Violonistul Alexander Balanescu spune ca, in general, interpretarea clasica este plictisitoare pentru publicul modern

Alexander Balanescu este printre cel mai bine cotati violonisti din lume. A reinterpretat muzica Mariei Tanase pe albumul „Maria T" si a avut un turneu prin lume tot cu melodii dupa cele ale marii interprete, incheiat pe 10 septembrie, la Bucuresti.

Violonistul spune ca a intrat intr-o „perioada de scris" si studiu; acum compune muzica pentru trei filme, printre care „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", in regia lui Catalin Mitulescu, si lucreaza la un disc cu improvizatii pe teme de Bach.

EVZ: Cum ati ajuns la muzica Mariei Tanase?

Alexander Balanescu: E o amintire din copilarie. Intotdeauna am adorat cantecele acestea. M-am intors in tara in '92, pentru prima data dupa 20 de ani (in turneu cu albumul „Possesed"). „Luminita" (lansat in mai 1994) a fost primul album pentru care am folosit inspiratia folclorica in mod constient. Am studiat, am ascultat foarte multa muzica folclorica.

Dupa aceea am cautat o alta sursa de inspiratie din folclor, si mi-a venit ideea sa lucrez cu cantecele Mariei Tanase.

Nu v-a influentat si faptul ca este foarte cunoscuta?

Da, intr-un fel. M-a interesat ca e atat de iubita de un public larg din Romania, in ciuda faptului ca a cantat muzica folclorica. De ce e atat de apreciata, pentru ca in mod normal ar trebui sa fie o nisa mult mai restransa? Cum a reusit sa ajunga la un public mai larg? Cred ca tocmai datorita acestui talent de a comunica in expresia foarte directa, speciala, care atinge pe toata lumea.

Ati plecat din Romania in Anglia si ati trecut si pe la Juilliard (considerata una dintre cele mai importante scoli de muzica din lume).

Juilliard a fost o experienta foarte speciala pentru mine, deoarece, intr-un fel, mi-a fost foarte greu. Mi s-a parut ca e ca o fabrica de manufacturat muzicieni de un anumit fel. Am fost foarte deceptionat. Toti sa cante intr-un anumit fel, corect, sa zicem, cat mai rapid, cat mai tare, „virtuozzi". Pe mine nu m-a satisfacut asta. Ma interesa sa devin un muzician complex, sa scriu muzica.

Am inceput sa ma interesez la New York de muzica de avangarda, concerte informale. Pentru mine a fost o perioada foarte importanta, ca o reactie la Juilliard. Profesoara mea era un om extraordinar, dar scoala imi facea rau. Juilliard era plin de rivalitati, de stres, de competitie. Anumiti studenti erau gata sa te omoare pentru a obtine un premiu.

Spuneati ca muzica clasica interpretata clasic e moarta. De ce?

Cred ca, pe plan mondial, lumea muzicii clasice e in criza. Nu se mai vand discuri de muzica clasica, pentru ca trebuie sa fie ceva iesit din comun pentru a convinge oamenii, o interpretare diferita sau un context nou. Asta vreau sa fac eu, un context nou de prezentare a muzicii clasice. Sunt nebun dupa muzica clasica, dar modul de prezentare si de a canta, in general, e foarte plictisitor.

De asta mi-am dat seama la Juilliard. E un mod de a canta in care nu importa muzica, ci interpretul: sa-ti ia ochii, sa faca show.

„Greselile dau sarea si piperul muzicii"

Balanescu e nemultumit ca industria de imprimari urmareste perfectiunea cu orice pret. „Enescu interpreta genial, dar facea multe greseli. Ei, si ce? Si in muzica folclorica sunt multe greseli, dar greselile dau sare si piper", a spus el.

De altfel, Balanescu a spus ca si el face greseli. „Dar nu are importanta. Pentru mine virtuozitatea nu este una tehnica, ci de comunicare. Asta e intr-adevar virtuozitate: sa poti sa vorbesti cu oamenii prin instrumentul tau, prin muzica ta, sa misti oamenii, sa le dai ceva in plus, sa-i faci sa aiba o alta perspectiva asupra vietii lor".