Romania nu a avut nici anul acesta, si nu a avut, in general, in ultimii 15 ani, o strategie economica de dezvoltare pe termen mediu si lung, a declarat economistul Liviu Voinea miercuri, in emisiunea "Bilant", de la Radio Mix, realizata de jurnalistul Florin Budescu.

Liviu Voinea a explicat ca, periodic, tara noastra renegociaza, de 15 ani, un acord cu Fondul Monetar International, "pentru a avea un acord cu FMI, pe care sa-l renegociem si anul viitor de cateva ori. Pana acum, tot ce a vrut Romania a fost avizul FMI pe termen scurt".

Voinea, care este profesor universitar la ASE si director al Grupului de Economie Aplicata, a explicat ca anul acesta Romania a ratat toate tintele macroeconomice: "Romania a ratat tinta de crestere economica, pentru ca a devenit clar ca nu poate atinge 6% pe anul acesta si chiar s-a modificat oficial la 5,7.

S-a ratat tinta de deficit bugetar, la inceputul anului negociam cu FMI intre 0,5 si 0,7 si nu se stie ce se va mai intampla. S-a ratat tinta de deficit de cont curent. La inceputul anului discutam chiar de sub 7%, in momentul acesta tinta oficiala este de 7,75%, dar mai mult ca sigur se va depasi 8. S-a ratat tinta de inflatie stabilita si ne aflam la un 7,5 + sau – 1% tinta reasezata.