Miercurea trecuta a fost ziua internationala a dreptului de a fi informat. O aniversare ce poate parea ciudata, stabilita de oengisti si activisti din toata lumea ca sa se poata da in stamba. De fapt, este o tendinta generala.

43 de tari au adoptat legi ale transparentei doar in ultimul deceniu, cele mai multe dupa model american. Transparenta este privita ca un instrument de responsabilizare a statului, unii au numit asta trecerea de la democratia electorala la democratia participativa.

Unde este Romania? Am adoptat legile necesare. Au existat de atunci monitorizari mai degraba pesimiste, voci nemultumite, dar comparat cu punctul de plecare progresele sint evidente. Am participat anul trecut la o monitorizare a felului in care se aplica legile accesului la informatii in 16 tari din Europa, Caucaz, Africa si America Latina.

Am aplicat pentru Romania metodologia comuna de evaluare. Cum raportul final nu este inca public, ma abtin de la comentarii pe larg.

Pot insa sa dezvalui cel mai mare soc avut cind am vazut rezultatele preliminare: tari abia democratizate ca Romania si Bulgaria au inregistrat rezultate mai bune decit Spania si Franta (la intrebari similare adresate de voluntari, institutiile romanesti au raspuns in mai mare masura, mai repede si mai complet

decit cele franceze). Inca mai dezbatem in cadrul echipei de monitorizare care sint cauzele acestui rezultat ce da peste cap multe asteptari. Personal, cred ca este vorba despre presiunea publica si publicitatea din jurul acestei idei in democratiile recente.

In tarile mai asezate, pe de o parte, institutiile functioneaza, incit contactul cu cetateanul se reduce la minim si, pe de alta parte, fara presiune publica recenta, legile se invechesc si se instaleaza anchilozarea birocratica.

Imaginea administratiei romanesti este in general negativa. Dar nu toti oficalii sint la fel.

In timpul cercetarii de care vorbeam, dar si in timpul documentarii unui ghid de bune practici in aplicarea legii accesului (ghid scris impreuna cu Emanuel Rauta), am intilnit un judecator la Curtea Suprema convins ca tribunalele nu trebuie sa aplice asa bazaconie de lege, am intilnit un secretar general de prefectura uimit ca exista asa lege.

Dar am intilnit si un vicepresedinte de tribunal care a raspuns impecabil la toate intrebarile-test, am intilnit un sef de departament intr-o primarie de sector ce isi facuse un sistem informatic prin care urmarea fiecare cerere, am intilnit un tinar functionar intr-o primarie de provincie tare suparat ca alti colegi nu ii

dau informatiile cerute de diverse persoane si care ma ruga sa vorbesc eu cu primarul si sa il conving ca munca sa este importanta.

Insa legea lasa pe afara spatii mari unde sint implicati banii publici. In dezbaterea publica se aduna tot mai multe cazuri care cer extinderea transparentei. Politicienii s-au certat pe autostrada Bechtel, dar cearta a plutit in aer, contractul este secret. De unde putem sti daca este o afacere buna? Nu putem, ne certam pe idee.

Contractul de privatizare a Petrom este si el secret si presedintele Basescu inca mai analizeaza posibilitatea de a-l face public. Din nou, dezbaterea publica este aprinsa, dar de fapt nu stim ce posibilitati de a interveni si-a pastrat statul sau daca afacerea a meritat sa fie facuta.

Jurnalul national a relatat ca Apa Nova a incheiat un contract de concesiune a unui serviciu public, dar cele mai importante puncte ale contractului sint confidentiale, sub amenintarea unor despagubiri de 10 milioane de euro. Practic, Apa Nova ne gestioneaza apa, dar functioneaza de parca ar avea de-a face cu rachete nucleare: totul este secret.

Cotidianul relata in urma cu doua saptamini o disputa ridicola intre Ministerul Mediului si Agentia pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Garda de Mediu a cerut AVAS clauzele de investitii de mediu din anumite contracte de privatizare.

Presata de raportul de tara care se apropie, Garda dorea sa se asigure ca investitiile de mediu angajate sint si puse in practica. Doar ca respectivele contracte sint secrete, chiar si pentru Garda de Mediu. Care ar trebui sa dea amenzi. Pentru a da amenzi, ar trebui sa stie la ce s-au angajat investitorii. Ca intr-un film cu Stan si Bran.

Urmam din nou directia mondiala. Transparency International a propus guvernelor implentarea unui Pact de Integritate, care sa transparentizeze privatizarile, achizitiile publice si toate domeniile care vizeaza fondurile publice. Deocamdata, intr-o multime de domenii obsesia secretului se mentine.

Desi problema medicamentelor este acuta si statul cheltuie sume tot mai mari de bani, contractul-cadru facut de Ministerul Sanatatii cu furnizorii cuprinde din oficiu o clauza de confidentialitate prin care firmele pot bloca automat orice furnizare de informatii.

In principiu, o firma care are afacerci cu statul ar trebui sa lucreze la fel de transparent ca si institutiile. Daca nu vrea, nu o obliga nimeni sa faca afacerea. Singurele secretizari acceptabile cuprind proprietatea intelectuala. Dar nu cred ca furnizorii de medicamente sint si cei care pastreaza secretele fabricarii.

Pur si simplu, este mai usor sa faci afaceri in intuneric, cind clientul tau, statul, este usor de fraierit.