred ca e determinanta in absolut toate ipostazele. Chiar daca un artist e prolific si chiar daca imaginatia lui e debordanta el trebuie sa tina cont de natura. Din cand in cand trebuie sa revina la natura.

Si e bine sa iasa in peisaj, e bine sa picteze dupa natura, chiar dupa un portret, dupa un nud, dupa un studiu simplu de, stiu eu, de flori, un studiu de draperie si asa mai departe.

Reporter Artline: Cum este posibil kitsch-ul cand natura ne inconjoara cu lucruri atat de armonioase ? De unde credeti ca apare ?
H.C.: Kitsch-ul apare din incultura, incultura care uneori este lipsita de, ca sa zic eu asa, de un temei, pentru ca apare in medii lipsite de orice tip de cultura si de orice interes pentru cultura.

Apoi, uneori apare la niste personaje pe care le-as numi burghezi, in ghilimele, care fie dintr-un motiv sau altul, nefiind consiliati de oameni de cultura, de oameni de specialitate, avand bani foarte multi fac ce vor cu banii lor si demonstreaza uneori ca au muschi, dar in alta parte muschii decat in zonele de sus.

Si atunci e de multe ori trist ca si in tari civilizate cum sunt Germania, Austria, chiar in Italia, care e mama artelor, gasesti uneori kitsch-uri in case pe care le regasesti incepand de la reproducerile dupa opere, dar nu niste reproduceri dupa opere mari, dupa opere autentice, ci dupa kitsch-uri, si lucrari gandite special ca sa fie kitsch, uneori incepand de la covorul cu "Rapirea din

Serai" si terminand cu florile de plastic pe masa. Alteori gradini intregi de flori de plastic, ceea ce e mai mult decat penibil cand natura e atat de frumoasa.

Reporter Artline: Procesul de creatie este un amestec de instinct, indemanare, cultura, efervescenta. Astazi cand lectura, teatru, sunt destul de departe de cei foarte tineri ce credeti ca se va intampla cu arta si publicul ? Talentele speciale sunt oare in pericol sa nu mai rodeasca in aceste conditii ?
H.C.: Eu cred ca arta ramane de-a pururi arta, ea va tutela, dupa mine, absolut toate zonele existentei noastre pentru ca, dupa mine, arta e singurul lucru care ramane. Nu va ramane foarte multa vreme o fabrica de conserve sau stiu eu ce alte tipuri de industrii.

Ramanem clar printr-un miraj al artelor si, dupa mine, artistii din interior revigoreaza arta si, daca vreti, dau si un destin, creaza un destin pentru cei care vin. Tinerii vor trebui totusi , dupa parerea mea, sa studieze temeinic in institutele de arta pentru ca nu te poti naste artist indiferent de epoca.

Poti sa traiesti intr-o perioada super moderna, intr-o epoca super moderna, cand ai toate utilitatile in jurul tau, daca in institutele de arta nu folosesti dictionarul cultural adecvat artei pe care tu o faci.

Recte, la noi in arta, in arta plastica, in arta vizuala, ai nevoie sa stii ce inseamna desenul si cum anume se face el si la ce anume foloseste desenul, trebuie sa ai sensibilitatea sa-l faci si sa-l percepi, sa ai profunditatea sa-l duci departe, apoi sa stii sa relationezi niste teme de culoare, ca sa nu mai vorbim de atmosfera.

Chiar punerea in pagina a unei lucrari trebuie sa fie foarte bine gandita, studiata, si trebuie tot asa, cum am zis de la bun inceput, trebuie sa insemne o litera, doua, trei dintr-un alfabet, pe care daca nu le stii, nu le poti face.

Reporter Artline: Cine din tanara generatie de artisti v-a atras atentia ?
H.C.: Sunt foarte multi artisti in lume, tineri care sunt foarte importanti. N-as putea da acum niste nume, dar sunt. Au si italienii, au nume importante cu foarte multa indrazneala care vin cu multa indrazneala in arta. Apoi si la noi Romanii prin excelenta sunt niste artisti indrazneti.

Ramane doar ca ei sa nu incerce mult prea devreme sa devina teribilisti, sa se inchida intr-o formula, cum am vorbit mai inainte, si sa incerce ca sa-si caute intr-un mod, ca sa zic eu asa, fortat, identitatea.

Lucrurile trebuie sa curga intr-un mod natural si firesc si atunci el se va regasi, daca exista in el forta respectiva si talentul respectiv, el isi va regasi identitatea fara ca sa forteze nota.

