Niste tarani (de Mircea Cartarescu)

de Mircea Cartarescu     Jurnalul National
Marţi, 27 septembrie 2005, 0:00


Acest an al catastrofelor i-a adus si Romaniei portia ei, cu varf si-ndesat, de parca nu eram destul de necajiti. Si daca ditamai America isi traieste uraganele ca pe niste lovituri mortale, desi, ti-ai zice, la resursele lor ar trebui sa fie floare la ureche, ce sa mai zicem de noi, care ne taram de azi pe maine...

Aud azi la televizor: "Oamenii de la sate tot nu vor sa-si asigure casele, in ciuda tuturor nenorocirilor care dau peste ei. Si doar o asigurare nu i-ar costa decat modesta suma de 300 de euro pe an..." Ba inca se insinua in comentariu ca satenii s-au obisnuit sa fie ajutati de stat, sa li se dea case noi etc.

O poza ii arata pe niste sinistrati stand la carciuma cu apa pana la genunchi si tragand veseli din sticle de bere. Prin urmare, in loc sa fie oameni civilizati, cu casele asigurate pentru numai 300 de euro pe an, si sa puna umarul la reconstructie, taranii nostri sunt niste terchea-berchea, care asteapta totul de la stat, si intre timp se cinstesc mai departe de tot dragul...

Fara sa contest aceasta indignata concluzie, as vrea sa iau totusi apararea omului de la tara sau macar sa incerc sa-i inteleg reactiile in conditii de vitregie a vremurilor si a sortii.




Mai intai ca nimeni la noi nu are obisnuinta asigurarii bunurilor. Asigurarea e o cucerire relativ tarzie si sofisticata a capitalismului. Trebuie sa ai ceva cheag ca sa te gandesti sa-l asiguri. Cand Jupan Dumitrache se gandea ca o sa-i arda magazia, isi spunea zambind: "Arza sanatoasa, e asigurisita...", dar el era negustor, rotita sarguincioasa in angrenajul capitalist.

Ce sa fi asigurat ceilalti? Saracia? Cand a venit comunismul, s-a facut la toata lumea un fel de asigurare generala, ADAS, atat de generala, ca nimeni n-o lua in seama.

Ca si sindicatele, ca si alte institutii formale, ADAS-ul era o fantosa caraghioasa: ti-ai gasit asigurare intr-o lume in care nimeni n-avea proprietati! Asa ca de unde sa-i treaca prin cap omului de rand, cocarjat de belele, sa-si asigure casa sau orice altceva?

Si-apoi: de unde sa ia sateanul suma "modesta" de 300 de euro pe an? Adica, daca mai stiu sa socotesc, vreo zece milioane si jumatate. Pai, scoate el milionul pe luna, cash, din gospodaria lui? Economia rurala, la noi, se afla inca in Evul Mediu. Era mai dezvoltata pe vremea lui Moromete decat azi. El macar avea banca Marmorosblanc, taranii de azi n-au nimic.

S-au intors cu totii la o economie de subzistenta, cat se poate de primitiva: produc exact atat cat mananca, plus ceva banuti din care-si iau haine. In mediul rural nu exista bani. Si chiar dac-ar exista, taranul nu i-ar da pentru ceva atat de abstract ca o asigurare.

Am asistat personal, acum vreo doi ani, la un fapt incredibil: un intelectual roman de frunte, la sfarsitul unei burse in strainatate, a cerut institutiei care-l invitase sa-i returneze banii de asigurare medicala, pe motiv ca nu se imbolnavise niciodata! Si era cat se poate de serios. Asa ca ce sa mai vorbim despre altii...

Iar in privinta pozei cu petrecaretii... Vreau sa va spun doar un lucru: cand totul in jurul tau se ruineaza, cand belelele, cum spuneam, curg din toate partile, te apuca, asa, un fel de ras isteric. Oamenilor din acea fotografie li se daramase casa pe ei. Se vazusera, in propria ograda, umbland cu apa pana la brau. Li se dusesera catel si purcel pe apa sambetei, de ramasesera goi ca degetul.

Ce sa mai faci decat sa mergi la carciuma si sa bei pana nu mai stii de tine? Sa te apuci sa reconstruiesti? Cand ploua mai departe nebuneste? De ce sa te agati mai intai? De unde sa-ncepi? Eu insumi am fost acum cativa ani intr-o situatie dramatica si am vazut cum totul in jurul meu se uratea, mucegaia, se delabra, cu o viteza de necrezut. Nu aveam nici puterea, nici vointa sa mai bat un cui.

Omul disperat nu "pune osul la munca", ci cade in prostratie. Cand lui Iov i-a ars casa si i-a pierit familia, nu s-a apucat sa reconstruiasca, ci, "gol cum a iesit din pantecul mamei lui", s-a suit pe o gramada de gunoi si-a-nceput sa se vaiete. Taranii nostri infrunta toate nenorocirile band si razand.

Moare cineva? Urmeaza parastasul, in care se bea in nestire si se palavragesc verzi si uscate, ba ies de multe ori si incaierari. Ca doar trebuie sa dovedesti cumva ca esti inca in viata. Vin apele si-ti iau tot? Ce sa faci? A fost voia lui Dumnezeu. Dar cat esti viu, poti inca sa mai bei si sa mai glumesti cu vecinii, chiar si cu apa pana la genunchi.

Asta este. Astia suntem. Nu suntem nemti, nici elvetieni. Nu ne ajuta nici firea, nici institutiile. Pana la urma, singurul lucru care, cat de cat, ne-a tinut in fiinta a fost mereu, cum spune o vorba din batrani, "l’insoutenable l...g"ret... de l’être"...


















35 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi