HVB, Raiffeisen Bank, Volksbank, Banca Transilvania si BC Ion Tiriac au anuntat ieri scaderea dobanzilor la depozitele si creditele in lei. Volksbank, Raiffeisen si Banca Transilvania au anuntat coborarea dobanzilor la depozite.

Astfel, la Raiffeisen cea mai mare dobanda pentru depozitul in lei este de 6%, in vreme ce persoanele fizice primesc 5% pentru depozitele la o luna si pana la 8% pentru alte termene, iar cele juridice- 4% pentru orice depozit la termen.

La Banca Transilvania, majoritatea dobanzilor pentru depozite in lei variaza intre 6,25% si 8%, insa pot atinge si 9% pentru sumele dedicate bancii la termen de 24 de luni (doi ani). In acelasi timp, dobanda la depozitele in euro variaza intre 3 si 5%.

Volksbank a anuntat o reducere a dobanzilor la creditele in lei, de pana la 8,5% la creditele imobiliare si auto sau de imprumuturi personale, dar si comisioanele, de la 1,5-2% la 1%.

In unele cazuri- cum este situatia creditului Avantaj Plus, - Volksbank a scazut dobanda de la 12% la 9,9% pentru imprumuturi de maximum 150 milioane lei vechi pe 5 ani, fara anvans, in lei. Volksbank a impins si perioada de rambursare pentru creditul imobiliar pana la 28 de ani. Banca Tiriac a anuntat o scadere a costului creditelor in lei pana sub cel practicat de banca in valuta.

Astfel, pentru creditul personal in lei MultiCredit (maximum 5.000 de euro in echivalent, fara garantie imobiliara), sau MultiCredit Plus (maximum 10.000 de euro in echivalent, fara garantie imobiliara), dobanzile au scazut de la 13-14% la 10,5-11,5%.

Pentru creditul personal MultiCredit Extra, prin care se obtin pana la 50.000 de euro in lei, pe maximum 20 de ani, dobanda a scazut de la 14 la 9,4%.