Blocajul costisitor pentru toti cei din Parlament ar putea fi rezolvat daca si PSD, si Alianta D.A. renunta la sefia Camerelor si cad de acord pentru niste personalitati neutre, acceptabile pentru ambele tabere.

Deja razboiul din Parlament nu mai este doar pentru acele doua scaune, miza a fost ridicata artificial si este un razboi total, iar puterea nu este deloc sigura de victorie. Dupa un razboi prea lung si prea costisitor, va urma Curtea Constitutionala, anexa PSD care ar putea transforma actualul circ intr-o adevarata criza institutionala.

Solutia este sa indepartam semnificatia simbolica inutila a acestui razboi, astfel incit nici una dintre parti sa nu iasa nici victorioasa, nici zdrobita din inclestare. Adica, ambele sa renunte la acele scaune.

Exista insa personalitati neutre capabile si acceptabile de ambele parti? Grupurile parlamentarilor independenti ne sint inutile, acolo sint fie refugiati (ca Gusa), fie neglijabili (ca Onaca). La o prima analiza, cel mai potrivit deputat ar fi liderul grupului minoritatilor, Varujan Pambuccian.

Reprezentant al armenilor in Parlament, Pambuccian este o persoana respectata, a avut relatii bune si cu fosta putere a PSD, si cu actuala coalitie la putere. Este unul dintre cei mai dinamici parlamentari, cu citeva proiecte legislative personale deja aprobate, in domeniul IT. La Senat, solutia poate fi data de UDMR.

Partidul maghiarilor a avut relatii cordiale cu PSD si este parte a actualei coalitii. Dintre senatorii UDMR, trei persoane au statura necesara pentru a prelua sefia institutiei: Markó Béla, Frunda György si Eckstein-Kovács Péter.

Tehnic vorbind, este nevoie de un gentlemen’s agreement pentru ca Nastase si Vacaroiu sa-si prezinte demisia si sa fie sustinuta candidatura respectivilor neutri, chiar pe actualele regulamente. E nevoie de un minimum de incredere reciproca pentru a respecta intelegerea.

Avantajele acestei solutii:

PSD va putea spune ca si-a demonstrat forta voturilor in Parlament, disciplina de partid si chiar ca si-a impus punctul de vedere pe proceduri. Este cel mai bun moment ca opozitia sa sustina acest compromis, timpul nu curge in favoarea sa. Dar PSD nu trebuie sa lase decizia in mina lui Adrian Nastase, pozitia partidului nu trebuie sa depinda de disperarea acestuia de a ramine sef pe undeva.

Alianta D.A. ar evita prelungirea unei confruntari costisitoare, care, in cel mai bun caz, ar putea insemna pentru ea o victorie à la Pyrrhus. Si s-ar asigura de o conducere neutra in fruntea Parlamentului, astfel incit sa-si poata pune in functiune majoritatile din cele doua Camere.

Nici una din tabere nu ar desface sampania victoriei, dar am dormi toti mai linistiti, ocupindu-ne de treburile cu adevarat importante.