Reporter Artline: Ce apropie si ce ii desparte pe colectionarii romani de cei straini ? Exista particularitati in acest sens legate de natie ?
H.C.: Nu, n-ar exista o particularitate fireasca, decat uneori chiar lucruri care tin de paranteze. Adica bunaoara eu am fost la o licitatie la Paris si am vazut colectionari mari care se uitau mai intai in spatele tabloului. Se uitau daca lucrarea respectiva e pictata pe o panza de buna calitate, daca panza aia e o panza de in, si asa mai departe.

Probabil ca el n-ar fi luat o lucrare daca era pe carton sau daca era pe un carton panzat, cum se practica acum foarte mult. Se picteaza foarte mult pe carton panzat sau pe carton pur si simplu, pe un carton foarte bun, care preparat bine si un carton bun, sanatos, lucrarea e foarte buna, are aceeasi valoare.

Insa ei cred ca lucrarea in absolut toate coordonatele ei perfecte trebuie sa fie data pe panza, si panza trebuie sa fie de in. Si atunci ei se uitau la treaba asta. In plus colectionarii romani sunt in deriva, pentru ca aici nu sunt problemele puse la punct in privinta cotele, cotele in arta lipsesc, nu exista niste cote. Adica nu se stie precis ce cota are cutare, cutare, cutare.

Ei sunt in deriva si pentru faptul ca in galeriile noastre lucrarile se vand uneori aiurea, adica sunt preturi foarte mari la unii si preturi aproape derizorii la altii. Nu poti sa faci niste judecati de valoare cand te misti intr-un interval de la o valoare sa zicem noi astronomica la derizoriu.

Valorile in arta, cand arta e autentica, trebuiesc oarecum apropiate, si deci e foarte greu, e aproape debusolant pentru un tip care e colectionar, mai ales un colectionar tanar, la inceput de drum, care nu stie pe cine sa cumpere, cum sa cumpere si asa mai departe.

El trebuie sa fie consiliat daca nu are un gust personal deja format, format vorbesc din cartile de arta sau din muzee, ca numia acolo te poti forma, n-ai cum sa te formezi in alta parte.

Reporter Artline: Unde in lume lucrarile dumneavoastra au atras cel mai mult publicul ?
H.C.: Pai eu am inceput cu Italia si pare-se ca in Italia am avut cele mai bune sanse si rezultate. Apoi am avut sanse bune si in Belgia, mi-a mers destul de bine, si chiar si in Franta mi-a mers bine.

Si la Paris am avut o expozitie foarte buna, adica in general pare-se ca lucrurile care sunt facute cu suflet si sunt facute bine, pana la urma se gaseste o relatie, zic eu buna, intre artist si iubitorii de arta, ca sa nu zic neaparat colectionari.

Reporter Artline: Lucrari semnate de dumneavoastra au fost donate Muzeului Vatican. Cum a fost legatura dumneavoastra cu Vaticanul ?
H.C.: Legatura mea cu Vaticanul a fost foarte buna, ma refer la ambasada noastra de la Roma, care tuteleaza intreaga miscare si intreaga legatura intre Vatican si Romania. Si la vremea cand am facut eu o expozitie mare, cand am avut si bursa la Roma, pe vremea cand traia Marian Papahagi, profesorul Marian Papahagi, un om de exceptie si de o cultura absolut extraordinara.

Eu am avut acolo o bursa de trei luni si am facut si o expozitie mare, in sensul ca am avut vreo 70 de lucrari la Academia Romana de la Roma. Acolo am avut o lucrare mare, de dimensiuni mari, in jur de un metru saptezeci pe doi metri, care se numea "Nasterea". Era vorba de Nasterea Domnului, si eu am donat aceasta lucrare Vaticanului, dand lucrarea ambasadei noastre de la Roma.

Lucrarea va ramane in ambasada pana cand artistul dispare. Abia in momentul in care artistul disparea, lucrarea intra in patrimoniul Vaticanului si apare in pinacoteca Vaticanului, care e o pinacoteca sacra, moderna as zice eu, pentru ca toti pictorii mari, majoritatea pictorilor mari care au donat , au donat lucrarile in timpul vietii. Si ele apar in aceasta pinacoteca abia dupa moartea artistului.

