Rascoala sateasca impotriva viiturii

de     Cotidianul
Luni, 26 septembrie 2005, 0:00


In premiera romaneasca, un satuc, Gimbasani, nu a asteptat ca statul sa-i faca dig de aparare. Satenii au muncit pe rupte si au reusit sa ridice un dig de peste doi kilometri intr-o zi si-o noapte. Linga Gimbasani, la Bora si Cosimbesti, de la marginea Sloboziei, erau mobilizati 430 de militari si jandarmi ca sa-i ajute pe localnici sa lupte cu viitura, ce se anunta asta-noapte.

La Gimbasani, sat ce tine de comuna Cosimbesti, localnicii munceau deja de doua zile. N-au asteptat sa vina autoritatile sa le faca dig la Cotul lui Iepure, fostul curs de apa al Ialomitei, care acum e tot una cu ea. Satul a venit in par cu barbati, neveste, copii care au construit doi kilometri si jumatate de dig.

„De alaltaieri, de la ora 12 ziua, muncim aici, ne-am oprit doar la sase dimineata, cind n-am mai avut pamint de pus in saci. Si nici saci. Ne-au mai adus autoritatile si ne-am apucat din nou. De atunci muncim in continuare", spune Aurel Sandulovici, care crede ca nu poti sa stai si sa dormi cind esti la 200 de metri de riul umflat. „Am si 36 de oi acasa, asa ca n-am mai pus geana pe geana".

„S-au mobilizat exemplar"

Chit ca sint aproape sau departe de Cotul lui Iepure, tot satul lucreaza fiindca le-a zis „dom’ primar" ca apa poate sa ajunga si la ei. Colonelul Mihalache, de la Jandarmi, e impresionat. „Oamenii au vazut la televizor ce s-a intimplat in alte localitati si s-au mobilizat exemplar. Am gasit aici 50 de localnici si patru tractoare lucrind la diguri."

La Bora, un cartier marginas al Sloboziei, si la Cosimbesti, jandarmii muncesc de trei zile la diguri. Dar oamenii din Bora si Cosimbesti s-au apucat de-abia de o zi sa-i ajute pe militari. „Ne-au ajutat cel mult cu o lopata si cu o caruta, si aia fara cal!", spune unul dintre jandarmi. „Ca n-au vrut, ca n-au avut, nu stiu!".

Desfasurare de forte

La intrarea in Bora, vreo douazeci de localnici se amesteca cu jandarmii la caratul sacilor cu nisip pentru diguri. „Ne-a pus viceprimarul", zice unul pe care il ia gura pe dinainte. Altii se dau mai civici: „Lucram aici la indiguire, fiindca aici traim!".

La Cosimbesti, citiva saci cu nisip din digul de aparare au fost furati simbata noapte. Primarul localitatii spune ca a trimis politia comunitara sa pazeasca digul. La ridicarea lui, colonelul Mihalache a vazut ca in general au venit sa-i ajute doar cei care aveau casele pe partea stinga a soselei, direct amenintate de ape.

Restul stateau pe la porti si se uitau cum mai imping jandarmii si militarii cite o caruta plina cu saci. Prin fata lor trecea o armata de tab-uri, camioane, excavatoare, arsenalul de lupta al autoritatilor impotriva viiturii. •

Iesirea din pasivitate

Premierul a declarat ca localnicii ar trebui sa renunte la atitudinea pasiva manifestata pina in prezent si sa sprijine actiunile autoritatilor.

„As vrea ca localnicii sa iasa din aceasta stare de pasivitate. Ei nu trebuie sa priveasca cum autoritatile si fortele de interventie isi fac treaba, ci sa arate o solidaritate in astfel de situatii, deoarece, in fond, isi apara casele si bunurile. Este in interesul lor", a spus Tariceanu, care a cerut prefectilor sa ii mobilizeze pe localnici pentru astfel de actiuni.


















57 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi