Parlamentul European

Nu pot fi stocate mesaje de e-mail si SMS

de     HotNews.ro
Marţi, 27 septembrie 2005, 0:00


Parlamentul European a respins propunerea a patru state membre ale Uniunii Europene de stocarea a unor date despre convorbirile telefonice si e-mail-uri, cu scopul de a preveni actiunile teroriste si de crima organizata.

Plenul legislativului comunitar a aprobat un raport al liberalului german Alexander Nuno Alvaro, care exprima indoieli privind viabilitatea masurii si compatibilitatea cu respectul fata de viata privata a cetatenilor si cu Conventia europeana a drepturilor omului.

Franta, Marea Britanie, Irlanda si Suedia propusesera ca operatorii din domeniul telecomunicatiilor sa stocheze datele despre convorbirile telefonice si e-mail-uri pe o perioada intre 12 si 36 de luni cu posibilitatea de ca aceasta perioada sa fie prelungita.

Comisia Europeana a prezentat la 21 septembrie o propunere de directiva care, in principiu, ar urma sa inlocuiasca initiativa celor patru tari si a carei aprobare va avea nevoie de acordul Parlamentului.

Propunerea comisarului european pentru justitie, libertate si securitate, Franco Frattini, limiteaza stocarea datelor privind convorbirile telefonice la o perioada de un an, iar a celor privind comunicarea prin Internet, la sase luni. Presedintia britanica in exercitiu a Uniunii Europene sustine propunerea executivului comunitar si pledeaza pentru aprobarea ei inainte de sfarsitul anului.















17 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version