Reporter Artline: Ce parere aveti despre evolutia fara precedent a tehnologiei si in special a internetului ?
H.C.: Am o parere extraordinar de buna, pentru ca eu gasesc ca relatia artistului cu lumea devine mult mai ampla si mult mai rapida, mai directa. Artistul nu trebuie cautat in mod traditional doar in galerii sau in expozitii personale, pe care un artist le face din zece in zece ani, daca apuca sa le faca.

Si atunci relatia artistului cu lumea - cu lumea, nu cu Romania - mi se pare directa, rapida, extraordinar de rapida, si impactul lui cu lumea poate sa fie de bun augur atat artistic, spiritual, cat si financiar.

Reporter Artline: Atunci o galerie online este o solutie pentru piata de arta ?
H.C.: O solutie extraordinara, absolut extraordinara, viabila din toate punctele de vedere.

Reporter Artline: Cum a fost colaborarea cu Artline ? Vi s-a parut ciudat ca vindeti prin intermediul internetului lucrari ?
H.C.: Da, pentru ca a fost prima mea lucrare vanduta si mi s-a parut un castig in sensul bun al cuvantului, un castig nu la propriu, pentru ca am sesizat ca exista cu adevarat o posibilitate, mult mai rapida si mult mai directa cu lumea iubitoriloe de frumos si a colectionarilor de arta.

Reporter Artline: Care a fost cea mai mare bucurie pe care v-a adus-o arta si, in acelasi timp, care a fost cea mai mare tristete ?
H.C.: Cea mai mare bucurie a fost in primul rand iesirea mea in afara. In anii 82-83 cand am iesit in afara in Italia, in tarile civilizate in general, unde am avut un contact cu lumea de acolo si unde am intrat in marile muzee si in felul asta am fost absolut fascinat de lumea, ca sa zic eu, de lumea muzeelor, si de potentialul spiritual pe care am avut ocazia sa-l vad si sa-l simt.

Din alte puncte de vedere, iesirea mea afara in momentul acela a insemnat o relatie intrinseca cu oamenii de cultura, cu oamenii de calitate, cu iubitorii de arta si cu colectionarii. A fost o relatie alta decat cea pe care eu am intalnit-o, mai ales ca in Romania pana in anii 90 nu se puteau face niste contacte foarte bune cu lumea de care vorbim.

Reporter Artline: Dupa 1990 s-au succedat trei presedinti. Portretul caruia dintre ei credeti ca ar fi cea mai mare provocare pentru un artist ?
H.C.: Pai, cred ca din punctul meu de vedere niciunul nu prezinta nici o provocare speciala. Adica nu pentru ca vreunul dintre ei m-ar fi captivat si ar fi fost o figura cu totul si cu totul iesita din comun.

Oamenii politici in general isi fac meseria si daca ei nu dovedesc in paralel o clasa culturala de exceptie si o clasa spirituala de exceptie, atunci din punctul meu de vedere ei nu exista.

Ca o solutie, vorbesc dintre toti trei, aveau latura asta politica foarte bine pusa la punct. Dar ca om de cultura nici unul nu mi s-a parut iesit din spatiul normal.

Asa ca, stiu eu, in mod normal poate unul sau altul mis-au parut interesanti pentru solutiile bune pe care le-au gasit in viata de zi cu zi, uneori indrazneala unuia sau altuia dintre ei poate ca au facut o relatie buna chiar si pentru arta.

Ma refer in special la perioada domnului Nastase, care nu era presedinte, dar era prim-ministru la vremea aia, si care a gandit un lucru splendid pentru artisti.

Adica a dat un decret prin care atelierele de creatie, studiourile de creatie, nu puteau fi licitate, nu puteau fi cumparate si nu puteau fi instrainate unor persoane care puteau sa vina, aveau bani, puteau sa cumpere si care puteau sa dea artistul afara si asa mai departe. Va dati seama ca lucrul asta pentru noi a fost absolut extraordinar.

Cred ca marea majoritate a artistilor in momentul de fata au atelier datorita acestui decret, si il vor avea inca multa vreme de acum incolo.

Iar o ultima, ca sa zic asa, o ultima vorba despre un presedinte, domnul Basescu mi se pare un presedinte care din punctul meu de vedere de multe ori, in foarte multe din lucrurile pe care le face mi se pare un tip cinstit, un tip deschis si un tip indraznet, cu mult curaj, in absolut toate interventiile pe care le face.

Si poate ca asta e cheia succesului unui presedinte intr-un anume moment, intr-o societate mai ales de tipul asta, intr-o societate care se afla, dupa parerea mea, inca in deriva.















1170 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă