Orgoliile lui Nastase si Geoana nu incap in acelasi partid

de Adriana Dutulescu     Romania Libera
Luni, 3 octombrie 2005, 0:00


Pe zi ce trece, este tot mai clar faptul ca orgoliile lui Adrian Nastase si Mircea Geoana nu au loc in acelasi partid.

Presedintele executiv, zis "Arogantul", este sfidat si trimis la colt de presedintele Geoana, zis "Prostanacul", cu fiecare ocazie, de la a i se interzice convocarea de conferinte de presa personale pana la a i se transmite ca nu va mai fi prim-ministru intr-o viitoare guvernare PSD.

O runda a boxului verbal dintre cei doi a avut loc in acest week-end, cand Nastase a indurat umilinta suprema de a fi trimis acasa dupa ce chemase presa la sediul partidului pentru a sustine o conferinta in calitate de presedinte executiv al partidului.

Mircea Geoana, aflat la Suceava, l-a sunat vineri pe Nastase si i-a spus ca vrea sa participe si el la conferinta de presa, urmand sa vina de urgenta la Bucuresti, cu avionul, pe motiv ca presedintele partidului este cel care trebuie sa aiba reactii publice la atacurile puterii la adresa PSD.

Nastase, indignat, a refuzat sa apara in fata camerelor de filmat alaturi de seful sau, plecand nervos din sediu: "Eu nu mai am nimic de zis! Sa va spuna domnul Geoana..."
Inainte de a pleca insa de la Suceava, Geoana declarase, la sedinta Consiliului Judetean al filialei Suceava, ca Nastase nu va mai fi prim-ministru intr-o viitoare guvernare PSD.

Geoana a spus ca Nastase a fost un prim-ministru foarte bun si ca "va fi foarte greu pentru PSD sa gaseasca unul de anvergura lui", insa "asa cum Traian Basescu a propus PD si Aliantei sa vina cu o echipa noua la guvernare, in conditiile respective va trebui sa gasim candidati de prim-ministru care sa fie de anvergura pe care a avut-o Adrian Nastase".

Presedintele PSD a precizat ca "talentul tanar exista in cantitati foarte mari in partid" si ca "se uita cu foarte mare atentie" la acest "talent tanar".
Dupa care, acelasi Geoana a dezvaluit ca intentioneaza sa amane organizarea congresului PSD din 2007 pana dupa alegerile din 2008, ceea ce i-ar permite sa aiba un mandat de patru ani ca presedinte al PSD, si nu unul de doar doi ani, cum s-a stabilit la congresul din aprilie.

Geoana a explicat ca, daca alegerile parlamentare vor avea loc in 2008, un congres al partidului organizat in 2007 ar produce o competitie interna care ar putea fi "contraproductiva". "Am spus ca ar fi contraproductiv ca, un an inainte de alegerile parlamentare, daca vor fi la termen, sa avem in PSD o noua competitie interna, cu tensiunile si consecintele pe care le cunoasteti.

Acest model de congrese la doi ani a fost o solutie, un compromis, intr-o ipoteza care nu s-a confirmat la congres. A fost o intelegere intre Ion Iliescu si Adrian Nastase, in care, un congres la doi ani i-ar fi permis, probabil, lui Adrian Nastase sa preia sefia partidului dupa doi ani in care domnul Iliescu ar fi fost ales", a spus Geoana.
Evident ca Nastase a reactionat, in stilul sau caracteristic, ironizandu-l pe Mircea Geoana: "Putem sa stabilim ca vom organiza congrese in functie de anii bisecti, de inundatii sau de alegeri anticipate". Nastase se opune amanarii congresului pana in 2009, sperand probabil sa castige sefia partidului peste doi ani si sa-si recucereasca pozitia de nr. 1 in PSD.

La aceasta faza, desi numele sau a fost rostit, Ion Iliescu a anuntat ca nu se baga sa dea replica.
Pentru ca nu a fost lasat sa se exprime in fata presei de presedintele partidului, Adrian Nastase a adoptat strategia acordarii unui interviu la o agentie de presa, dandu-i o replica transanta lui Mircea Geoana si incercand din nou sa arate ca in nici un caz nu accepta statutul de nr. 2 in PSD.

In interviul mentionat, Nastase anunta practic ca va candida la functia de presedinte al PSD la congresul din 2007, cand colegii de partid vor trebui sa aleaga intre el si Mircea Geoana.

Presedintele executiv al PSD a recunoscut ca intre el si presedintele partidului exista diferente majore de opinii, de la modul in care se raporteaza la actuala putere la prioritatile politice si la stilul de a actiona pana la felul in care privesc viitorul partidului. "Eu si Mircea Geoana ne punem intrebari diferite in acest moment.

Singurii care vor putea sa ofere raspunsuri certe, inclusiv la unele din intrebarile neformulate public, vor fi colegii nostri cu ocazia congresului din 2007", a declarat Adrian Nastase. Acesta a tinut sa precizeze si faptul ca are o opinie diferita de cea a lui Geoana pana si in ceea ce priveste participarea PSD la consultarile de maine de la Palatul Cotroceni.

In timp ce presedintele partidului este de parere ca PSD ar trebui sa refuze participarea la aceste consultari, Nastase crede ca, dimpotriva, liderii partidului ar trebui sa onoreze invitatia lui Traian Basescu, pentru ca acesta sa nu aiba noi motive sa acuze partidul ca boicoteaza interesul national.



















30 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică