Basescu renunta la anticipate, Tariceanu - la serviciile secrete

de Romulus Georgescu     Romania Libera
Miercuri, 28 septembrie 2005, 0:00


La numai o zi de la declaratia presedintelui Traian Basescu prin care acesta anunta public ca a decis sa renunte la organizarea alegerilor anticipate, premierul Calin Popescu Tariceanu anunta si el ca s-a decis sa nu accepte propunerea PSD de a deveni seful Comunitatii de Informatii.

Oficial, pentru ca are o serie de reglementari care nu corespund normelor europene, insa surse liberale afirma ca seful Executivului nu vrea sa-l mai supere pe presedintele Traian Basescu.

Presedintele Traian Basescu a declarat luni seara, la o conferinta pe teme economice la care au participat investitori romani si straini, ca actuala putere nu mai poate aduce in discutie subiectul alegerilor anticipate inainte de 1 ianuarie 2007. "Momentul potrivit a fost pierdut.

Am fost un suporter al acestei idei, dar acum trebuie sa merg mai departe si sa depasesc acest moment", a explicat presedintele de ce a fost nevoit sa renunte.

Cu acelasi prilej, Basescu i-a anuntat pe ziaristi ca in Romania va fi instabilitate politica abia in ziua in care el va spune ca nu mai are incredere in premierul Calin Popescu Tariceanu. Deocamdata insa: "Nu sunt pregatit sa spun ca nu am incredere in premier si va garantez ca nu voi face presiuni pentru schimbarea Guvernului.

Insa voi face presiuni pentru ca Guvernul sa-si indeplineasca obligatiile asumate", a mai spus Basescu, referindu-se la domeniul vamal, sanatate, descentralizare si alte obiective ale actualei puteri.

Cum, in urma cu cateva luni, intre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria a izbucnit o disputa legata de controlul Comunitatii de Informatii, premierul Tariceanu s-a gandit probabil sa cedeze si el ceva important la schimb.

Sa ne reamintim ca atat PNL, cat si PD erau de acord cu necesitatea reglementarii acesteia, dar democratii afirmau ca ea trebuie coordonata de seful statului, in timp ce liberalii considerau ca, dimpotriva, Comunitatea trebuie coordonata de catre Executiv.

Liderii PSD s-au gandit ca ar fi momentul sa profite de controversa dintre partidele Aliantei pe aceasta tema si au sarit in intampinarea PNL depunand un proiect de lege prin care primul ministru urma sa fie in fruntea Comunitatii de Informatii.

"Coincidenta" de viziuni intre PNL si PSD s-a produs in momentul in care cele doua partide votau umar la umar pentru Consiliile de Administratie ale TVR si SRR, in timp ce democratii se retrasesera din procesul respectiv o data cu solicitarea presedintelui Traian Basescu de depolitizare a celor doua institutii.

Legea privind Comunitatea de Informatii urma sa intre in dezbaterea Comisiei de aparare a Camerei saptamana aceasta. Insa, intre timp, liberalii sustin ca nu mai sunt de acord cu proiectul de lege.

Iar confirmarea oficiala a acestei pozitii a venit chiar din partea premierului Tariceanu, care a trimis Comisiei de aparare un material in care afirma raspicat ca Guvernul nu este de acord cu adoptarea proiectului de lege.

Primul ministru reclama, printre altele, faptul ca, pe baza propunerii legislative, "se confera astfel un temei legal general pentru toate serviciile de informatii de a detine si folosi informatori, agenti de informatii persoane de sprijin, metode specifice, mijloace, obiecte si instrumente in vederea obtinerii de informatii, toate acestea in lipsa reglementarii stricte a cadrului legal, in care fiecare din structurile de informatii isi desfasoara activitatea".

George Scutaru (PNL), secretar al Comisiei de aparare, sustine, la randul sau, ca PNL si PD vor vota impreuna impotriva proiectului de lege. El spune ca reprezentantii Aliantei nu au cum sa adopte un proiect cu care nici CSAT, nici Guvernul nu au fost de acor
Soarta Comunitatii de Informatii ar putea fi decisa intr-un viitor incert.

Cel putin asa reiese din materialul intocmit de premier: "Pentru materializarea vointei politice privind constituirea Comunitatii de Informatii, apreciem ca intocmirea unui proiect de lege de asemenea importanta, care vizeaza interesul national, necesita constituirea unui grup de lucru format din experti din toate institutiile cu atributii in domeniul sigurantei nationale".

Majoritatea institutiilor cu pricina sunt fie subordonate presedintelui (SRI, SIE, SPP), fie conduse de oamenii PD Ð structurile departamentale din MAI sau Ministerul Justitiei.

Exceptie face structura departamentala a MApN subordonata unui ministru liberal. Din acest colectiv de specialisti este greu sa iasa o propunere favorabila primului ministru. Oricum, este de asteptat ca discutiile sa dureze.

Dezbaterile din Comisia de aparare a Camerei pe marginea Comunitatii de Informatii vor fi un nou test pentru functionarea Aliantei D.A. si mai ales capacitatea PNL de a colabora mai bine cu propriii aliati decat cu PSD.



















43 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri